Analize și opinii Politică

Începe adevărata criză în România

Tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, peste care se suprapune creşterea impozitelor, ne adânceşte în recesiune.
Un trai mai scump pentru o populaţie mai sărăcită. Aşa va arăta viaţa românilor începând de astăzi, când intră în vigoare o serie de creşteri de taxe şi reduceri de venituri.
Cele mai dure măsuri care se aplică începând cu 1 iulie sunt majorarea TVA de la 19% până la 24% şi tăierea salariilor angajaţilor în sectorul bugetar cu 25%.
Astfel, peste reducerea veniturilor românilor – treptată în sectorul privat şi bruscă în cel de stat – se suprapune acum un val de scumpiri cu cel puţin 5% a bunurilor şi serviciilor din cauza creşterii TVA.

Scade consumul, înfloreşte munca la negru

“Vor scădea veniturile populaţiei şi, în consecinţă, se va reduce puterea de cumpărare, fapt care se va traduce pentru economie prin scăderea consumului”, spune analistul economic Aurelian Dochia. În opinia sa, cel mai mult va avea de suferit sectorul serviciilor: “Ieşirile la restaurant, vacanţele vor fi sacrificate”.

Tot pentru vremuri mai bune vor fi amânate şi planurile de achiziţii ale bunurilor de folosinţă îndelungată, spun specialiştii. La polul opus se situează cheltuielile cu locuinţa şi hrana, care vor avea de suferit cel mai puţin, consideră analistul economic.

La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor, Ovidiu Nicolescu, estimează că preţurile vor creşte între 5% şi 15%, din cauza majorării TVA şi a scumpirii utilităţilor.

La electricitate şi gaze naturale, factura din iulie va fi mai mare cu 4,2% ca urmare a creşterii TVA la 24%. Nicolescu consideră că în perioada următoare munca la negru ar putea creşte cu până la 15%.

TVA urcă odată cu evaziunea

Reprezentanţii Camerei de Comerţ a României califică măsura creşterii TVA ca fiind “profund nesănătoasă”.

“Creşterea veniturilor la buget pe seama acestei măsuri este iluzorie, având în vedere viitoarea scădere a consumului ce va produce efecte în cascadă: scăderea producţiei, scăderea profiturilor firmelor şi, implicit, a impozitului pe profit, creşterea şomajului ce va greva bugetul de stat”, spun aceştia într-un comunicat de presă.

Şi sindicatele din agricultură critică majorarea TVA, pe motiv că va anula măsurile de combatere a evaziunii fiscale şi favorizează piaţa neagră.

“Circa 7%-8% din firmele din agricultură vor falimenta, şi până la 10% din angajaţi vor deveni şomeri”, spune şeful Agrostar, Niculae Ştefan.

“Vor scădea veniturile populaţiei şi, în consecinţă, se va reduce puterea de cumpărare, fapt care se va traduce pentru economie prin scăderea consumului.”

AURELIAN DOCHIA, analist economic

MODIFICĂRI

Impozitele noi de pe 1 iulie

Sintagma “lărgirea bazei de impozitare” ascunde în spatele ei taxarea în plus a unor venituri care, până în prezent, au fost fie scutite de biruri, fie acestea s-au aplicat preferenţial.

Principalele modificări sunt următoarele:

  • persoanele care obţin venituri din activităţi independente (profesii liberale, drepturi de autor) vor achita contribuţii sociale similare cu cele plătite pentru salarii, de 16,5%;
  • cota de cheltuieli forfetare se reduce de la 40% la 20% în cazul drepturilor de proprietate intelectuală şi de la 50% la 25% pentru lucrările de artă monumentală;
  • dobânzile la depozitele la termen, dar şi la vedere/conturi curente vor fi impozitate cu 16%;
  • impozit de 16% pe tichetele de masă, vacanţă şi creşă;
  • câştigurile din vânzarea acţiunilor se impozitează cu 16%, indiferent de durata deţinerii;
  • unificarea cotei de impunere la câştigurile din jocuri de noroc la 25%;
  • cota unică de 16% se va aplica şi asupra plăţilor compensatorii primite de persoanele care îşi pierd locul de muncă în urma concedierilor colective.

Autor: Ana Bâtcă

Sursa: Evenimentul zilei