Fragilitatea ideii de “stat minimal”

Libertatea absolută şi piaţa liberă rămân concepte dezirabile însă intangibile în universul în care trăim. Statul minimal reprezintă una dintre cele mai intens dezbătute alternative pentru capitalismul modern, “singurul stat justificabil moral fiind statul ce se limitează la asigurarea protecţiei indivizilor şi a proprietăţilor lor” (R. Nozick). Această abordare este mult mai radicală decât cea a lui A. Smith care limitează rolul statului la: 1. “obligaţia protejării societăţii de violenţă şi invazie din partea altor societăţi independente”; 2. “administrarea unui sistem al justiţiei” şi 3. “datoria întreţinerii şi executării unor lucrări publice” sau cea a lui M. Friedman care adaugă un al patrulea atribut care se referă la protecţia membrilor societăţii care nu pot fi consideraţi “responsabili” (nebunii şi copii).

Criticile împotriva ideii de stat minimal venite din partea socialiştilor se bazează pe imperfecţiunile pieţei libere şi pe lipsa unei preocupări a statului minimal pentru servicii publice “vitale” cum ar fi educaţia sau sănătatea. Frica de a fi lipsit de o minimă “protecţie” este un alt argument puternic contra diminuării la maxim a implicării statului în economie. Eşecul pieţei invocat de socialişti pleacă de la ideea că în piaţă există adesea antreprenori ticăloşi şi lacomi care doresc cu orice preţ să păcălească consumatorul sau să acapareze cât mai mult din această piaţă. Imperfecţiunea pieţei derivă şi din accesul limitat la informaţie sau capacitatea limitată de a interpreta această informaţie de către toţi participanţii la ea. De aceea socialiştii consideră că statul providenţial care oferă informaţie ca bun public (cât să fumăm, ce să bem şi să mâncăm) o soluţie mult mai bună decât statul minimal. Mai mult, dificultatea de a determina efectul exact al acţiunilor noastre asupra unor terţe persoane şi de a stabili un contract cu toţi cei afectaţi este, în opinia socialiştilor, o altă imperfecţiune a pieţei pe care statul o corectează mult mai bine prin instituţiile sale (de exemplu agenţiile de protecţie a mediului înconjurător). Socialiştii mai spun şi că intervenţia în piaţă a unui terţ cum este statul este întotdeauna “mânată de bune intenţii” şi că “interesul naţional” domină întotdeauna conştiinţa funcţionarului public capabil să pună mai presus binele colectiv decât binele personal.

Atunci când ridică osanale statului, socialiştii uită faptul că piaţa este şi va râmâne întotdeauna imperfectă şi că intervenţia statului în economie costă contribuabilul fără ca acesta să poată verifica dacă intervenţia a fost una justificată economic sau nu (statul nu poate face calcule economice pe baza cărora să aloce resurse). Instituţiile statului nu pot da niciodată faliment şi din această cauză hazardul moral al funcţionarului public (deturnarea banului public în interes personal) va exista întotdeauna indiferent de persoana aflată în poziţie de decizie. Protecţia pe care ne-o oferă statul este una iluzorie şi foarte costisitoare.

Statul minimal este puternic criticat şi de către anarhişti pentru că este tot un stat, chiar dacă se ocupă doar de “protecţia drepturilor naturale ale individului” (John Locke). Orice argument în apărarea sa se loveşte de faptul că, mai devreme sau mai târziu, statul minimal va înceta să mai fie o simplă convenţie socială prin care participanţii la acest stat pot amenda voluntar orice regulă a statului printr-un vot al majorităţii împotriva minorităţii. Un stat minimal poate genera abuzuri la fel de grave ca şi un stat socialist.

În ciuda aceste fragilităţi ideologice, statul minimal este un pas esenţial către limitarea intervenţionismului, către un grad mai mare de libertate individuală, către diminuarea distribuţionismului fraudulos practicat în economie prin diferite mecanisme perfecţionate zi de zi de instituţiile publice. Este mult mai greu (dacă nu chiar imposibil) să convingi societatea actuală să desfinţeze în totalitate statul. Chiar dacă a “a treia cale nu există” (Mises), cred totuşi că statul minimal reprezintă o soluţie dezirabilă socialismului şi anarhismului, fiind mai aproape de piaţa liberă decât orice formă de stat.

sursa: cristianpaun.finantare.ro