Politică

Noi pentru ce am murit în Irak? Măcar britanicii ştiu

Textele cu sacrificiul pe altarul libertăţii şi democraţiei Orientului Mijlociu trebuie să ne lase reci. La fel de reci cum sunt şi cutiile de plumb în care s-au întors unii dintre soldaţii noştri plecaţi în Irak. Dincolo de obligaţiile politice pe care ni le-am asumat faţă de Statele Unite ca aliat de care ne leagă un parteneriat strategic trebuie să punem, ca ţară, problema câştigului material palpabil pe care îl vom obţine în urma eforturilor de război la care ne angrenăm. După înlăturarea lui Saddam Hussein, după stabilizarea cât de cât a noului Irak au început să vină şi contractele de reconstrucţie. Contracte de miliarde de dolari, de pe urma cărora ţările care au venit în coaliţia pro-americană îşi recuperează o parte din efortul depus (dacă nu cumva chiar mai mult).

În urmă cu aproape cinci ani când eram angajat la Grupul Energetic Tender (companie care includea şi Vulcan, Fabrica de Echipamente Nucleare şi Nuclearmontaj) am lucrat alături de mai mulţi colegi la un dosar al cărui scop era să arate experienţa companiilor româneşti în Irak: ce au construit şi ce au fabricat românii în această ţara. Era un proiect al Ministerului Economiei, şi alte companii cu alţi patroni erau implicate, care trebuia să identifice oportunităţile pe care le-ar avea companiile noastre în programul de reconstrucţie al Irakului.

Mi-am putut face astfel o imagine despre ce au facut românii în Irak. Putem vorbi despre cartiere de locuinţe construite de români, despre reţele de canalizare şi electricitate, despre fabrici de ciment, despre rafinării şi despre platforme de extracţie a petrolului. Construite ca şi contractori direcţi sau ca subcontractori.

Cred că 10% cel puţin din infrastructura economică a Irakului lui Saddam Hussein era Made in Romania sau Built by Romanians.

Ce vreau să spun cu asta: Avem experienţă în acel loc.

Ce s-a întîmplat cu proiectul de atunci al Ministerului Economiei – nimic. Niciun contract… nici măcar o piuliţă, nimic. Din reconstrucţia Irakului nicio companie românească nu a văzut niciun cent… prin urmare din tot acest efort de război la care ne-am angrenat România nu a văzut niciun cent. Pur ;i simplu companiile noastre au fost date la o parte. Fabrici pe care noi le-am construit au fost reconstruite de alţii (unii care au pus chiar piedici eforturilor Alianţei – precum ruşii)

Acum să îi vedem pe britanici. Ieri, British Petroleum (BP) a primit din partea guvernului de la Baghdad un contract mamut în valoare de 500 de milioane de dolari pentru a dezvolta câmpul de petrol de la Rumaila, unul dintre cele mai bogate din lume, aşa cum arată situl oficial al companiei.

Este o mare victorie pentru BP care şi-ar fi dorit acest camp încă de acum… patruzeci de ani… cam de atunci datează primele calcule făcute de specialiştii lor cu privire la Rumaila. O victorie care ar fi fost imposibilă atâta vreme cât la Baghdad se afla Saddam Hussein. Alungată din Rusia unde spera să găsească suficiente reserve de petrol pentru a compensa pierderile rezultate din epuizarea celor pe care le avea în restul lumii, BP găseşte acum în Irak resurse care o re-aduc în jocul marilor giganţi ai lumii petroliere.

Ce legătură are asta cu războiul. “Întâmplător” câmpul de la Rumaila se află în apropierea orşului Basra în sudul ţării acolo unde trupele britanice au avut greul operaţiunilor. Putem spune practic că armata britanică a “curăţat” regiunea de insurgenţi… sigur cu un număr semnificativ de pierderi. La Basra, armata britanică pleacă dar vine compania britanică British Petroleum., care va aduce britanicilor înapoi o parte din efortul depus pe câmpul de luptă.

Întrebarea este nouă românilor ce ne este dat de pe urma participării la războiul din Irak. Măcar o piuliţă, pentru soldaţii noştri! Că vorbele nu ţin de cald când vin cutii de plumb înfăşurate în tricolor cu oameni care au fost şi nu vor mai fi niciodată.

Mircea Marin
sursa: standard.money.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • http://www.exploziv-news.ro
    Ceea ce vom dezvalui in serialul de anchete „MAFIA ROMANA DE ARMAMENT” nu este o poveste insailata de un jurnalist in pana de subiecte, ci un adevar crud bazat pe o investigatie desfasurata de-a lungul multor ani: Romania a furnizat tehnica de lupta exact celor impotriva carora luptau militarii nostrii in Kosovo, Afganistan, Irak… Romania a importat apoi, in schimbul armelor carausite prin tara noastra pentru teroristii lumii, cantitati impresionante de droguri, vanzarea lor conducand la cumpararea tuturor minelor de aur si pietre pretioase din Sierra Leone. Nu s-a stiut niciodata cu ce si in ce mod au fost transportate drogurile aduse in Romania pe filiera arme, pana de curand, cand un inalt ofiter al DGCCOA, partas an de zile la „monezile de schimb” a cedat nervos si ne-a facut dezvaluirea secolului: heroina este ambalata si introdusa in cadavrele special „pregatite” ale militarilor romani ucisi in teatrele de razboi ale lumii. „Marfa” este apoi inchisa in sicrie de plumb si adusa in Romania. Este un adevar macabru despre care autoritatile romane trebuie sa dea explicatii. Locul in care se primesc ramasitele soldatilor ucisi nu este intamplator cel de la Otopeni. Si nu are legatura cu faptul ca este aeroport militar, iar ofiterii romani asasinati in Afganistan ar fi adusi in tara pe acest aeroport pentru a li se prezenta onorurile militare. Ci pentru ca, de pe aeroportul militar Otopeni au plecat, nelegal, cu complicitatea celor de la varful ierarhiei romanesti, armele trimise de Oliver North catre Iran. Tot de pe acest aeroport au plecat – in acelasi mod contrabandist, ce a adus bani grei si cu miros de sange celor implicati – si armele Romarm catre Ben Laden, care lupta impotriva rusilor. Si tot de la Podgorita-Otopeni au plecat avionele (60 la numar!) pentru toti insurgentii care erau pe placul Americii. Asa s-a nascut MAFIA ROMANA DE ARMAMENT. Baietii nostri isteti – cu epoleti sau fara – au inceput contrabanda pe cont propriu, paralel cu activitatile subversive ale Unchiului Sam. In scurt timp crezand ca pot actiona sub aripa unei mari puteri, s-a creat un urias imperiu de contrabanda de arme, ruta Israel (conexiunea = Shimon Nahor) – Siria (conexiunea = Omar Hayssam) – SUA (conexiunea = Oliver North), cu complicitatea axei Constantinescu-Iliescu-Basescu. Intotdeauna, locul de plecare a armamentului a fost, asadar, aeroportul militar Otopeni. Acolo unde, sfidand legile lumesti si ceresti, contrabandistii Mortii, aduc, ascunse in carcasele militarilor romani, altfel de arme: DROGURILE! Va urma.

Abonează-te la newsletter