Am impresia că, în general, oamenii cu scaun la cap se feresc de politică precum dracul de tămâie, îşi văd de treaba lor, de afacerile lor. Numai că, din când în când, avem alegeri şi, atunci, te ia cu fiori pe şira spinării. Ce-o să iasă de data asta? Care-i cel mai mic rău posibil dintre toate combinaţiile? Nu-i frumos să generalizezi, dar prestaţia clasei politice autohtone nu ne dă altă alternativă decât să îi băgăm pe toţi în aceeaşi oală, cu părere de rău, desigur.
De data asta, însă, s-ar putea să iasă lată. Se pare că tot circul pe care îl vedem de o lună este absolut degeaba şi ne vom întoarce de unde am plecat. Adică tot la preşedintele care va propune un prim-ministru care va fi refuzat de parlament. O dată, de două ori, adjudecat, cine nu-i gata îl iau cu lopata, dacă Parlamentul nu ascultă de vocea poporului, dizolvăm Parlamentul. Alţi bani, altă distracţie, altă campanie, alte alegeri. Poate alt referendum, în care să modificăm Constituţia după cum am votat la acest referendum. Alt an pierdut.
Acesta e unul dintre scenarii. În cel de-al doilea, o să avem ceva stabilitate o scurtă perioadă, după care mai vedem noi cum se împacă stânga cu dreapta. Posibil ca trei ani să fie o perioadă mult prea lungă. Una e să susţii de pe margine sau din umbră un guvern minoritar, alta e să te baţi pe scaune şi visterie din postura de partener la guvernare, fie şi sub un premier independent. În plus, e nevoie de un efort prea mare, pentru nişte interese atât de mici, pentru ca o coaliţie stânga-dreapta să reziste.
Orice om de bun-simţ se gândeşte la două scenarii pentru 2010. Unul în care vom avea stabilitate politică şi economia ar putea să încerce ieşirea din criză, şi unul în care vom avea doar circ, iar economia o va lua vertiginos în jos. Deci, pentru a câta oară, care e răul cel mai mic şi ce culoare are?
Vali Bîrzoi
sursa: capital.ro
Base e raul cel mare. Pentru ca e bolnav, Bolnav de putere.