Una dintre cele mai importante voci din lume în studierea conflictelor intestine ale Războiului Rece, sfârşite în 1989 inclusiv cu prăbuşirea neaşteptată a regimului Ceauşescu, vorbeşte pentru EVZ despre o Românie pe care refuzăm să ne-o amintim: cea în care românii au fost călăi pentru români.
24 iunie 2010. Atmosferă crepusculară în holul unui hotel bucureştean. Lumea bea ceai. Linguriţele se lovesc cu zgomote studiate de marginile ceştilor. Mark Kramer e îmbrăcat într-o ţinută lejeră şi solicită fără milă tastatura unui laptop.
În câteva ore va părăsi Bucureştiul, cu destinaţia Boston. Minus şapte ore. Plus câteva decenii de civilizaţie. Profesorul de la Harvard cu un CV remarcabil şi o reputaţie imbatabilă în studierea regimurilor comuniste din Europa închide laptopul.
Ne mutăm într-un colţ mai liniştit. Încerc să găsesc nişte baterii de rezervă pentru reportofon. În geanta unui jurnalist, lucrurile nu sunt niciodată la locul lor. E inutil, oricum până la sfârşitul discuţiei voi fi ajuns deja la metodele de bază. Hârtie şi pix. Mark Kramer zâmbeşte.
Conversaţie relaxată despre sport, pasiunea pentru baseball, interesul americanilor pentru fotbal, Nadia Comăneci şi sporturile olimpice ca principal agent de promovare al României în străinătate. Îmi dau seama că vin dintr-o lume crispată şi încerc să-mi fac mai lejer nodul de la cravată. Treizeci de centimetri mai jos, aşezată cuminte pe masă, o foaie cu aproape douăzeci de întrebări a devenit deja inutilă.
De câți oameni este nevoie pentru a executa 2000 de persoane zilnic
Sunteţi în Bucureşti la invitaţia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, din al cărui consiliu ştiinţific faceţi parte. Aţi susţinut aici o conferinţă despre felul în care ar trebui să ne asumăm trecutul totalitar. Nu credeţi totuşi că ar fi util să cunoaştem acest trecut, înainte de a ne propune să-l asumăm? În România, ştim cine sunt victimele comunismului, dar în afară de “Securitate” şi de “Nicolae Ceauşescu” nu avem imaginea represiunii. Nu ştim cine au fost agenţii Securităţii, nu ştim cine au fost informatorii…
Mark Kramer: Asta e o problemă în toate ţările din fostul bloc sovietic. Regimurile represive nu devin represive doar prin efortul unui singur om sau al unui grup restrâns de oameni. Astfel de sisteme au nevoie de un întreg aparat de securitate şi de oameni care să-l întreţină. Chestiunea a fost investigată şi de istoricii Holocaustului, care s-au întrebat la un moment dat: cine mergea dintr-un loc în altul pentru a împuşca evrei?
Întrebare rămasă, de altfel, fără răspunsuri edificatoare, pentru că şi investigaţiile legate de crimele naziste sunt de dată recentă. Vreo două decenii, după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, nimeni n-a zis nimic. Subiectul n-a existat.
Aşa e. Christopher Browning, de exemplu, a lansat o carte extrem de influentă în domeniu, la începutul anilor ’90, deci la 50 de ani după evenimente. Studiul lui a atins însă doar suprafaţa problemei. Vorbim de un subiect rămas, în cea mai mare parte, neexplorat. Şi asta se întâmplă în cazul crimelor naziste, acolo unde arhivele sunt, în mare parte, deschise.
Browning a analizat cazul unui detaşament armat din Polonia şi s-a întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă ofiţerii însărcinaţi să ucidă evrei ar fi refuzat ordinul. Şi a aflat că nu li se întâmpla practic nimic. Existau modalităţi prin care puteau fi forţaţi, dar dacă ei refuzau vehement sau găseau diferite pretexte, atunci nu păţeau nimic.
