Politică

Mai au românii ţară?

mai-au-romanii-taraUitându-ne la proprietăţile unora care timp de 24 ani au „împărţit” dreptatea…

Se întâmplă multe lucruri pe lângă noi, aparent fară importanţă dar în realitate constatăm peste un timp că de fapt ele se încadrează în strategii bine ticluite prin cancelarii străine dar neapărat cu complicitatea celor cărora le-am pus în mână o putere care o exercită în contra intereselor noastre. Nimeni, spre exemplu, după anii 1990 nu ar fi îndrăznit să facă legi în Parlamentele încropite cu bani, majoritatea din furat şi trafic de influenţă, care să aducă atingeri în mod direct proprietăţii. Din contră, s-au făcut legi care în ansamblul lor au permis recuperarea acestora de către urmaşi.

Din acel moment s-a creat o încrengătură de intermediari de tot soiul, de la boschetari la sefi de tribunale sau curti de apel, care au lucrat cu legea astfel încât în scurtă vreme, mulţi dintre acei ce erau în drept să fie puşi în posesie s-au trezit că nu mai au nimic, şi mai mult nu mai au nici unde să se plângă, CEDO fiind prea departe şi ca timp (oamenii se consumă biologic) şi desigur ca spaţiu.

Bande de infractori au circulat prin sălile judecătoriilor şi beneficiind de informaţiile din dosare, şi-au „oferit” serviciile credulilor, foarte mulţi la număr, care în final au fost nevoiţi să se mulţumească cu sume derizorii ca despăgubiri. Restul, nu e greu de ghicit unde s-au dus, uitându-ne la proprietăţile unora care timp de 24 ani au „împărţit” dreptatea. Mai descoperim şi proprietari de noi localuri, amplasate central, ale căror surse de venituri nu fac obiect de interes din partea aşa ziselor autorităţi.

Apariţia unei clase de mijloc

În tot acest timp, 98% dintre români au mestecat ceea ce li se dădea de mestecat de către guvernanţi. N-avem de unde, mărim taxele, iar voi descurcaţi-vă care încotro. Ţinta a fost şi este blocarea apariţiei unei clase de mijloc ce ar putea genera o forţă cu adevărat democratică, care să spulbere dintr-o singură lovitură „galeria” de nemernici ce nu ne lasă să ne trasăm noi viitorul. Şi spre ştiinţă nu sunt decât câteva mii.

Fenomenul jafului imobiliar, pe care abia acum îl descoperim în amploarea lui, demonstrează cât se poate de bine că cei care au luat puterea în 1990, respectiv Iliescu şi cu feseneii lui nu au avut niciodată un gând bun pentru popor, ci doar cum să se strecoare la furt şi mai ales cum să nu dea vreodată socoteală.

Cum se poate explica faptul că în Ardeal mai mult de 35% din suprafaţă şi imobile să aparţină unui alt stat?
Cine a făcut posibil un astfel de fapt?

Cum de nimeni nu este tras la răspundere?

Semnalele presei, chiar dacă uneori anemice, nu au fost luate în seamă deliberat pentru că în astfel de acţiuni sunt foarte mulţi care au de cîştigat, şi aceştia nu se află decât într-o singură barcă, cea a trădătorilor de ţară şi de neam. Din păcate, cazul Nadăş nu este unul singular şi poate că nu are amplitudinea altora despre care presa nu a reuşit să scrie prea multe. Fenomenul, cum am scris la început face parte dintr-o strategie mai amplă, prin care se rupe din Ardeal bucăţi importante pentru ca în final regionalizarea să crească un şarpe la sân. Să fim bine înţeleşi, aici nu este vorba despre cetăţenii români de naţionalitate maghiară cu care convieţuim paşnic de multă vreme, ci de minţile înfierbântate ale unor conaţionali de-ai lor care pun în aplicare planul despre care spuneam. El este deja împlinit, iar autorităţile de la Bucureşti, deşi au cunoştinţă de el nu mişcă un deget în a-l spulbera.

De ce?

Singurul răspuns este acela al interesului personal sau de gaşcă care se confirmă prin realitatea pierderii de proprietăţi în favoarea statului maghiar, a cetăţenilor maghiari şi a Bisericii catolice. Citind despre sătenii din „Valea mare” judeţul Covasna, despre calvarul pe care sunt nevoiţi să-l suporte aceştia din partea unui primar, aflat probabil în solda unora dintre cei pe care i-am descris, şi complet abandonaţi de cei care ar trebui să-i apere de abuzuri, mă întreb pe bună dreptate dacă Marea Neagră ne primeşte. Cu puţină iscusinţă ne-am putea acolo clădi o ţară, şi până nu deranjează pe careva mutrele nostre de români chiar am putea trăi în pace, linişte şi fără stress-ul Şenghenului. Acum ne trezim că plătim la unguri chirie pe clădirile noastre, deşi în 1937 am achitat tot ceea ce era de achitat acestui stat ( cca 100 tone aur) în urma unei decizii a unui Tribunal de arbitraj, iar ei pot să ne facă oricând troacă de porci.

În final vreau să spun următoarele: dacă se întâmplă astfel de lucruri nu sunt de vină ungurii, (ei încearcă, dacă le ţine bine, dacă nu, nu) ci noi, pentru că nu reuşim să trimitem în demnităţi publice oameni de calitate. Dacă vrem la mare, nu mai trebuie să aşteptăm luna iulie, putem să o luăm înainte până nu ne vor trimite ei din propria noastră ţară. Pe care cu ajutorul feseneilor, pesedeilor şi pedeleilor în curând probabil nu o vom mai avea.

Aşa să nu-i ajute Dumnezeu.

Autor: Virgil Florea
Sursa: Starea natiunii

Abonează-te la newsletter