Nomenclatura paranoică

În ciuda faptului că în societatea românească se adânceşte criza, relevanţa vinovăţiilor, asistăm la o acutizare a ideologiei învingătorilor, care se regrupează asemenea haitelor de lupi care pun din nou stăpânire pe ţinuturile expuse tuturor vitregiilor. În timp ce majoritatea societăţii se află în colaps, unii fac tot posibilul să îl adâncească, croindu-şi prin tot felul de mijloace un loc cât mai sus. Statul român actual a fost organizat în aşa manieră încât această stare de lucruri să facă imposibilă instalarea democraţiei. Situatia nu este amendată, nici măcar pusă în discuţie, de nimeni. Avocatul Poporului, Curtea Constituţională sau nenumăratele ONG-uri par a lucra pentru scopuri care nu au legătură cu societatea. Majoritatea instituţiilor de reprezentare au ajuns să aibă un profil contrar, cam acesta reprezentând “reforma”. Interesele găştilor constituite pe fraudarea a tot ce este posibil au reuşit să producă o confuzionare virusală, făcându-le de neatins.

Esenţa sistemului politic este identică perioadei totalitarismului, uneori cu accente restauratorii indiscutabile, făţişe. Asistăm la o degajare istorică, pe bandă rulantă, a spaţiului public a unor mari infractori politico-economici, însă nimic nu pare a clătina sistemul, mentalitatea infracţională care i-a fabricat. Organizaţiile civice, analiştii cu expertiză formată în însuşi sistemul incriminat nu reuşesc să aibă reacţiile care s-ar cuveni. Nu atât suportul moral, greu decelabil, dar mai ales, un minim spirit reformist lipseşte. Maşinăria propagandei s-a pus din nou în funcţiune, iar tehnologia pe care o conţine este de anvergură. În continuare, societatea aşteaptă soluţii de la comentatorii tv şi de la o justiţie generică, abstractă, inerţială, aşa cum, în comunism, unii aşteptau de la instituţiile represiunii.

Această nouă glaciaţiune a aşteptării şi expectativei va avea aceleaşi rezultate ca toate marile proiecte gestionate de propagandă. Corupţia acum incriminată face parte dintr-o corupţie generalizată, prezentă chiar în atmosfera stradală, în dialogurile între oameni. Românii trăiesc tot mai urât, obligaţi la o iresponsabilitate totală. Întregul sistem public de referinţă din România este putred prin lipsa lui de utilitate publică, asasinant. Nimic nu mai funcţionează decât prin substitute. Tot felul de personaje au urcat pe umerii societăţii de unde îşi arată măreţia paranoică. Declinul social a ajuns până la nivelul degradării din anii ’50, pe care o repetă. Nu sărăcia, infracţiunile economice sau politicienii sunt marea problemă. Sistemul care i-a produs şi îi produce nestânjenit reprezintă teribila maşinărie care distruge România. Reforma cere obligatoriu sacrificiu, onestitate, valoare. Nu o reformă cu procurori, o reformă care să scurtcircuiteze centralismul, monopolul, este necesară. Statul român este format din absolut toţi cetăţenii. Actuala majoritate în luarea deciziilor politice este neligitimă prin faptul că funcţionează concentraţionar. Pluripartidismul de tip partid-unic, ilustrat de situaţia partidelor actuale, cosmetizând interesul de grup cu cel public, ar trebui eliminat de la baza reconfigurării legislative. Firme, instituţii publice, demnitari români au transformat sistemul actual în unul realmente terorist, împotriva societăţii. Acest aspect a făcut posibilă corupţia, adevărat exterminantă. Simplificarea sistemului, depolitizarea şi egalitatea de şanse, discriminarea, obligatoriu de adus în orice se pretinde a fi element legislativ, organizatoric, vor da un suflu societăţii, pe care nu l-a avut, probabil, în accepţiune modernă niciodată. Mediul instituţional actual produce deformare, corupţie, degradare publică.

Eficienţa sistemului în actualele mişcări judiciare nu există, acestea sunt dictate, coordonate din exterior, nu au legătură cu voinţa instituţională internă, constituită pe alte principii. Unul dintre acestea este protejarea corupţiei pe căi considerate stabilitate statală etc. Toată această demantelare a corupţiei va mege până la un punct, când va trebui preluată de un alt sistem, viabil, care să garanteze că asemenea grozăvii nu se vor mai repeta, fiind imposibilă punerea lor în practică. Acel sistem nu este creionat încă de nimeni, arhitecţii instituţionali fiind, deocamdată, ca inexistenţi, iar găsirea lor printre reprezentanţii la vârf ai sistemului ar reprezenta o aberaţie. Perspectiva unei Românii normale nu poate exista atâta vreme cât marile averi, în fapt marile fraude, au proprietarul din prezent. Reîntoarcerea averilor ilicite în proprietate publică este un gest minim al unei însănătoşiri morale şi economice, decuplând sistemul mafiot extins.

Clasa politică de după1990 afost preocupată exclusiv de fraude, fără să aibă un proiect reformist. Este suficient să vezi cum arată Bucureştiul, şi lucrurile sunt clare. Permisivitatea diabolică a sistemului la constituirea piramidei a fost principala preocupare. Regăsim piramida mafiotă peste tot, aşa cum înainte exista autoritarismul fostei Securităţi. Fosta nomenclatură a fost înlocuită cu alta, în fapt, extinzându-se cu decorul colaboraţionist. Tipologiile de putere şi interacţiune s-au păstrat intacte. Actuala deratizare dacă nu va fi transmutată în context democratic legislativ, instituţional şi constituţional garantat, poate duce la un veritabil cataclism social.

Actuala clasă politică nu este deloc zguduită de ceea ce se întâmplă, în plan judiciar, dovadă că există un control mult prea mare, înfiorător, al situaţiei. Demisiile sunt inexistente, iar absenţa lor ar trebui să fie cu asupra de măsură incriminantă. În condiţiile unei ţări normale, scena politică ar fi trebuit să arate altfel, ca în urma unui cutremur. Păstrarea aceleiaşi puteri la Palatul Victoria reprezintă corolarul situaţiei aparent fără ieşire, precum şi lipsa unor minime programe şi identităţi care să dea dinamică mediului politic. Nomenclatura nu este doar coruptă, a dobândit o paranoie a dictatului şi a frondei, insurmontabilă. Oameni care până mai ieri aveau responsabilităţi astăzi sunt un număr judiciar. Legile, legislaţia lor continuă să funcţioneze fără a fi puse încă în discuţie de nimeni.

IOAN VIERU
sursa: cotidianul.ro