Analize și opinii Politică

N-aveţi alt popor?

Frica păzeşte bostănăria. Frica asigură supravieţuirea. Frica înmulţeşte specia. Frica ne schimbă definitiv psihologia.

O concluzie tristă şi dureroasă a discuţiilor purtate prin viu grai, în presă şi în lumea virtuală e că poporul nu „ne” mai merită. Că „noi”, ăştia norocoşi, ne revendicăm de la un popor dispărut definitiv de la locul lui, din istorie. Că ţara-i frumoasă, păcat că-i locuită de nişte denaturaţi. Că are conducătorii pe care-i merită. Că n-ai cu cine. Că vulgaritatea, maneaua, pornografia, bacşişul, peşcheşul, bădărănia, nesimţirea, mitocănia, indiferenţa, invidia şi feudalismul de cumetrie sunt, de-acum, suflet din sufletul neamului meu. Că poţi cumpăra un vot cu o căldare sau un mic, că poţi vinde castraveţi grădinarului. Că, în sfârşit, nu mai e nimic de făcut decât să pustiim câmpurile şi să otrăvim fântânile. Cum facem asta? Simplu: emigrăm, ne trimitem copiii într-o lume mai bună. Toate cele spuse mai sus şi câte şi mai câte sunt adevărate şi false totodată. Vă propun să luăm apărarea acestui personaj colectiv atât de dispreţuit, poporul.

Poporul meu, atât cât îl ştiu, a fost veşnic sub vremi. Şi-a dobândit libertatea târziu, pentru scurt timp, şi n-a apucat să se joace de-a democraţia aproape niciodată. Mai ales clasa ţărănească. Exerciţiul libertăţii, ca să devină trainic, trebuie întins pe cel puţin trei generaţii. Abia atunci devine o a doua natură. Poporul meu a supravieţuit, e drept, dar nu a triumfat şi nici nu s-a bucurat de foloasele cuvenite. Printr-o ciudăţenie a istoriei, acest mod de viaţă – şi care poate părea tembel moraliştilor de profesie – i-a modificat modul profund de gândire şi exprimare. Încetul cu încetul, oamenii s-au obişnuit nu să trăiască, ci să aştepte la marginea vieţii. Au înţeles şi au învăţat pe dinafară că omul e sub vremi. Dintr-o trăsătură de condei al autorităţilor, existenţei lor i se poate pune punct. Cu toate astea, orice individ îşi caută fericirea. Fie şi-ntr-o groapă de gunoi. Fie şi-n închisoare. Spiritul îşi găseşte strategii subtile, îmbârligate, prin care să-şi provoace fericirea, s-o mituiască, s-o înlocuiască. Cetăţenii crescuţi în frica de autorităţi au învăţat din copilărie să dea gologanul stăpânirii, să pupe-n bot şi să pape tot. Aşa s-au născut, au trăit, s-au înmulţit şi au murit generaţii întregi. Anonimii s-au obişnuit ca viaţa să nu fie decât exhibiţionismul îndoielnic dinaintea morţii. Cu toatea astea, au râs, au cântat, au făcut dragoste, şi-au iubit copiii şi şi-au îngrijit bătrânii. Ceea ce s-a modificat structural în interiorul acestui cetăţean-pasiv e frica. Frica a devenit componentă fizică şi morală. Poporului român îi este frică.

De aceea, eu cred că, în ciuda gălăgiei mediatice, „poporul” se străduieşte să nu vorbească, să nu comunice nimic, să nu dea nimic pe goarnă din ce-i aparţine, nicio informaţie. Că, altfel, vine cineva şi-i fură calul. „Poporul” se mai ascunde o dată în faţa sorţii neprielnice, în faţa autorităţilor corupte sau hrăpăreţe. România e o ţară feudală cu milioane de suverani pricinoşi. Cine dă mâine de mâncare şi cine pedepseşte? Răspunsul interior, în lipsa unuia raţional, e o frică cu minte. Mai întâi trăim, ne reproducem, ne ascundem şi, dacă om avea noroc, mai vedem noi! Aşa cred că gândeşte şi acţionează ţara. Înţeleg, dar nu scuz. Putem fi, la nevoie, animale, plante sau pietre, ce vreţi dvs. putem fi. Dar depinde de noi dacă ne decidem, într-o zi, să mai fim şi oameni. Măcar o secundă.

sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

Abonează-te la newsletter