Politică

Mata-n sac

pisica-in-sacAcum l-au prins pe alt domn fost ministru cu mata-n sac! Nu ca ar fi furat, Doamne fereste, departe de mine gandul! La noi nu se prea fura, nu permit mediul, legile, cutumele, Justitia. Doar ca s-a imbogatit misterios cu cateva case, cu cateva masini. Se intreaba de unde? niste ziaristi ageamii, niste “gaoaze”. Ei nu stiu, bietii copilandri, cat bine poate sa aduca o ruda descurcareata, indeobste sotie, dar si soacra, dar si matusa sau o nepoata, cineva din familie, care are instinctul economiei, care din leafa sau din ce pune mereu de-o parte devine foarte chivernisitor, izvorator-de-mir mai bogat decat sfantul Dimitrie Basarabov, ctitor-ziditor mai plin de succes decat Manole. Matusa, soacra, cumnata, din cuponul lor de pensie ridica palate si le dau demnitarului. Acesta poate sa le inchirieze, cum o si face, si apoi cere de la Stat locuinta de protocol, ca sa nu ramana sub cerul liber in ploaie, ca un mizerabil. Cand demnitarul are mai multe vile si mai multe case de odihna la tara, si mai are, bineinteles, mai multe masini care sa le acopere, se pune chestiunea sa para despartit de nevasta care i le-a adus plocon din micile ei economii, ca sa le poata, bietii de ei, stapani fara sa bata la ochi, de democrati si socialisti ce sunt. Si atunci traiesc despartiti, cel putin o parte din zi si se intalnesc numai noaptea in patul conjugal de unde fug dimineata, pe furis, precum Cuviosul Iachint in poezia lui Arghezi. Dar gaozarii, tac!, i-au prins, mai exact au prins-o pe ea cand evada in lume. – Pai ce faceti? – Tocmai incercam sa ne impacam, zice seniorita, parasind viloiul unde mai doarme inca pasaroiul-sot in deplina lui inocenta. Si care viloi e locuinta de Stat, ca pe celelalte le-au inchiriat pe euroi.

Acestea, desigur, sunt afaceri private care ne privesc, sau care trebuie sa ne priveasca prea putin. Faci cinci case in cinci ani, si ce daca? Inseamna c-a functionat bine protectia sociala, ca e un mediu bun de constructie, omenos. Ti-aduce nevasta vilele si masinile pe tava, tu ii aduci posturile, licitatiile, prezenta in strainatate, titlurile care ii “lipseste”. Ce mandrete de vile! Pe unele le-au facutara racanii pentru dl. colonel, ori sanchilotii subventionati social pentru dl. primar, ori fondurile pentru irigatie oferite de Europa si transformate in conac boieresc. Sunt si vile-din-cotizatii si vile-din-avorturi. Avocatura cladeste si ea masiv in aceasta tara binecuvantata, in intrecere cu notariatul si politia. Matusile abunda, circula pe toate drumurile, tutelate de sfanta Tamara de Cornu, protectoarea celor cuminti. Colosal ce se poate cladi din micile economii!

Dar si mai si se cladeste din faptul ca dumneata, ziditorule, fie de stanga ori de dreapta, ai incaput in raza mea de actiune. Acum eu te am in mana si iti fac un pic de durere de cap. Nu te bag la basca – la ce mi-ar folosi? Dar de cand te pandesc sa-ti gasesc fisura, gaoaza! Ca doar om esti si dumneata, demnitarule, nu poti sa te atingi fara sa te lipesti de nimic, nu poti sa tranzactionezi nimic public fara o modesta participatiune privata, nu poti sa te simti reprezentativ daca n-ai extras la bucatarie ceva din mersul bunurilor, macar un caltabos acolo, macar un sorici! Si din clipa aceea, fraiere, esti in mana mea, caci si mie imi place soriciul, bravule om de stat! Eu am aparat foto ascuns si merg la sigur cu dumneata, totul e o simpla chestiune de timp. Si ce aflu vand, ca am cui. Te plictisesc? Poate, dar pe romani ii distreaza teribil. Ei traiesc din razgaiala asta zilnica. Ei s-au obisnuit cu portia zilnica de gainarie sau furt masiv, sau macar de banuiala. Ei stiu ca unde e banuiala incape si un santajel si o manevra ideologica. Daca nu am de unde sa te apuc, nu esti bun! Insa stiu bine ca cea mai mare parte a tarii acesteia ultra-vulnerabile e construita din santaje la vicii ascunse. Din nesfarsite mieunari de mata-n sac.

sursa: cronicaromana.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu