Spuneam intr-o postare anterioara ca statul este anacronic si ca e necesara reconceptualizarea sa. Nimic nou, poate. Multi insa confunda aceasta cu renegarea statului si a rolului sau si exacerbarea libertatilor. E o utopie care are mari sanse sa (re)trezeasca monstrul umanitatii, care in forma sa de manifestare cea mai cruda nu tine cont de etica si ratiune. Este poate pericolul cel mai mare care trebuie evitat.
Multe guverne au anticipat problemele si tensiunile sociale pe care le genereaza statul prin neputinta sa de a gestiona raporturile sociale in coordonatele complexe actuale si au incercat sa ia masuri de reforma, care sa mai amane pentru putin timp schimbarea reala. Fortate de imprejurarile financiare nefavorabile, cancerizate de un sistem global financiar-bancar mai degenerat si mai agresiv decat ciuma bubonica, statele ”democratice” sunt prinse intre ciocan si nicovala. Bancile le-au fortat mana, iar ele la randul lor forteaza rabdarea oamenilor. Un singur fapt devine certitudine: guvernele nu mai sunt reprezentative in ochii votantilor, pentru ca institutiile gestionate de ele nu mai raspund (daca au raspuns vreodata) intereselor publice sau ale celor care le-au girat.
Blocate in institutii groaie si birocratice, in coruptia generalizata care paralizeaza aceste institutii croite sa deserveasca grupuri mafiote si clientela politica pe buzunarul oamenilor, guvernele se misca mai incet decat viteza melcului in acest proces de asa-zisa reforma. In tot cazul, mult mai incet decat mai permite rabdarea cetatenilor.
Spuneam, de asemenea, ca criza actuala culmineaza de fapt cu dorinta oamenilor de a rescrie contractul social. Si iata ca vremurile nu ma contrazic si evenimentele se amplifica: protestele din Grecia, Spania, Italia, Ungaria si acum Bulgaria incep sa capete un contur cu care guvernele din aceste tari si din statele democratice in general, nu sunt familiare. Aceste proteste nu sunt obisnuite ca forma de organizare, de anticipare si amploare. Statele politienesti se confrunta cu informatii asimetrice, cu acces nemijlocit la informatie, cu forme variate de protest si de organizare spontana. As zice, cu toate acestea, ca intreaga istorie de pregatire si diversificare a controlului si securitatii statului nu se poate opune constituirii masei critice. O poate, cel mult, amana, deruta sau confrunta pentru a o slabi. Dar daca si cand se constituie masa critica nimeni nu poate stii, nici cel mai precis serviciu de informatii.
Daca acum mai bine de un an, miscari de tip occupy aminteau mai degraba de hippie decat de vreo miscare de revendicare, acum protestele sunt din ce in ce mai clar conturate. Este atacata exact problema existentiala a statului: reprezentativitatea. Chiar daca media, de obicei aservita, prezinta trunchiat ceea ce doreste sau ce intelege, problemele economice conjuncturale (cum ar fi de exemplu, cresteri de pret sau taieri de salarii) nu fac decat sa dea impulsul manifestarii externe a furiei. In realitate, nemultumirile la adresa statului si a institutiilor sale constituie incet dar sigur acea masa critica de care se tem fortele opresive ale statului.
Am convingerea, spre disperarea celor care detin acum puterea si (cred ei) si controlul, ca protestele si miscarile anti-sistem se vor inmulti, iar in cele din urma establishmentul va ceda: solutia nu poate fi decat una: mai multa democratie, mai multa reprezentativitate, de la participarea a cat mai multor cetateni la formularea deciziei (bulgarii revendica 50% din parlament sa revina societatii civile), pana la redesenarea intregului stabiliment statal (institutii, clasa politica, putere in stat). E posibil ca anumite miscari sa fie directionate gresit sau voit gresit (cel mai probabil nationalismul va fi speculat – vezi Ungaria), cum e si miscarea antitaxe de la noi. Nu conteaza insa cum incepe, ci unde se termina si asta ramane de vazut. Rotile s-au pus in miscare.
Autor: Cronicarul
Nereprezentativitatea provine din modul mafiotic in care se edifica fortele politice.
Daca un cioban vrea sa reprezinte oameni, ba chiar sa le defineasca drepturile, avem o problema cu intelegerea esentei democratiei.
Oamenii sunt egali in drepturi dar nu au toti aceleasi drepturi.
Trebuie sa facem dinstictie intre drepturile fundamentale ale omului si drepturile care provin din cunoastere si competenta. Nu oricine are dreptul sa fie “reprezentant” chiar daca ar fi votat de popor.
In comunism Forta Conducatoare – Partidul stabilea drepturile fiecaruia. Intr-o democratie autentica acestea ar trebui definite prin constitutie odata pentru totdeauna.
Ma tem insa ca o discutie deschisa in acest sens ar degenera intr-o urlatoare totala. Asta in cazul in care s-ar gasi mintile luminate care sa o modereze.
Daca nu vom regula noi clasa politica ne vor regula ei pe noi, ca pe niste oi …