Politică

Lista vinovatilor pentru Criza Financiara

Publicatia britanica “The Guardian” a publicat luni lista celor 25 de persoane despre care sustine ca se afla la originea crizei financiare mondiale. Lista “vinovatilor” cuprinde nu ai putin de 25 de nume celebre, printre care se numara Bill Clinton, George W. Bush, sau Gordon Brown. Judecand dupa spatiul acordat in paginile publicatiei celor responsabili de declansarea crizei, un loc de frunte il ocupa insa de departe Alan Greenspan, fostul presedinte al US Federal Reserve, unul dintre sustinatorii imprumuturilor subprime, si Kathleen Corbet, fost CEO la Standard & Poor’s, a carei agentie de rating, cea mai mare din lume, nu a reusit sa avertizeze in legatura cu riscurile creditelor subprime. “Cea mai mare criza economica de la Marea Depresiune nu este un fenomen natural ci un dezastru provocat de om in care am jucat cu totii un rol”, sustine “The Guardian” in deschiderea articolului, care imparte vinovatii pentru declansarea crizei in mai multe categorii distincte. In fruntea listei si neintegrat unei categorii aparte se afla insa Alan Greenspan, cel numit odinioara “Oracolul” sau “Maestrul”. El este acuzat ca a permis dezvoltarea problemelor de pe piata imobilara prin dobanzile mici si lipsa legislatiei in domeniul imprumuturilor. In plus, fostul presedinte al US Federal Reserve a fost unul dintre sustinatorii imprumuturilor subprime. Urmatorul “cap al rautatilor” aminitit de publicatia britanica este Mervyn King, guvernator al Bank of England. Ca si in cazul lui Greenspan, autorul articolului nu il include in nici-o categorie aparte. King este acuzat intre altele ca, la debutul crizei, a refuzat sa pompeze lichiditati in sistemul financiar, reactionand mai degraba pasiv la dezastru, caruia nu i-a recunoscut din timp gravitatea. In continuare, “The Guardian” prezinta lista politicenilor responsabili de criza. Cap de lista este fostul presedinte al Statelor Unite, Bill Clinton, care a a intarit prevederile asa-numitului Community Reinvestment Act din 1977, pentru a-i forta pe cei care fac imprumuturi sa permita ca si cei dezavantajati din punct de vedere social sa beneficieze mai usor de imprumuturi si a permis separarea totala intre bancile comerciale si bancile de investitii. Clinton este urmat pe lista de fostul premier britanic Gordon Brown, care a pus interesele celor din City-ul financiar londonez in fata altor sectoare ale economie. In ceea ce-l priveste pe fostul presedinte american George W. Bush, acesta este acuzat ca nu a tinut in frau Wall Street-ul cu o legislatie adecvata si ca nu a luat masuri pentru a reglementa imprumuturile subprime acordate celor care nu si le puteau, de fapt, permite. Ultimul de pe lista politicenilor responsabili de declansarea crizei este fostul senator american Phil Graham, care a vazut in imprumuturile subprime “visul american” si care numea Wall Street-ul “un loc sfant” pe care, de altfel, l-a coplesit cu donatii generoase. Urmatoarea categorie nominalizata de “The Guardian” este de altfel tocmai cea a bancherilor si a finantistilor de pe “sfantul” Wall Street. Alaturi de Kathleen Corbert, a fost inclusa aici Abi Cohen, fost analist sef la Goldman Sachs, care nu numai ca nu a anticipat criza, dar a oferit chiar prognoze optimiste. Printre vinovatii acestei categorii se numara potrivit publicatiei britanice si Maurice Greenberg, aflat in fruntea grupului AIG, Andy Hornby, fostul presedinte al bancii HBOS, Sir Fred Goodwin, fostul presedinte al bancii RBS, Steve Crawshaw, fostul presedinte al bancii B&B, sau Stan O’Neal, fostul sef al Merrill Lynch. La categoria “Altii” au fost incluse personalitati precum Geir Haarde, fost premier al Islandei, sau Dick Fuld, director executiv al Lehman Brothers, dar si “publicul american” in sine, criticat pentru ca nu a realizat ca imprumuta mai mult decat isi poate permite. Lista alcatuita de “The Guardian” se incheie cu cei care “au vazut criza venind”. In fruntea acestei categorii a fost nominalizat deja celebrul Andrew Lahde, presedintele unui fond de investitii de SUA, care s-a retras in plina glorie dupa ce a castigat zeci de milioane de dolari din criza creditelor, declamand, in loc de adio, “Va multumesc ca m-ati imbogatit, idiotilor!”. Un alt personaj amintit la aceasta ultima categorie este John Paulson, care a fost, la randul sau, descris ca “unii dintre cei mai mari beneficiari ai crizei creditelor” dupa ce a castigat, in 2007, nu mai putin de 3,7 miliarde de dolari. Este drept insa, noteaza “The Guardian”, ca, in urma criticilor potrivit carora a profitat de nenorocirea altora, Paulson a donat 15 milioane de dolari persoanelor care se confruntau cu probleme de natura ipotecara.

Urban Iulian
sursa: urbaniulian.ro