Politică

Jean-Claude Juncker, “soluţia imorală” europeană

jean-claude-juncker-2-540x304Preşedintele Comisiei Europene este subiectul unei moţiuni de cenzură în Parlamentul European (PE). Juncker era premier al Luxemburgului pe cînd acest stat făcea “trafic de evaziune” cu marile companii – practic erau negociate condiţii de evaziune pentru  mari corporaţii europene sau americane. Cum era previzibil, grupurile social democrat şi popular şi-au anunţat deja susţinerea, deci e greu de crezut că va avea măcar emoţii. Votul are loc mâine, joi, 27 noiembrie. Sînt nişte chestiuni esenţiale de reţinut.

1. Motivul moţiunii a fost foarte serios. Noile dezvăluiri în scandalul evaziunii la nivel UE sînt cu adevărat puncte serioase de dezbatere politică. (le aveţi aici). Erau şi motive grele de eliminare pur şi simplu a lui Juncker încă de cînd i-a apărut numele pe lista de propuneri la preşedinţia Comisiei.  Dar PE n-are probleme să se prezinte ca o mare coaliţie “centristă” pro-evaziune pro-dublă-măsură care se ascunde după spectacolul răilor extremişti UKIP sau Frontul Naţional. Nu există discuţie, astfel de formaţiuni strîng dubioşii xenofobi ai vestului, dar asta nu înseamnă că Juncker are ce căuta în fruntea Comisiei. Extremiştii de dreapta au ajuns astfel varianta comodă de refuz al unei discuţii extrem de importante. Ăia-s nebuni, deci nu vorbim despre cum am ajuns la cea mai proastă soluţie noi, centriştii populari şi socialdemocraţii.

2. Stînga Unită Europeană nu a reuşit din păcate să strîngă semnăturilepentru o moţiune împootriva lui Juncker. Dar efectul invers a fost folosit în celebra schemă a “echivalării extremelor” – punerea la grămadă a stîngii cu arătările ukipiene. Presa vestică nu a căzut total în capcană, au fost multe critici la adresa lui Juncker – lucru care scoate în evidenţă şi mai mult ipocrizia blocului politic aflat la putere.

3. Surse euractiv (vedeţi linkul de mai sus) spun că dezvăluirile LuxLeaks erau pregătite de şase luni. Din păcate au fost publicate prea tîrziu pentru a-l pune pe Juncker cu adevărat într-o situaţie dificilă.

4. Luxemburgul a avut o întreagă strategie de atragere a evazioniştilor, a negociat evaziunea practic. Iar un înalt oficial a avut tupeul să se apere după “LUXleaks” spunînd că aceasta face parte din cultura luxemburgheză. Cît timp în UE (doar mai avem şi Irlanda, şi Olanda) vor fi lăsate netaxate marile companii, evident că următoarea opţiune va fi taxarea muncii, birocratizarea şi privatizarea “şansei egale”, restrîngerea drepturilor şi serviciilor publice. Respingerea marii evaziuni pare un pas timid, dar iată că a ajuns un pas uriaş imposibil de acceptat – politicienii nu vor să se pună cu mari angajatori şi mari investitori, preferă să ţină în siguranţă secretul pe care-l ştim toţi. Marii lideri politici europeni nu par a mai avea vreo limită în apărarea marilor peşti. Investiţia a ajuns se pare condiţionată de un şantaj de tip luxemburghez – mă laşi să zburd prin europa ca să evit taxe şi atunci stăm de vorbă.

5. Singura apărare a lui Juncker – venită după un răstimp de tăcere şi fugă de presă cauzată de dovezile zdrobitoare LuxLeaks – pare să fie faptul că nu e unitate fiscală în UE (un alt nume pentru austerizarea sărăciei sau nedezvoltării). (aici) Juncker nici nu are ce altă apărare să execute, a fost pus acolo ca Meleşcanu la MAE, stai cît poţi şi ia tu scuipaţii pentru practicile care îi avantajează pe ăia care trebuie. Cînd scandalul nu mai poate fi ascuns sub preş, următorul pas este să aduci un tip cu obrazul gros ca să încaseze. Apărarea lui Juncker e fix problema viitoare a conducerii UE: cum să propui “optimizare fiscală” cu acest tip în frunte? (Mai are rost să spunem că autorităţile luxemburgheze au anunţat că nu vor nici o armonizare fiscală cu UE?).

Juncker a promis că va face paşi şi în remedierea situaţiilor precum cea din Luxemburg. Cînd a fost întrebat cum poate fi crezut în condiţiile în care a fost premier în anii 90 în Luxemburg şi a patronat ce se întîmplă acolo, Juncker a dat un răspuns european: “Because I said so.” (sursa)

6. Zilele astea Comisia a anunţat investiţii de 300 de miliarde, aici Juncker joacă mai eficient, singura poezie care mai poate să-l salveze fiind poza de “Încheietor al perioadei de austeritate”. Cine va finanţa planul? Şi aici sînt încă incertitudini. Merkel a anunţat că e de acord, dar că are totuşi un plan cu investiţii în Germania care a trăit ani de zile “sub posibilităţi”, deci austeritatea trebuie răsplătită în Germania, nu neapărat în toată UE. (veziaici)

Piesa Juncker dinamitează şi bruma de legitimitate a Comisiei, iar cele mai mari două partide din PE, social-democraţi şi  populari, par să şi-o asume fără probleme. Anticorupţia există, se pare, doar pentru estici. În alte părţi ale UE corupţia se numeşte “evoluţie culturală”.

Autor: Costi Rogozanu

Sursa: Vox Publica

Abonează-te la newsletter