Politică

„Le Courrier de Russie”: Aceste două Rusii ce alcătuiesc un tot unitar

Imagine_1Kremlinul ar folosi sute de persoane care, plătite fiind, îşi petrec zilele publicînd mesaje de susţinere pe internet. Cel puţin asta afirmă o anchetă purtată de The New York Times Magazine, publicată în această lună (iunie 2015).

Atît timp cît contrariul nu s-a demonstrat, să presupunem că afirmaţiile revistei americane sînt juste. Ce concluzii putem trage de aici? Iese din orice discuţie, de-acum înainte, desigur, să mai avem vreodată încredere în comentariile pro-Putin. Într-adevăr, pare mult prea probabil ca acestea să fi fost redactate de numiţii „trolli” aflaţi în solda serviciilor secrete. În schimb, comentariile care critică regimul lui Putin ne vor părea eminamente mai credibile – măcar acestea sînt produse de oameni care cred în ceea ce spun!

Problema e că realitatea este măcar cu o fărîmă mai nuanţată. Poate că trollii există, dar există, de asemenea, şi ruşi care îl susţin sincer pe Putin. Se întîmplă, printre altele, ca aceşti oameni să navigheze pe internet, ca toată lumea, şi să îşi publice mesajele de susţinere pentru preşedinte – fără a fi plătiţi pentru aceasta. Iar a nu lua în considerare aceste opinii, constituie o gravă eroare de analiză – eroare pe care, din nefericire, anumite medii occidentale o reproduc încontinuu.

Ruşii care doresc altceva decît integrarea în Uniunea Europeană trec imediat, în mentalitatea occidentală, în categoria „vînduţilor”, sau chiar în cea de „victime ale propagandei”. S-ar spune că toţi ruşii înţelepţi nu pot decît să iubească Occidentul şi valorile pe care acesta le reprezintă, iar cei care refuză să facă asta sînt fie ignoranţi pe care va trebui eventual să încerci să-i reeduci, fie nişte barbari care nici măcar nu merită să fie menţionaţi.

Celebrul jurnalist rus Andrei Babiţki, cel care, la vremea sa, a susţinut lupta cecenilor pentru independenţă, munceşte de un an în Donbass. Fidel valorilor sale, el apără astăzi dreptul ruşilor care trăiesc în această regiune la autodeterminare. Şi relatează, printre altele, cum l-au lăsat absolut perplex întîlnirile cu numeroşii jurnalişti occidentali prezenţi în Doneţk şi Lugansk, îndeosebi „indiferenţa copleşitoare” pe care aceştia din urmă o manifestă în privinţa oamenilor din Donbass. „Imaginea pe care şi-o fac şi pe care o difuzează este lipsită de orice empatie şi de orice compasiune faţă de locuitorii Donbassului, dar îi regăsim în schimb plini de entuziasm şi de admiraţie atunci cînd vorbesc de manifestanţii din Piaţa Maidan”, scrie Babiţki.

Avem moduri de viaţă diferite, gusturi diferite, idealuri diferite.

Dorim libertate, diversitate, demnitate

„Aceşti ruşi care-l iubesc pe Putin” sînt descrişi de presa occidentală, în general, ca o turmă incapabilă să înainteze fără toiagul ciobanului. Adesea, de altfel, nici presa rusă nu procedează mai bine. Numeroşi ziarişti moscoviţi nici măcar nu-şi dau osteneala să-şi părăsească birourile lor confortabile pentru a merge să-şi intervieveze compatrioţii din ţară, întrebîndu-i de ce îl votează pe Putin. Se mulţumesc, în schimb, să redacteze despre ei notiţe împietrite de aroganţă şi de dispreţ. Nu ezită să le alcătuiască compatrioţilor lor o imagine degradantă, să-i prezinte ca pe nişte fiinţe de calitate inferioară, oameni mărginiţi, obtuzi şi cruzi, care nu pot nici într-un caz să fie trataţi pe picior de egalitate.

Ca şi exemplu, voi cita cîteva rînduri din articolul recent al eminentului critic de cinema, Aliona Solnţeva: „Noi împărţim cu ei o limbă, o deviză, un stat şi un preşedinte; dar nu ne cunoaştem. Avem moduri de viaţă diferite, gusturi diferite, idealuri diferite. Noi dorim libertate, diversitate, demnitate, vrem să alegem cu ce să ne hrănim şi cum să ne distrăm, vrem să ne alegem liderii politici, stilul nostru vestimentar, muzica noastră. Ei obişnuiesc să-şi rezolve problemele cu forţa, suportă cu uşurinţă bow-vagoanele şi mirosurile grele. Sentimentul lor estetic nu are de suferit la vederea odioaselor turnuri din cartierele-dormitor. Ascultă muzică pop, mănîncă cîrnaţi afumaţi, pui la grătar şi sandvişuri greceşti. Şi se mulţumesc, pentru orice explicaţie a tuturor nenorocirilor noastre, să acuze Statele Unite – geloase pe bogăţiile subsolului nostru şi pe valorile noastre de nezdruncinat.”

