E cumplit de dureros să fii contemporan cu marile trădări. Cu chipurile marilor trădări. Să-i asculţi pe mesagerii intereselor personale, care se succed pe sticlă, zi de zi, seară de seară, încercând să ne convingă de adevărul lor. Oamenii nu mai au dreptul la adevărul pur, legat de viaţa lor, de drepturile lor, de aşteptările şi dezamăgirile care le otrăvesc clipele de existenţă cumpătată, de mai bine de două decenii, ci la adevărul răscroit şi cusut cu aţă albă de unii şi de alţii. X politician, de pildă, care stă să plece din funcţia ce l-o fi îmbogăţit, sau cine mai ştie ce i-o fi făcut, vine să trâmbiţeze la tv că în partidul care i-a dat să mănânce, totul e perfect. Iar el, politicianul X, îşi doreşte – ne face să credem că mai mult ca oricine, în ultima vreme! – să fie cel mai aprig oponent al… Opoziţiei. Să fie! Nu îl opreşte nimeni. Alţi politicieni, de altă factură, ca să nu spunem de altă teapă, îşi pregătesc “lansarea” în apa altor partide, care se arată mai cu faţă umană sau cu buzunarele doldora de promisiuni.
În fond şi la urma urmei, din ’90 încoace, suntem martorii unora dintre cele mai dure scene, ba chiar microistorii, de trădare naţională pe care le-a cunoscut România modernă. Oamenii ăştia, mulţi dintre ceea ce numim politicieni cu state vechi, au fost şi continuă să rămână, centrul propriei lor scene politice; buricul “platformei de ascensiune” – că pentru altceva mai bun nu s-a dovedit a fi termenul “platformă”.
Oamenii trădării; inşi fără “maniere” şi cu “beregăţile betegite” de atâtea minciuni şi false declaraţii patriotarde, cărora le este bine şi din ce în ce mai bine. În orice vreme. Ei sunt chipurile Răului de lângă noi, care au afundat ţara – de la un capăt la altul – în noroiul tranziţiei. Meşteri în ticluirea pasajelor pentru traversare de la Dreapta la Stânga politică şi viceversa.
Ei nu au dureri de cap, ci doar aspiraţii de “competiţie personală.”
Priviri piezişe în ograda ţării pentru a săgeta alte şi alte surse şi resurse de venituri imediate. Şi de acumulare în nume propriu; tăifăsuind când la Dreapta, când la Stânga. Ne şi mirăm – şi se miră toţi românii cinstiţi! – cum de nu şi-au împrejmuit unii dintre ei, cu garduri solide, din beton, (producţie, de acum, de import!) tot pământul arabil al ţării… Dar poate se gândesc de acum înainte. Oricum “e democraţie!”, strigă şi cei îmbuibaţi şi cei neajutoraţi. Formula asta ne scoate din minţi. Nu de alta, dar ajung să creadă, la unison, şi unii şi alţii, că democraţia înseamnă până la urmă “a face exact ce-ţi trece prin cap”. Chiar şi trădarea se poate alinia la … virtuţile democraţiei.
Cert este că, din păcate, până şi unii confraţi de breaslă – ne referim la breasla mare a jurnaliştilor, mulţi dintre ei arondaţi “datoriei unui partid” – au făcut pact cu trădarea. Dacă partidul de Stânga sau de Dreapta se duce de râpă, ei foştii susţinători ai doctrinei cu pricina, întorc fila, cât ai clipi. Atunci încep să împroaşte cu grindină, cu zgură şi ce mai au la îndemână, înspre foştii pe care i-au apărat, i-au mângâiat pe creştet, i-au legănat şi i-au pupat “în piaţa revoluţiei”, cu mândrie afişată.
Oare, s-o fi studiind undeva, la vreo şcoală, la vreo instituţie secretă disciplina “Trădare”?! Nu de alta, dar să ştim şi noi!
sursa: curierulnational.ro
Frumos articol.Scris deontologic cu termeni docţi şi care este ca un mesaj către cititorii cu mai mult de 8 clase, de genul, “hai că sunt deştept”.Cum nu există CNA-ul internetului, cred că articolul arăta realitatea prin cuvinte simple şi la obiect.Adică ceva de genul, golanii care sunt golani cu ştaif, au decoperit că pot fura cu acte oricât.Sistemul capitalist te consideră hoţ, doar dacă opreşti tu totul, dar dacă cotizezi şi la sistem, acesta nu te deranjează şi poţi fura la greu. Bizonii de alegători sunt prostiţi prin goarna de serviciu, adică mass media. Orice om din popor cunoaşte viaţa foarte bine. Ştie că un individ gras ca porcul nu va avea nici o tresărire la durerile altora. Dacă te uiţi în parlament îţi dai seama de ce există haine XXl. Pentru porcii de acolo. Este demonstrat ştiinţific, că un om de proastă condiţie, care are brusc acces la cât mai multă hrană, bagă în el ca porcul, în mintea lui de animal vorbitor, având încă foametea suferită de el până atunci. Acesta este şi testul ca să ştii cu ce om ai de a face în viaţă. Şi să denumeşti nişte golani cu tupeu, ajunşi la ciolan, politicieni, este culmea derapajului intelectual. Şi dacă cineva mi-ar arăta un singur politician român, care a intrat în politică pentru cetăţeni, mi-aş face sepuku.