Politică

Ion Cristoiu: „Pandemia e pe cale să fie înfrîntă”. Iar Guvernul să se prezinte la locale cu această măreață realizare

„Dacă ne uităm la evoluția în ultimele două săptămîni, putem constata că am reușit să oprim creșterea, este un lucru extrem de important, adică creșterea este extrem de mică a numărului de cazuri, iar dacă luăm pe săptămîni vedem că există o limitare clară a răspîndirii virusului.”

Eu însă n-am fost surprins. Mă așteptam la acest debut de campanie dusă de Guvern despre învingerea Pandemiei. Mă întrebam însă cînd va avea loc.

După Mesajul adresat națiunii în ziua de 30 iulie 2020, atît în pastila video, cît și în diferite intervenții la televiziunile de știri și la Mediafax în cadrul emisiunii Gîndurile lui Cristoiu, am pariat că în perioada va începe o campanie menită a ne convinge că Pandemia a fost învinsă și nu oricum, ci grație măsurilor luate de Guvern. M-am bazat în această profeție pe tîlcurile a ceea ce s-a vrut a fi explicația președintelui pentru revenirea spectaculoasă a Pandemiei:

„Se știe că în starea de urgență, când în vestul Europei, din păcate, am avut sute de mii de cazuri, zeci de mii de morți, în România am avut epidemie, am avut decese, dar un număr foarte limitat. Autoritățile își făcuseră treaba, lucrurile au mers rezonabil de bine, spitalele, medicii, autoritățile s-au mobilizat. În ansamblu putem să spunem că la început lucrurile au mers foarte bine. Până acum câteva săptămâni pandemia a fost gestionată bine de Guvern, de autorități. Dar această situație, sigur, nu a convenit PSD-ului.

Guvernul și-a făcut treaba, Președintele și-a făcut treaba, autoritățile și-au făcut treaba. Și atunci PSD a căutat soluții pentru PSD, nu pentru români. Din păcate, trebuie să recunoaștem, PSD controlează încă majorități în Parlamentul României, PSD împreună cu alții cu care pactizează, de exemplu cu UDMR – să nu uităm recenta fază când PSD a încercat să treacă pe șest o inițiativă a UDMR-ului, să dea autonomie așa-zisei secuimi și altele – și atunci PSD a acționat acolo unde are încă putere în Parlament. Au făcut harcea-parcea puțina legislație pe care am avut-o pentru a gestiona această pandemie. (…)

PSD începe să tragă de timp şi această lege, care putea să fie trecută urgent prin Parlament, să dea Guvernului instrumentul necesar cu care să lucreze, se dezbate timp de două săptămâni, două săptămâni în care pacienţii bolnavi pleacă acasă, în care nu este nimeni amendat, nu mai este nimeni carantinat. (…)

Dar de ce? De ce a făcut PSD acest gest de un cinism inimaginabil? Dragii mei, explicația este cutremurător de simplă. PSD, nemulțumit de reușitele Guvernului PNL, a vrut să creeze o criză sanitară pentru a avea motiv să critice Guvernul. Încă o dată PSD intenționat a creat o criză sanitară, pentru ca la sfârșit să vină și să critice Guvernul pentru măsuri care nu au putut fi luate. (…)

Noi, eu, Guvernul, autoritățile responsabile suntem hotărâți să gestionăm și această criză, și această nouă formă de criză.”

Pandemia a revenit nu din cauza guvernului, ci din cauza tărăgănării legii în Parlament. Pe perioada tărăgănării, pacienţii bolnavi pleacă acasă ”. Aceștia au răspîndit boala în întreaga țară. Evident, revenirea Pandemiei putea fi explicată mai subtil de către președinte. De ce n-a făcut-o? De ce a apelat la deja obosita denunțare a PSD, la singura ocupație în cei șase ani de mandat și singura și în cei patru care i-au mai rămas din al doilea? Răspunsul ni-l dă strădania Guvernului din aceste zile de a dovedi că Pandemia e pe cale să fie biruită. Dacă revenirea Pandemiei ar fi avut, în viziunea lui Klaus Iohannis, cauze obiective, ținînd de puterea Virusului, ar fi fost greu lui Ludovic Orban să înceapă campania de înlocuirea a atmosferei de Apocalipse cu atmosfera de pregătire a Învierii. Neîndoielnic nimeni n-ar fi crezut că Pandemia a fost înfrîntă. Klaus Iohannis a pus revenirea Pandemiei pe seama efectelor provocate de tărăgănarea legii. Legea a trecut, Guvernul a avut în fine arma pentru a stăpîni procesul de infectare, și dotat cu această armă, de care ticălosul PSD l-a lipsit în mod cinic, ba chiar și criminal, Guvernul e pe cale să biruie balaurul Coronavirus.

Așadar, Klaus Iohannis a pus pe seama PSD revenirea Pandemiei nu doar din comoditatea de a nu face un minim efort de gîndire, ci și dintr-un calcul electoral elaborat cu Ludovic Orban. Nu știm dacă președintele a avut ideea sau dacă nu cumva autor a fost Ludovic Orban. După hărnicia depusă de Klaus Iohannis ca chibiț electoral al PNL, cred că Ludovic Orban i-a sugerat să spună delirantele vorbe despre responsabilitatea PSD. La ce ajută manevra cu acuzarea PSD?

Mai întîi la dobîndirea de către PNL a unui avantaj în bătălia electorală. Atmosfera apocaliptică o să dispară treptat-treptat, numărul de infectări se va micșora de la o zi la alta, presa miluită se va ocupa de relansarea vieții, din spitale vor fi transmise reportaje despre vindecări miraculoase, dar mai ales vor fi tot mai multe intervenții publice prin care români vor fi aplaudați pentru că poartă mască. PSD va fi acuzat c-a vrut un eșec al Guvernului în trînta cu Pandemia, în timp ce Guvernul va fi elogiat că a reușite să contracareze manevra ticăloasă.

Pun pariu că la Cotroceni se clocește un Mesaj adresat Națiunii în care să se proclame victoria Guvernului asupra Pandemiei. Și dacă Pandemia a fost înfrîntă se pot ține și alegeri locale!

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Crisoiu Blog

 

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Niste nemernici!Nu stiu cum îi mai rabda Dumnezeu pe acest pamînt!?Nu-i intereseaza viata si bunastarea romanilor,îi intereseaza doar bunastarea si alegerea lor în fruntea tarii!!!Niste nemernici ordinari!!!