Această imagine a Rusiei „care votează Putin” este extrem de răspîndită, şi e printre cele mai tenace. Totuşi, are foarte puţin de-a face cu realitatea. Rusia care nu se extaziază în faţa lui Gorbaciov, nu-l admiră pe Elţîn şi nu-i deplînge soarta lui Hodorovsky, nu are nimic din această masă amorfă, supusă şi înfricoşată, pe care acelor jurnalişti le place atît de tare s-o descrie. Întîi de toate, este tot ce vreţi, dar nu uniformizată. Ruşii care nu se regăsesc în mişcarea numită „liberală”, nu împărtăşesc decît un singur lucru: convingerea că Rusia, aşa cum e ea, cu pămînturile sale imense, cu inegalităţile sale ieşite din comun, cu paginile sale foarte întunecate de istorie, reprezintă totuşi o valoare – şi că trebuie păstrată. În vreme ce liberalii preţuiesc visul unei Rusii ideale, patrioţii – căci trebuie să le găsim un nume – îşi iubesc ţara aşa cum e şi o consideră ca pe un tot-unitar, cu monştrii şi cu miracolele sale.

Pentru liberali, ideea de democraţie valorează mai mult decît cea de naţiune. Pentru ca Rusia să devină cu adevărat şi în întregime democratică, ei sînt pregătiţi să facă sacrificii: unii afirmă că ţara ar avea mai multe şanse să devină liberă dacă nu ar fi împărţită în zece, douăzeci sau treizeci de state independente. Alţii estimează că Rusia ar putea chiar să îşi sacrifice o parte a suveranităţii în schimbul unui loc în G8, de exemplu. În sfîrşit, mulţi din aceştia cred că ar trebui sacrificaţi ruşii din Crimeea, retrimiţîndu-i într-o ţară în care ei nu au mai dorit să trăiască, doar pentru restabilirea bunelor relaţii cu UE şi Statele Unite. Căci liberalii nu se sinchisesc de 25 de milioane de ruşi rămaşi în republicile fostei URSS nici cît negru sub unghie. Pentru ei, aceştia nici nu există, pur şi simplu. Nu există ruşi în Estonia sau în Uzbekistan, ci doar „cetăţeni estonieni şi uzbeci rusofoni” care nu merită nici un fel de susţinere mai deosebită din partea ţării lor de origine. Cu siguranţă, liberalii au auzit despre persecuţiile îndurate de ruşi în ţările baltice şi în Asia centrală, puţin după căderea URSS; ei ştiu că aceştia au numeroase oprelişti în aplicarea dreptului la exprimarea în limba maternă, fie că e vorba de Ucraina, de Letonia sau de Georgia – dar aceste neajunsuri îi lasă împietriţi.

Rusia este cea care merită sacrificii, iar nu democraţia

Rusofonii trebuie să se adapteze la legile statului în care trăiesc – şi cu atît mai rău dacă, de multe ori, aceasta înseamnă renegarea totală a originii, a istoriei, a limbii şi a valorilor lor. Căci, din nou, Rusia, istoria şi cultura sa nu constituie pentru liberalii ruşi o valoare absolută – e vorba mai degrabă de o materie care trebuie revizuită şi deconstruită. Ei se definesc, în general, drept „cetăţeni ai lumii”, insistând pe caracterul relativ al diferenţelor dintre popoare.

La polul opus, patrioţii plasează naţiunea mai presus de democraţie. Rusia a trecut prin diferite etape în trecut, spun ei, a cunoscut suişuri şi coborîşuri, a avut conducători liberali şi autocraţi – dar prin toate aceste epoci, a ştiut să-şi păstreze identitatea, să-şi construiască cultura şi să-şi salveze ADN-ul. Este esenţial astăzi să se facă totul ca Rusia să continue să existe, să nu dispară de pe harta lumii şi să-şi poată păstra pămînturile dobîndite cu sacrificii supraomeneşti – şi să aibă din ce în ce mai mulţi locuitori ca să le populeze, să le exploreze, să le cultive şi să le iubească. În ochii patrioţilor, Rusia este cea care merită sacrificii, şi nu democraţia: din acest motiv, ei se bucură de contra-sancţiunile ruse. Patrioţii renunţă cu uşurinţă la produsele străine, dacă ştiu că această măsură contribuie la dezvoltarea fermelor ruse. Ei se simt responsabili de starea agriculturii şi a industriei naţionale. În spiritul lor, Rusia ar trebui să fie în măsură să-şi asigure ea-însăşi principalele nevoi; în schimb, liberalii nu văd nici o problemă în a-şi cumpăra cartofii din străinătate, e chiar mai interesant decît să fie cultivaţi la faţa locului.

