Politică

Naţional şi supranaţional – încotro ne îndreptăm?

Secolul al XIX-lea a fost leagănul formării unor conştienţe de sine ale neamurilor. Li s-a spus sentiment naţional. Acest sentiment a condus, în chip natural, către voinţa unificării într-un singur stat a celor ce se simţeau a fi de un singur neam. Voinţă ce era naturaliter destrămătoare de echilibre imperiale.

Bismarck a simţit potenţialul acestei destrămări de echilibre când a spus că ordinea politică stabilizată la finele secolului putea fi pusă în pericol doar de vreo prostie ce ar porni din Balcani.

O astfel de prostie a pornit după asasinarea prinţului moştenitor al tronului Imperiului Habsburgic. După patru ani de război, nu mai exista nici imperiul Vienei, nici imperiul Berlinului, iar imperiul ţarilor era căzut pe mâna sovietelor aşa-zis proletare, care execrau ideea de naţiune în beneficiul unui internaţionalism socialist. Imperiul Otoman, destrămat, lăsa loc naţionalismelor balcanice.

Ceea ce avea să urmeze avea să fie polarizat după polul naţionalist şi polul internaţionalist. Încă şi azi, aceşti poli distribuie liniile piliturii de fier care sunt viaţa statelor. Un nou imperialism îşi caută configuraţiile sub chipul internaţionalismului. Câţiva mari bancheri din Vest au pariat pe acest internaţionalism. Nu conta că avea un conţinut antiburghez. Conta doar că avea potenţialul unor unificări globalizante (supranaţionale). Naţionalismele treceau, fără voia lor, pe partea reacţionar-conservatoare a evoluţiei istorice. La o sută de ani după ce şi-au atins apogeul (unificarea Italiei, unificarea Germaniei), naţionalismele au intrat în criza unor configurări supranaţionale.

În 2016, am avut reacţia neaşteptat reacţionară a electoratului din SUA, care a ales un preşedinte antiglobalizant. Multilateralismele ce fuseseră configurate erau, acum, ameninţate de o nouă privilegiere a bilateralismelor.

Noua conjunctură era, din nou, una de război mondial, dar prostia nu mai venea din Balcanii care pot produce mai multă istorie decât pot consuma, ci din inima celui mai globalizant stat (SUA).

Acest mers aproape natural, dar forţat totuşi, al unificărilor către nivelul lor globalitar (un totalitarism global) este, acum, contestat de aşa-zişii suveranişti. Partea lor de dreptate constată că s-au acumulat prea multe elemente de ideologie fals umanistă, pe alocuri antiumană, în graba totalitarilor de a-şi impune noul imperiu.

Pandemia? Face ea parte din jocurile acestei nerăbdări?

Autor: Ioan Buduca

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Pandemia este pur si simplu o realitate obiectiva de care trebuie sa tinem seama , cat despre “jocurile” care le face sau nu le face cred ca ar fi mai potrivit sa ne protejam reciproc si sa nu politizam bunul simt elementar si compasiunea crestineasca fata de semenii nostri cu diverse morbiditati.

Abonează-te la newsletter