Politică

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România: ”GERMANIA ȘI FRANȚA fac presiuni pentru BLOCAREA LEGII SUPERMARKETURILOR!”

138287_1O scrisoare semnată de ambasadorii Germaniei și Franței ar fi fost trimisă oficialităților române cu privire la ”implicațiile” pe care le-ar avea Legea supermarketurilor, dacă ea va fi promulgată de președintele României. Informația i-a parvenit pe surse președintelui Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Laurențiu Baciu, căruia i se confirmă faptul că străinii fac presiuni ca modificarea Legii 321/2009 să fie îngropată!

Scrisoarea despre care a aflat liderul fermierilor poartă semnătura ambasadorilor Germaniei și Franței, țări din care provin practic TOATE marile rețele de hipermarketuri prezente pe piața din România.

”Am informații pe surse că aceste două ambasade au semnat împreună o scrisoare adresată oficialităților române de la cel mai înalt nivel. Băieții nu stau deloc și mai nou încearcă presiuni și la nivelul Guvernului, chiar dacă premierul este în principiu de acord cu această lege (noua formă adoptată de Camera Deputaților pentru modificare Legii nr. 321/2009 – n.r), dar care, cu atâtea presiuni – și din afară, cred că până la urmă va fi nevoie să-i dea o altă nuanță, numai pentru a satisface interesele unora, nu că asta și-ar dori ci cred că asta i se impune. După cum ați văzut presiunile, vin din toate părțile.

Pentru mine a fost o mare surpriză și pe care nu am înțeles-o nici acum, cum și-au permis acele ambasade să facă acea scrisoare? Nu cred că un ambasador român și-ar fi permis să ia poziție față de o hotărâre a unui Parlament al țării în care își exercită funcția, lucru care la noi s-a întâmplat din păcate. Mă așteptam ca oficialitățile române să fi cerut explicații acestor ambasade în ceea ce privește atitudinea pe care o afișează, dar vad că nu s-a întâmplat nimic. Pur și simplu mă fac să cred că fiecare vine în țara asta, își ia ce-i trebuie fără să întrebe pe nimeni și tratează totul ca pe un bun personal”, a declarat pentruAgrointeligența Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

”Se judecă cu burta și nu cu creierul”

Baciu susține că în mass-media generaliste se văd deja efectele campaniilor plătite de marile rețele comerciale, astfel că nu se mai vorbește aproape deloc despre produsele românești.

”De partea cealaltă, reprezentanții supermarketurilor își facă de cap, fac presiuni cât se poate în mod special prin mass-media, fac fel de fel de scenarii, foarte mulți moderatori de televiziune – care bănuiesc că s-au uns pe degete, fac lobby pentru supermarketuri. Nu demult, un moderator făcea apel la conștiința consumatorilor și îi îndemna să cumpere și să mănânce produse românești și acum îl văd că, cel mai probabil pentru un pumn de mărunțiș strigă ”ce aveți cu aceste magazine care vând marfă numai de afară?”. Oamenii își schimbă perspectivele, nu vreau să-i jignesc pe acești oameni, dar cel mai probabil le judecă burta și nu creierul. Foarte mulți din cei interesați fac lobby sau sunt anti-produse românești”, și-a exprimat dezamăgirea reprezentantul fermierilor.

Asistăm la un duel surd

Bănuielile producătorilor agricoli din România sunt justificate de faptul că, după ce Parlamentul a adoptat cu unanimitate de voturi modificările la Legea supermarketurilor, actul normativ pare să fi intrat într-un con de umbră de circa o lună. Pentru a intra în vigoare, are nevoie să fie promulgat de către Președintele Klaus Iohannis.

”Reușim să facem export pentru că România are un potențial mai mare decât consumul, acesta este motivul pentru care vinde afară, asta și spre știința supermarketurilor care se plângeau că agricultorii din România nu sunt în stare să le pună la dispoziție marfa necesară. După aceea vin și se contrazic, asta înseamnă că asistăm la un duel surd, alimentat din toate părțile. Încă odată se demonstrează că banii sunt cei care vorbesc. Nu înțeleg atitudinea autorităților statului care se cramponează la o lege care a fost votată în unanimitate în Parlamentul României, lucru care este o raritate în Parlament de obicei. Asta înseamnă că este voința poporului român, așa trebuie să înțelegem”, a mai spus fermierul băcăuan.

Tergiversarea promulgării legii va duce agricultura în faliment

Potrivit liderului din agricultură, un lucru este foarte clar, tergiversarea promulgării acestei legi nu duce decât la accelerarea ruinării fermelor românești.

”Dacă această lege va fi retrimisă în Parlament putem să o considerăm o lege moartă. Eu sper așa cum am sperat la alegerile din 2014 în buna-credință a președintelui României Klaus Iohannis că va duce România acolo unde să i se recunoască prezența și meritele. Sper să nu ne dezamăgească și să demonstreze că este interesat de această țară și că are un respect față de poporul român, fie el fermier sau consumator și va promulga cât mai repede modificările aduse la Legea nr.321/2009”, a declarat pentru Agrointeligența Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Ce prevede noua Lege a supermarketurilor

Adoptată în Camera Deputaților pe 8 iunie, noua formă a Legii 321/2009 aduce o serie de modificări privind comercializarea produselor proaspete. Sunt vizate doar legumele, fructele, carnea, pâinea și produsele de panificație, ouăle, mierea, laptele și brânzeturile pentru care, spațiul alocat la raft ar trebui să fie de 51% pentru produsele românești, exceptând perioadele de extra-sezon când producția autohtonă nu poate satisface cererea. În plus, marile magazine nu mai pot impune taxe de raft și nici nu mai pot factura producătorilor o serie de servicii, astfel că prețul afișat va fi format strict din prețul de achiziție, TVA și adaosul comercial, ceea ce va aduce transparență în privința profiturilor pe care marile rețele le fac în România. Un alt element important este acela că pentru aceste produse proaspete, plata către producător se va face cu termen de 7 zile de la livrarea mărfii, nu la 90 de zile cum sunt acum amânați cu plata, prin contract, fermierii români.

Sursa: Agrointel.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Daca domnului Presedinte ii PASA de SANATATEA POPORULUI, tinand cont de probatoriul administrat in sustinerea alimentelor/ produselor modificate genetic, infestate pe alocuri, comercializate prin reteaua corporatista, avand in vedere si avantajele financiare in defavorizarea si discriminarea producatorilor autohtoni, va dispune, PROMULGAREA IN REGIM DE URGENTA a modific la LEGEA NR. 321/2009!
    In caz contrar, noi, poporul, consideram ca sunteti “Presedintele” ambasadelor in cauza, dupa modelul “ambasadele mele”???!!!!!!!!!!- vocea intereselor straine de neam si de tara!

  • supermarketurile si multe multinationale platesc un impozit de 0,2%!!!!!!!prin comparatie cu firmele romanesti inclusiv micile magazine romanesti…acest lucru se face prin transferul lunar al profitului catre firmele mama din occident…iar dulapul adormit de neamt din fruntea tarii stie acest lucru,ministerul de finante stie si primul ministru cu siguranta stie..deci cum sa te descurci cind tu firma inregistrata in romania platesti 16%…sper ca acum intelege toata lumea ca bonurile fiscale eliberate pe banda rulanta in supermrketuri sint doar o evidenta stricta a inventarului acelui magazin…nu folosesc in nici un caz ptr plata vreunui impoxit datorat romaniei…

  • 0,2% vs 16% ??? !!! reprezentand facilitatile, favorurile acordate investitorilor straini, in semn de pretuire, recunostinta ca si-au mutat tarabele pe teritoriul strabunilor nostri…

  • Au nu-i plină oare țara de patrioți cu burta mare? Nu vor mânca ei oare numai produse românești chiar dacă sunt pline de ecoli.
    Caraghioșilor lăsți oamenii să-și trăiască libertatea de a alege. Nu-i forțați voi cu ifosele voastre patriotarde să aleagă din ceea ce voi decideți. Românii au suferit destul când au fost obligați să aleagă nimic din nimic.

  • orice muritor de rand sesizeaza sabotajul aplicat asupra producatorilor, fermierilor autohtoni, dupa metoda: se ia una buc mata moarta infestata cu e coli, salmonella, bacili, virusi, pesticide, coloranti din gandaci,se arunca in ograda, ex bradet, in scopul elimin de pe piata, tinta fiind in realitate, imbolnavirea populatiei;un om sanatos deranjeaza!

  • E necesara o Alianta Individuala ( si asta e perfect posibil in era Web-ului in domeniul comanda / livrare ) intre „ consumator „ si „ producator“, bazata pe incredere reciproca si relatii long –term .

    Eu personal cumpar de cateva ori pe an en gros miere, afine, hribi, branza ( cas de oaie, urda, telemea , „De Burduf“ – care se pot perfect congela ), merisoare murate, zmeura, malai, grau, cartofi, morcovi, varza pentru iarna, zacusca, bulion, fructe, fasole uscata, radacinoase, vin, un miel , un porcusor si un „jatal“, pui, oua , etc de la aceeasi CRESCATORI pe care ii cunosc si ii respect . Ei stiu ca pot conta pe sprijinul meu NECONDITIONAT in ani de recolte scazute, eu stiu ca pot conta pe ei in ceea ce priveste modul cum sunt crescute si tratate animalele si CUM si de catre CINE se ingrijeste ogorul si gradina de legume …
    Este o simbioza si este modelul viitorului , excluzand pe cat posibil orice intermediari comerciali si birocratia aferenta, rezultata in fond doar din cauza comoditatii si pretentiei consumiste ridicole de a avea orice oricand , pe care o are fiecare dintre noi in mai mica sau mare mare masura . Unii o numesc in inconstienta lor : “libertatea de de a alege”.
    E nevoie doar ceva investitie de timp si evident relatii REALE de tip om –om si nu consumator – corporatie.

    In Elvetia , de exemplu, unde ma aflu des, e o ONOARE si o sigla de CALITATE ( reflectata e adevarat si in preturi mai mari ) ca marile lanturi comerciale Migros si Coop sa comercializeze in primul rand produse „bio“ regionale si sezonale . Dar…aceasta este SOLIDARITATEA SOCIALA !.. in cel mai practic sens al cuvantului. Tine de educatie si comportament .
    E „pacat“ – in sens teologic chiar , ca in Romania un astfel de potential e nu numai prost folosit ba chiar si persecutat cu buna stiinta de catre Regim . Se ajunge iarasi la situatia din preajma anului 1900 unde arendasii ( despre a caror origine etnica nu voi comenta ) dictau politica comerciala .

    Este absolut penibil ca sarmanele femei in varsta cu pensii ridicole sa fie „ridicate „ de tineri politisti „entuziasti“ de pe strazile din jurul pietelor pentru ca vand legaturi de patrunjel / marar / loboda.
    Parca ar vinde Canabis Indica sau bucatele de hasis ! Sau poate e vreo asemanare ?
    O asemenea bataie de joc la adresa acestor oameni care au muncit si muncesc de o viata pamantul nu va ramane nepedepsita …karmic!
    Asta pot sa va garantez.

    Tiberius Claudius
    Zürich ,
    Anno IV