Patrioţii cred, de altfel, că Rusia trebuie să posede o armă în stare să-i apere: de aceea, nu au fost şocaţi atunci cînd un mare festival de rock a încheiat un contract cu Ministerul Apărării pentru a promova serviciul militar între două concerte. Liberalii s-au scandalizat, evident… În general, liberalii se declară pacifişti şi solicită constant reducerea bugetului militar naţional.

Totuşi, contrar a ceea ce se crede prea adesea, patrioţii nu-l iubesc pe Putin cu o dragoste oarbă. Unii îi critică politica economică, considerată prea liberală, alţii îl blameqază pentru abandonarea populaţiei din Donbass în bătaia tirului batalioanelor ucrainene şi faptul de a nu fi trimis trupe ruse pentru a-i apăra pe aceşti oameni. Căci, pentru patrioţi, ruşi care trăiesc în afara ţării lor de origine nu trebuie în nici un caz să fie discriminaţi, nici persecutaţi, nici bombardaţi. Dar dacă totuşi sînt, atunci Rusia trebuie să intervină şi să-i apere.

În acelaşi timp, contrar oricărei prejudecăţi, patrioţii ruşi nu vor să „restaureze Imperiul”. Ei nu caută să-şi domine vecinii: vor pur şi simplu să se asigure că aceştia din urmă îi tratează pe fraţii lor ca pe nişte egali şi nu ca pe o specie inferioară. În spiritul egalităţii, aşa cum şi Rusia reuşeşte să le considere în acelaşi fel pe toate cele 83 de popoare care îi locuiesc teritoriul.

Printre patrioţi, sînt ortodocşi fervenţi şi atei convinşi, partizani ai economiei liberale şi socialişti înveteraţi, îndrăgostiţi de URSS şi nostalgici ai Rusiei imperiale. Analizele lor asupra preşedintelui sînt diverse, dar concordă asupra faptului că e mai bun un preşedinte imperfect, dar suveran, decît o marionetă în solda unei puteri străine. Ei nu consideră Rusia drept o ţară perfectă – dar e ţara lor; şi nu au decît una. Aceea în care trăiesc, în care se simt ruşi pînă în capătul sufletului, aceea în care muncesc şi unde dau tot ce-i mai bun pentru pământul care i-a zămislit. Ei chiar există – aceşti bărbaţi şi aceste femei – şi e foarte păcat ca europeanul obişnuit are foarte puţine ocazii de a-i cunoaşte prin intermediul presei sale naţionale, care se încăpăţînează să împartă lumea în detractori ai lui Putin şi trolli ai Kremlinului.

Autor:  Inna Dulkina, redactor-şef „Le Courrier de Russie”

Sursa: Le Courrier de Russie

Traducerea: Alexandru Mîţă – http://www.acs-rss.ro

Foto: Andreï Remniov. Izraztsovaïa Jizn (« Viaţă de faianţă »), 2002. Colecţie privată . (www.remnev.ru)

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Prefer de departe – la randul meu – un presedinte care e jupan adevarat si cu sange-n …instalatii unui pielea pu…lii pe care toti sa ii zica democrat sau liberal, unii la misto, altii convinsi. O cucuvea in podul Kremlinului, asa cum doresc si jefuitorii Romaniei in podul Cotrocenilor, ar duce Rusia la extinctie, la implozie. Si oricum, rusul, ca si cei mai multi romani nu e pregatit ca evolutie istorica pentru democratie. Si daca democratie inseamna sa jefuiesti o tara ca o hiena flamanda si sa iei doi ani cu suspendare, sau cu executare dar sa scrii doua carti si sa iesi, daca inseamna sa-ti faci nu un palat ci o cetate de dupa un salariu luat indiferent de unde, daca democratie inseamna ca elevul sa bata profesoara in fata clasei si profesoara sa-si ia pedeapsa si nu elevul, daca inseamna sa discriminezi pozitiv minoritatile sexuale, etc, etc, etc, infinit mai bine lipsa. Prefer acestora NKVD-ul.

  • Mai sus sunt reprezentate doua categorii de romani: i.nic.carasteanu – om treaz la minte si patriot adevarat si Surubaru Marin – al carui argument este imbatabil, pentru ca… nu este argument. (Nu e vina lui, atat il duce capul – sa urasca) Pentru a combate cele spuse trebuie sa ai argumente, cel putin la fel de plauzibile…
    Articolul este foarte binevenit pentru a afla un alt punct de vedere, diferit de “linia generala” de la care nu avem voie sa ne abatem.

  • Cred, ca astfel de persoane, ca Surubaru s-au ratacit, deoarece acest site e pentru oameni ce gandesc…

  • Pe drumul unui mic cătun
    Venea un rus, venea şi-un tun,
    Şi tunul rus, şi rusul tun.

Abonează-te la newsletter