Cu alte cuvinte ar fi putut să se sustragă sau pur şi simplu să refuze ordinele criminale.
Ar fi primit o mică pedeapsa probabil, dar în niciun caz nu s-ar fi atentat la integritatea lor fizică. În general, exista un potenţial ca aceste ordine să fie refuzate. Dar aproape niciun membru al unităţii respective n-a făcut asta. Toţi îşi îndeplineau sarcinile.
Am putea spune că lucrurile stau la fel şi în regimurile comuniste?
Absolut. Gândiţi-vă la Uniunea Sovietică sub Stalin, probabil că au fost milioane de “călăi” implicaţi. Numai dacă luăm cele 14 luni dintre august 1937 şi noiembrie 1938, când 800.000 de oameni au fost împuşcaţi – de câte persoane a fost nevoie pentru a executa ordinele criminale?
Avem 2000 de oameni împuşcaţi pe zi! Şi nu ştim aproape nimic despre cei implicaţi pentru că arhivele nu sunt accesibile. În alte ţări foste comuniste, situaţia e similară, mai ales acolo unde represiunea a fost la cote înalte – Ungaria, Bulgaria, România. Nu ştim nimic despre agenţii represiunii, dacă au avut oportunitatea să refuze ordinele, ce ar fi păţit dacă o făceau etc
Cred că asta e o problemă nerezolvată în România. Ni l-am asumat, mai mult sau mai puţin, pe Nicolae Ceauşescu, dictatorul responsabil pentru construirea piramidei represive. Dar uităm că a avut un întreg aparat în spate, oameni care îi executau ordinele, români care torturau şi ucideau alţi români.
E o mare problemă, pentru că e foarte uşor să arunci toată vina pe un singur om, în cazul de faţă Nicolae Ceauşescu. Modelul e cunoscut în spaţiul comunist: aşa a făcut Hruşciov cu Stalin, blamându-l pentru toate relele.
La fel cum Ion Iliescu a aruncat anatema asupra lui Nicoale Ceauşescu.
Exact. Ceauşescu şi Stalin merită dispreţ nelimitat, nu încerc să spun că nu trebuiau acuzaţi, dar sunt mulţi alţii vinovaţi. Oameni care au participat la represiune în mod activ şi conştient. Iar din acest punct de vedere, foarte puţine s-au făcut în România. Chiar şi accesul la dosarele Securităţii e viciat, chiar dacă există o comisie specială însărcinată să gestioneze filele.
Aţi încercat să intraţi în arhivele Securităţii?
Am avut o tentativă acum doi ani, dar mi s-a spus “poate în viitor” (râde). Deci n-am avut acces decât la lucrurile publicate pe site-ul instituţiei sau la cele apărute în ziare. Mi s-ar părea extrem de util ca un grup din interiorul CNSAS să studieze sistematic cine a participat la represiune, ce fel de background au persoanele respective, de unde vin.
Să organizeze o bază de date, nici măcar n-ar fi nevoie de numele persoanelor implicate. Dar am avea o imagine de ansamblu despre oamenii Securităţii. Nimeni nu prea ştie cum arată profilul acesta. Iar lucrurile stau exact la fel şi în Bulgaria, unde studiile privind componenta umană a Securităţii sunt extrem de puţine şi neconcludente.
Problema e că nu poţi scrie studii fără a avea acces la sursele primare. Ar trebui, mai întâi, să se obţină deschiderea totală a arhivelor.
Sunt în favoarea unei astfel de decizii. Nu-ţi poţi asuma trecutul recent fără desecretizarea arhivelor.
Contraargumentul ar fi: foarte bine, le desecretizăm, dar nu vom face decât să deschidem cutia Pandorei.
