C O N T R A P R O P A G A N D Ă

O ţară în tranşee

Unul dintre motivele principale pentru care România nu îşi găseşte încă drumul spre progres este că rămâne în continuare o ţară divizată, o societate compusă din două clase antagonice: cei ce deţin poziţii de conducere în administraţia de stat şi restul. Această fractură ne-a frânat dezvoltarea de-a lungul istoriei recente, însă a atins apogeul o dată cu instaurarea regimului
comunist. Naţionalizarea, colectivizarea, înfiinţarea poliţiei politice şi aservirea totală a puterii judecătoreşti au fost principalele măsuri care au consfinţit legea junglei: cei ce deţin puterea politică şi, implicit, pe cea economică şi judecătorească au căpătat drept de viaţă şi de moarte asupra tuturor celorlalţi.

De atunci încoace, România se află în război civil. Unul dus pe tăcute, 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, nonviolent în aparenţă, dar care face victime şi care a măcinat până la distrugere fibra naţională.

Vreme de aproape 40 de ani, clasa stăpânitoare a hotărât câţi bani ni se cuvin, cât trebuie să mâncăm, la câte ore de lumină şi televiziune avem dreptul, cât de mult să ne înmulţim şi pe cine să proslăvim. Noi, ceilalţi, cu destul de puţine excepţii, am plecat capul şi am acceptat. Singurele forme de protest au fost cârcoteala pe la colţuri şi sabotarea prin lipsă de implicare a tuturor iniţiativelor care veneau de sus şi furt din avutul „obştesc”. Am fost o ţară împărţită în noi şi ei. Tot ce depăşea graniţa cutiilor de chibrituri pe care le numeam locuinţe era teritoriu inamic şi tratat cu ostilitate.

Cu excepţia, poate, a momentului de spaimă în masă pricinuit de invadarea Cehoslovaciei de către sovietici (manipulat propagandistic cu mare dibăcie), societatea românească nu s-a mai comportat nici o secundă ca un tot. Unde putea ajunge o ţară despărţită în două de tranşee, o ţară în care conceptul de bine colectiv a fost golit de sens şi batjocorit şi care a îmbrăţişat cu furie doar soluţiile individuale de supravieţuire, indiferent de preţ? Nicăieri altundeva decât într-o fundătură.

În acelaşi loc ne aflăm şi azi, după o scurtă perioadă în care ne-am amăgit că am lăsat în urmă trecutul. Am crezut că bruma de prosperitate venită o dată cu avântul economiei private înseamnă sfârşitul problemelor noastre. Că forţa capitalismului îi va obliga pe baronii statului să ne trateze ca pe parteneri, nu ca pe vasali. A fost doar o amăgire. Noi ne-am cumpărat maşini bune, dar ei au furat banii pentru drumuri. Noi am construit case, dar ei nu s-au priceput să le asigure
canalizare şi apă curentă. Noi am extins oraşele, dar ei nu au vrut să construiască în jurul noilor cartiere şcoli şi spitale. Noi propunem soluţii din care toată lumea să câştige, ei ne spun în fiecare zi că aşa ceva nu există. Că ţara asta suportă fericirea unora numai cu preţul nefericirii altora.

Acesta este şi mesajul pe care ni-l transmit actualii stăpâni ai ţării prin măsurile economice pe care ni le vor băga pe gât. Taie pensii, taie ajutoare sociale, taie din veniturile angajaţilor de la privat prin tot feluri de tertipuri fiscale, dar nu taie nimic din sursa averii multora dintre ei – parazitarea banului public.

Cel mai bun exemplu este Legea salarizării unice – una dintre reglementările fundamentale care ar trebui să garanteze echitatea distribuirii banilor (strânşi de la noi) între funcţionarii publici. România a refuzat aproape 20 de ani să aibă o asemenea lege pentru ca şefii politici să poată răsplăti după cum le dictează interesele acele caste de care aveau cea mai mare nevoie la un moment dat: judecători, ofiţeri de informaţii etc. Toată această redistribuire discreţionară ar fi trebuit să înceteze încă de la începutul acestui an, o dată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă care a promovat Legea salarizării unice. Cu toate acestea, şi astăzi există numeroşi funcţionari care încasează sume de zeci de mii de lei pe lună, într-un dispreţ total faţă de proporţiile fireşti existente între importanţa muncii unui profesor, de exemplu, şi cea a unui funcţionar în Ministerul Transporturilor. Dedesubturile acestei aberaţii au fost dezvăluite în urmă cu câteva zile de Romania Liberă: unii miniştri au aruncat legea la coş şi au dat propriile lor ordine prin care au decretat că veniturile subalternilor lor pot creşte prin acordarea de stimulente, adică bani proveniţi „din penalităţile încasate de minister şi din vânzări de bunuri”. Cu alte cuvinte, numai proştii îşi primesc banii printr-un proces de distribuire a veniturilor guvernat de o lege, în timp ce ăia bine orientaţi îşi primesc tainul, printr-o scurtătură ministerială, chiar de la sursa bugetului, direct din buzunarele noastre.

Neobrăzarea sfidătoare cu care cei ce ne-au condus şi ne conduc vor să deconteze efectele incompetenţei lor doar pe spinarea noastră, fără ca ei să renunţe la nimic, continuând să delapideze bugetul prin acordarea de contracte oneroase şi să împartă salarii neruşinate clientelei de partid, va adânci şi mai mult falia care a dezbinat atâţia ani această ţară. Însă vina pentru blocarea României într-o stare de subdezvoltare se va împărţi ambelor părţi. Ei se fac vinovaţi de lăcomie şi iresponsabilitate, noi – de neputinţă.

DAN CRISTIAN TURTURICA
sursa: romanialibera.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss