C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Legăturile primejdioase ale „partidelor tinere“ cu statul paralel

În ultimele luni au ieșit la iveală tot mai multe legături între reprezentanții noilor partide care mizează pe cartea anticorupției și oameni influenți din sistemele de putere din România.<

Legătura dintre USR și PCR

Senatorul USR George Marussi provine dintr-o familie de foști membri ai Partidului Comunist Român, catalogați în arhive drept ”ilegaliști”, dezvăluie ph-online.ro. La ultimele alegeri parlamentare, George Marussi a fost trecut pe prima poziție pe listele USR pentru Senat, candidând într-o circumscripție din Prahova. Însă puțini au știut că trecutul acestuia a fost păstrat în arhivele fostei Securități, analizează ph-online.ro. Astfel, bunicul lui George Marussi, Gheorghe, apare în inventarul Comitetului Central al PCR, având calitatea de ”ilegalist”, potrivit sursei. Fost membru în Colegiul Central de Partid, Gheorghe Marussi (nume de inventar MARNOSI, MARUSI BRUTUS ION) se numără printre activiștii fostei Securități, fiind unul dintre membrii Marii Adunări Naționale și aliat al forțelor rusești, scrie sursa citată.

Puterea STS asupra USR

Alt parlamentar USR, Radu-Mihai Mihail, avea datorii financiare către un fost membru al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS, fosta Unitate Militară 0620), notează Flux24.ro.

Robert Rucăreanu, fost membru al STS, l-ar fi împrumutat pe Radu-Mihai Mihail, senator USR pentru diasporă, cu 50.000 euro. Informația a fost publicată în declarația de avere completată de Rucăreanu după ce a fost angajat ca specialist, în 2016, de fostul prim-ministru Mihai Tudose, scrie Flux24.ro. La rândul său, senatorul USR confirmă, în declarația sa de avere completată ca parlamentar, că are o datorie de 40.000 euro către Robert Rucăreanu. Potrivit CV-ului său postat pe LinkedIn, Robert Rucăreanu a fost ofițer activ în Serviciul de Telecomunicații Speciale, în perioada iulie 1994-iunie 2001. Ulterior, acesta a lucrat la multinaționale de IT, cum ar fi Cisco, Vodafone sau Alcatel.

Umbra BANCOREX deasupra PACT

Există și oameni politici din afara USR care încearcă să obțină capital politic de pe urma nemulțumirii populației față de corupția specifică marilor partide ”clasice”. Printre aceștia, inițiatorul Partidului Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), Sebastian Burduja, mai cunoscut pentru implicarea entuziastă în organizarea ”mitingului diasporei” din august 2018. Fondatorul PACT, absolvent eminent al Universității Stanford și apoi al Universității Harvard, ulterior creator al Ligii Studenților Români din Străinătate, a avut parte de un tată care a cunoscut succesul profesional la cel mai înalt nivel atât înainte, cât și după căderea regimului lui Nicolae Ceaușescu. Astfel, conform Wikipedia, Marinel Burduja a lucrat, în anii ’70, ca economist în cadrul CONFEX. Unitatea CONFEX exporta produse de confecții, prin Ministerul Comerțului Exterior. Tot pe timpul lui Nicolae Ceaușescu și-a început Marinel Burduja cariera bancară, în 1986, ca inspector al Băncii de Investiții, potrivit sursei citate. După evenimentele din 1989, Marinel Burduja a devenit deputat pe listele FSN, potrivit Wikipedia. În CV-ul oficial pe care și-l asumă, Marinel Burduja scrie însă că în anii 1990-1991 a fost deputat independent. El a trecut apoi în conducerea Băncii Române de Comerț Exterior. Celebra BANCOREX a fost folosită de politicienii anilor ’90 pentru devalizarea economiilor populației. Chestionat în vara acestui an de presă, Marinel Burduja a infirmat orice asociere cu Securitatea, cu SRI sau cu SIE și a declarat că a respectat întotdeauna legea în timpul funcției îndeplinite în cadrul BANCOREX.

Sebastian Burduja, ”într-o permanentă luptă pentru o cauză”

Cu toate acestea, Sebastian Burduja caracterizează scurt cariera tatălui său din ultimii ani ai României ceaușiste drept ”fără relații în partid”. ”Erau anii cei mai crunți ai regimului comunist și muream de foame”, scrie Sebastian Burduja, pe site-ul personal, despre viața familiei sale din anii ’80. Fondatorul Partidului Acțiunea Civică a Tinerilor își face o autocaracterizare în care desenează imaginea unui autentic revoluționar. ”Sunt un idealist pragmatic, bolnav de România. Crezul meu este că viața merită trăită în slujba societății, într-o permanentă luptă pentru o cauză comună”, scrie Sebastian Burduja pe site-ul personal. Sebastian Burduja s-a implicat cu multă dedicație în ”protestul diasporei”, miting la care au venit multe mii de oameni care trăiesc în afara României. Atât de mare abnegație a avut pentru ca acel miting să izbândească, încât a trecut chiar și peste durerea pricinuită de pierderea vieții fetiței sale de 3 ani, înecată, cu câteva zile înainte de miting, în piscina de pe proprietatea familiei, aflată în sudul Franței. Anterior evenimentului, Sebastian Burduja a înregistrat un clip video de mobilizare a românilor din diaspora, care a devenit viral pe rețelele de socializare. ”Mitingul diasporei” a înregistrat o foarte mare participare populară, însă demonstranții s-au ciocnit atunci cu jandarmii, evenimentele soldându-se cu mulți răniți și cu anchete ale Procuraturii.

Autor: Mihai Popescu

Sursa: romanialibera

Related Posts

5 Responses “Legăturile primejdioase ale „partidelor tinere“ cu statul paralel”

  1. ... says:

    …preocupat cu organizarea mitingului #, si-a neglijat fetita de 3 ani…Dumnezeu o ocroteste printre ingeri… # printre ingeri…ingeri…

  2. ... says:

    fostii activisti PCR vs actualii activisti…progresisti/neo-marxisti/multiculturalisti/globalisti etc cabalisti, khazari … ET C

    fostii securisti vs noii securisti … ET C

    fostii devalizatori vs noii devalizatori

    legaturile acestea primejdioase au radacini intr-un trecut apartinand unor grupuri care-si atribuie rol de stramosi ai omenirii…or, pt numele Lui Dumnezeu adevarat, omul lui Dumnezeu adevarat, nu ucide, minte, fura, devalizeaza, defriseaza, submineaza, tradeaza, tranzactioneaza, agreseaza fizic, sexual, SUBJUGA fiinta UMANA … in traducere mai libera, pe intelesul tuturor, toata aceasta dementa – abatere de la cale, normalitate, este provocata de un mecanism intretinut de entitati de conditie … alta decat cea umana. Cei care subjuga omenirea in sec XXI sunt urmasii celor care au subjugat lumea dintotdeauna, tinut in captivitate planeta.

    fara sa generalizam, bagam in aceeasi galeata…in slujba cui isi neglijeaza UN OM, copiii, familia, credinta, identitatea, sanatatea, rostul de a fi pe fata Pamantului?…constienti de faptul ca nu poti sluji la doi stapani, si Lui Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Lumina din Lumina, si Lui Mamona.

    …….

    Se schimba lumea! Vezi pentru inceput Antarctica!

  3. Gina says:

    AI, AI, # AI cazut. Ridica-Te!

    # Ridica-Te, omuuuleeee!

  4. Gina says:

    alta rana!

  5. ... says:

    Doamne Sfinte!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss