Politică

O nouă oficializare a stalinismului cultural

downloadBugetul pentru cultură, destinat sistemului şi intimilor săi cu vechi state de plată, plasează instituţii şi persoane în eterna configuraţie securisto-comunistă. Cenzura este unul dintre pilonii în construcţie ai noului-vechiului sistem, o consecinţă inevitabilă a arbitrariului actual. Grupuri eterogene, ca interese şi valoare, în marea lor majoritate mimând actul creator, folosind criza politică şi economică drept argument pentru intrarea în legalitate a tenebroasei foste propagande, se află într-un conflict deschis cu statul de drept, inclusiv umbra acestuia din România pe care îl reprezintă. Întreaga istorie a totalitarismului are la bază subminarea culturii prin formule statale care ţin de uriaşul spectru ideologic. Cum la noi comunismul a fost dat dispărut tocmai de cei care l-au constituit şi reprezentat, ca să îi exploateze la maxim pârghiile instituţionale cu firmă schimbată, nu există alte soluţii decât refacerea făţişă a acestuia drept legitim-funcţională.

Criza culturii, invocată contrariant de foarte mulţi artizani, spre a confisca tema, plasând-o în context monopolist, este însăşi nostalgia unei epoci în care curajul cu voie de la stăpânire, când nu era de-a dreptul înscenat, se opunea la fel libertăţii. Statului nostru profund nereformat, adică celor care parazitează structurile publice, situaţia îi este foarte utilă. Ştim câtă rezistenţă politică a avut România, ca atare şi cu exactitate avem proporţia oportunismului ei manifest. Revigorarea unor fomule organizatorice prea de tot specifice fostului lagăr comunist, ajunsă bravadă ameninţătoare, a mers mult prea departe pentru a mai putea fi corectată prin mijloacele dezbaterii. Pretins noua filosofie organizatorică a culturii oferă aroganţei şi imposturii poziţii de decizie depăşindu-le pe acelea din statul comunist, anulând direct-indirect libertatea intelectuală, însuşi autoreglajul mediilor liberale.

Implicarea dezastruoaselor formule organizatorice ale culturii, în blocajul actual al României, aliniate fraudelor morale sistemice, aşa cum se prezintă în acest moment, poate aduce în mod justificat jalnicele aranjamente legislative pe masa luptei anticorupţie. Ajunsă aici, cultura se vede transformată în altceva, în anexă a manevrelor politice. Incapacitatea actualilor politicieni de-a sancţiona constituirea unui asemenea sistem arată incapacitatea lor de probitate sectorială, cu efecte dramatice. Lipsită de calităţi morale, de onestitate şi de multe alte caracacteristici atât de necesare, această “cultură” se întoarce deja împotriva societăţii şi a oamenilor de cultură şi artă. Nemulţumirile afirmate primesc sancţiuni care se vor spectral-eliminatorii pentru cei care îşi asumă semnalarea firească a unor lucruri în derivă. Capacitatea unor structuri de a opera discriminant cu aceste măsuri legislative, ilegale din punct de vedere constituţional, sub protecţia Ministerului Culturii, Parlamentului, dovedeşte complicitatea statului prin corifeii săi interesaţi în constituirea neîntreruptă a subminării societăţii civile.

Bugetul public nu mai poate fi conexat decât strict proiectelor, inclusiv celor culturale, atunci când acestea nu sunt discriminante. Viziunea administrativă a unor activişti comunişti, sau a foştilor agenţi de influenţă ajunşi astăzi într-o avangardă tipică comunismului, drept evidentă recompensă a serviciilor de o viaţă, se repetă fără a trezi reacţii pe măsură. Sistemul are deja o putere contrară minimelor norme democratice, prin intermediul căreia operează la constituirea unor ierarhii haluciante. Solidarizarea, în asemenea condiţii, îi transformă în victime sigure pe cei care se opun mecanismului, oricine ar fi. Noul fundamentalism românesc nu este cu nimic diferit, în devenirea lui, de acela din Orient. Acest fapt este dovedit de întreaga (re)structurare a vieţii publice de la noi, de o dramatică lipsă a reformelor aflate în regres.

Corupţia clasei politice actuale permite ca în numele culturii să se instaleze un sistem de organizare care este lipsit de orice bază democratică, anticultural. Grupuri private, care nu au cum să îşi facă propriile legi în numele cărora abuzul să fie declarat stare de drept. Centralismul, lipsit de orice noimă, această tragedie naţională, permite atragerea fostelor structuri nefaste, renăscute, în mrejele unor escrocherii legislative. Cultura şi arta, prin lipsa unei legislaţii democratice la nivel naţional, se află din nou în ingrata contextualizare a regimului securisto-comunist. Independenţa intelectuală, creatoare, singura cale a culturii şi artei, primeşte altă lovitură mortală în sinistrele aplauze ale celor care se declară adepţi ai democraţiei.

Autor:  Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul

Abonează-te la newsletter