E un argument utilizat des. Aş spune, chiar, unul valid. Dar răspund că, indiferent de decizia pe care o iei – deschizi sau nu arhivele –, vei avea beneficii şi pierderi. Nu deschizi arhivele? Atunci te vei lovi constant de suspiciunea oamenilor şi de “scurgerea” interesată a informaţiilor, de obicei servind unor scopuri politice. Alţii vor încerca să folosească aceste arhive ca pe nişte arme, iar asta s-a întâmplat în Polonia, în câteva ocazii.
Cu alte cuvinte, secretizarea dosarelor aduce cu sine costuri severe. Există, desigur, un potenţial ca la deschiderea arhivelor oamenii să acţioneze impulsiv, să se gândească la răzbunare. Un astfel de argument a fost invocat în Germania la începutul anilor ‘90, la deschiderea arhivelor STASI. Dar istoria ne dă motive de optimism. Cazul Germaniei ne arată că oamenii au reacţionat cu mult calm, într-o societate în care 20% din cetăţeni aveau un trecut de informator.
Sigur, au fost divorţuri, s-au pierdut prietenii, dar atmosfera generală a fost calmă. Şi cred că la fel s-ar întâmpla în cazul României, o ţară devastată de despotismul regimului Ceauşescu. Dacă oamenii au reacţionat sobru în Germania, de ce n-ar face la fel şi aici? Veţi spune că Germania de Vest a mediat enorm procesul, dar şi România e în prezent membru al UE şi al NATO. Există motive suficiente pentru a crede că deschiderea arhivelor nu va sfârşi în violenţe.
Vă mai dau atunci un contraargument: nu e cazul să investigăm trecutul recent, pentru că toţi am fost victime. Cum răspundeţi?
Cred că e un argument înşelător şi distructiv.
E argumentul lui Ion Iliescu şi al acoliţilor săi.
Nu doar al lor. A fost folosit în Rusia, în Polonia, unde credinţa că toţi au fost victime a deturnat procesul asumării trecutului. Asta se întâmplă şi în România, unde CNSAS trebuie să elucideze şi condiţiile în care dosarele Securităţii au fost deja manipulate în ultimii douăzeci de ani. Pe de altă parte, gândiţi-vă că aceste arhive erau structurate, foarte bine aranjate, aşa că poţi să-ţi dai seama dacă anumite părţi au fost eliminate. Nu e un lucru uşor de făcut, dar se poate verifica.
Autor: Vlad Stoicescu
Sursa: Evenimentul Zilei
Crimele comunismului sunt ranile din vocea romanilor, de pe chipul fiecarui roman trist si impovarat de griji,crimele comunismului le vedeti in spitalele ramase lagare de exterminare umana,in scolile romanesti unde dezumanizarea tinerilor este la vedere si unde tortionarii de alta data ai mintilor romanesti sunt acum “profesori” funerii,crimele comunistilor le vedeti in parchete si-n Instantele judecatoresti acolo unde tortionarii de alta data din inchisorile comuniste sunt acum magistrati si avocati platitin pe bani grei.Crimele comunismului sunt ,acum, cutitul din mana politrucilor comunisti -iliisto-basesco-ceausisti care ne dovedesc prin faptele lor inuman-criminale ca pot ucide sute, mii de romani daca averile lor ar fi in pericol de o reala condamnare a crimelor comunismului.Ce arhive sa mai deschideti cand intreaga Romanie este o arhiva trecuta ,prezenta si odata cu reaparitia criminalului PCR “LEGALIZAT”,nu disipat(PSD-PDL-UNPR-PC..)… si viitor.
Este abominabil si revoltator cum un criminal comunist,imbogatit datorita coruptiei PSD-PDL-iste se crede salvatorul saracilor.Rotaru Constantin este cu mult mai criminal decat basescu si iliescu ion ,plus ceausescu la un loc.El este moartea comunista care are secera pregatita sa-i asasineze socio-moral si economic pe toti romanii haItuiti de Boc-Basescu spre brAtele mortii comuniste,noul PCR.
@livia
unde tre sa trimit cv ca sa pot fi platit la nr de cuvinte anticomuniste?