Analize și opinii Politică

Nesfârşitul crizei

Nu pot să uit cum cei mai importanţi oameni din stat au luat criza în derâdere în 2008. Nici Tăriceanu, premier atunci, şi nici Băsescu n-au crezut în ea. Au luat-o peste picior, ca şi majoritatea oamenilor de afaceri, corporatişti şi bugetari. Criza era prea mică pentru a ajunge în România. În plus, era o treabă americană. Să se spele americanii pe cap cu ea.

Acum, după doi ani de criză, realizez că, în faţa dezastrelor, majoritatea oamenilor sunt orbi, iar cei mai loviţi de orbire sunt chiar cei care au cea mai multă putere să te anunţe despre pericol. După doi ani, criza e departe de a se fi terminat. De fapt, oricât aş citi, oricât m-aş gândi sau aş analiza ce se întâmplă în jurul meu, mi-e greu să zăresc măcar un semn că vor veni zile mai bune. Şi asta din două cauze fundamentale.

Prima e aceea că economia românească depinde sută la sută de ceea ce se întâmplă în economiile puternice din Occident, iar acolo lucrurile sunt amestecate. Nu există semne încurajatoare că în Statele Unite au pornit motoarele, iar în Europa – nici atât.

A doua cauză e incapacitatea profundă a românilor de a se organiza. Asta se traduce printr-o bâjbâială enervantă a Guvernului Boc printre măsurile de relansare, măsuri care par a se afla undeva, dar nimeni nu vrea să-şi asume vreo responsabilitate de a le face publice. Toată lupta se poartă în jurul TVA şi al cotei unice, cele două mecanisme de taxare care pot îngropa economia sau o pot salva. Se pare că nimeni nu e în stare să găsească raportul optim între cele două pentru a fi salvaţi în cele din urmă.

Striviţi de această conjunctură nefericită, peisajul din jurul nostru începe să se schimbe. Din ce în ce mai mulţi oameni realizează că nu mai au viitor. Unii dintre ei decid să emigreze, iar ceilalţi renunţă să se gândească la viitor. Cea mai mare problemă a celor care pleacă e aceea că în Occident, deşi oamenii sunt mai bogaţi, problemele sunt aceleaşi – găsirea unei slujbe e la fel de grea, teama de a fi concediat e aceeaşi, frica de a da faliment dacă faci afaceri e la fel de mare şi aici, şi acolo. Nu mai e ca în deceniul nouă, când cei care plecau ştiau sigur că acolo nu le va fi greu să-şi găsească o slujbă bine plătită dacă se pricep la ceva.

În fond, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu asistăm la o criză, ci la sfârşitul unei lumi, iar în lumea care se naşte va trebui să ne obişnuim să trăim cu mai puţin, să nu ne mai lăsăm manipulaţi de politicieni corupţi şi iresponsabili şi să fim mai eficienţi. Criza va mai dura în România, şi din ce în ce mai mulţi vor spune că 2007 a fost un an bun. Poate ultimul.

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Asta nu e criză. Este începutul sfârşitului sistemului democratic capitalist. oricât ar încerca unii să-l cârpească nu se mai poate face nimic. Mileniul III trebuie să aducă alt sistem social umanităţii. Tehnologia a mers cu paşi mult mai mari decât educaţia şi cultura. Guvernanţii din toate ţările au făcut o gravă greşeală. Au demonetizat învăţământul şi cultura, şi s-au axat pe dezvoltarea tehnologiei. Numai că tehnologia nu poate fi controlată de proşti. Pentru asta trebuie educaţie. Dar poate acesta este şi scopul. De a avea o elită educată, care va folosi tehnologia pentru producerea de bunuri şi servicii şi nu va mai fi nevoie de atâta populaţie pe planetă. Acum să vedem cum se va face reducerea numărului de oameni pe Pământ. S-au încercat până acum diferite metode, care nu au dus nicăieri. Aşa că situaţia actuală convine de minune unora, doar, doar vor începe oamenii să se bată singuri între ei.

Abonează-te la newsletter