Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Ieșiți la vot, așa cum ați ieși din comă!

votul-tau-conteazaTrăim, scriam ieri, într-o țară în care stafiile totalitarismului învie zilnic. Și îndemnam oamenii la contraofensiva votului. Nu așteptați să vă vină politicienii la ușă (cu toate că ar trebui s-o facă!) pentru a vă convinge. Fie că vin, fie că nu v-au întâlnit încă în piață sau pe stradă, ieșiți și votați împotriva hidrei care a acaparat tot și mai ales, prin infiltrări, cumpărări sau șantaj, oameni de decizie din cele mai importante instituții ale statului. În îndemnul meu, la care nu mă îndeamnă nimic altceva decât dorința de a trăi, cu bunele și relele ei, într-o țară normală, scriam și cuvintele aduse deasupra acestor însemnări: Ieșiți la vot, așa cum ați ieși din comă! De ce o asemenea alăturare comparativă? Pentru că mulți dintre noi, obosiți, scârbiți, sătui de minciuni și de hârjoana politică devenită pe alocuri grețoasă, se arată indiferenți la exercițiul votului, înmormântați de vii în blazare și neputință. Ei, acești nefericiți concetățeni, se arată în fapt indiferenți la ce fac alții cu viața lor, se predau necondiționat, abdică de la singurul drept care – cu toată încercarea de asasinat din vară, de asasinat al votului – a rămas încă viu și întreg.

Marți pe la prânz, într-o veche clădire a Bucureștilor, refăcută cu grijă și care găzduiește Centrul cultural al tinerimii române, condus azi de muzicianul Voicu Enăchescu, am asistat la un eveniment al normalității. Nu spun decât atât. În primul rând al sălii unde prietenul meu Octavian Știreanu își lansa tomurile care adună istoria interbelică și contemporană a ziarului AZI, condus cândva de Zaharia Stancu, iar în ultimii 22 de ani de el, stăteau alături Ion Iliescu și Emil Constantinescu, aproape zâmbitori și adresându-și cuvinte (sigur nu se înjurau), academicianul Eugen Simion, venerabilul liberal Radu Câmpeanu, oameni ai scrisului, cărturari și diplomați, într-o alăturare care conferea evenimentului o normalitate stilată. Am avut conflicte de condei și momente de colaborare civilizată cu cei mai mulți dintre politicienii prezenți acolo, oameni cu calități, cusururi, dar cu o îndelung șlefuită cultură politică și nu doar politică. Pe niciunul n-am reușit să-l detest, în momentele cele mai dure, asta este, trebuie s-o recunosc, ca pe Traian Băsescu. De ce îl detest pe Traian Băsescu? Am spus-o de atâtea ori și este inutil să reiau. Iată motivul pentru care cred că și votul de duminică este și va fi, pentru cei mai mulți dintre cetățeni, nu un vot neapărat pentru candidatul atârnat în sfori, deasupra șoselei, în expresia fotografică a unui portret în general grăsuț și liniar înseriat, ci împotriva unui regim care a devenit agresiv, totalitar, insultător pentru cetățeanul de rând. Acest regim cu mulți, mult prea mulți generali și gradați, cu mult prea multe microfoane în pereți și-n suflete, cu nenumărați “infiltrați” în viețile noastre, cu multe, mult prea multe servicii în serviciul unui singur om, trebuie să cadă, să dispară în negura urâtă a timpului. Ieșiți la vot, oameni buni! Votul nu se impozitează iar în odaia de pânză a secției electorale ești singur, cu speranțele tale și opțiunea ta suverană. Fii duminică propriu-ți rege!

Autor: Lucian Avramescu
sursa: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Harta Politicii este o unealta web independenta fata de partidele politice, realizata in regim free software de voluntari si care iti da o gramada de informatii utile necesare informarii inainte de a merge la vot:

    de ce votul tau conteaza – in 2008: 2 locuri de deputat au fost decise de mai putin de 10 voturi, 10 locuri – de mai putin de 100 de voturi si 36 de locuri – de mai putin de 500 de voturi.
    Unde este sectia ta de votare in functie de adresa ta
    In ce colegiu te afli, in functie de adresa ta
    cine candideaza in colegiul respectiv
    ce potlogarii a facut candidatul respectiv – cele aparute in lista pentru Romania Curata

  • Deci …nu se pune problema..cu cine votez… Am trait sub comunism , stiu ce insemna si nu vreau sa ma reintorc. Nu vreau sa aud de socialistii criptocomunisti, securisti…si pupincuristi…care au ajuns sluga comunistilor spre disperarea memoriilor marilor inaintasi politici, PNL si PNT , care vad cum urmasii…HIBRIZI ai lor…striga cu tarie…” Votati Iliescu, Voiculescu,Hrebenciuc,Cozmanca”…etc. Tortionarii KGB-isti. sa nu aud de voi… Voi da votul unor candidati tineri, demni fie ei minoritari(…chiar )…dar sa vad ca au coloana vertebrala… si nu sunt vasalii si lingaii…nimanui. Si va interzic sa folositi numele unor somitati politice de genul radu campeanu , ratiu ,coposu.. Voi nu sunteti nici macar la unghia acestora….

  • De fiecare data ma simt dator sa reactionez pentru ca ma credeti prost sa inghit asemenea baliverne .
    Nu merita votul nostru , daca as vota as coaliza cu hotia si cu toata mizeria acestui sistem asa ca o sa=mi anulez votul , cu cat mai multe voturi anulate cu atat mai bine
    Va fi un semnal de alarma si vor vedea ca suntem multi.

  • Nu mergeti la vot! Nu dati legitimitate lichelelor politice actuale. Sa fie prezenta sub 10%. Sa inteleagă toți că populația nu-i mai vrea. In Parlament sa ajungă oameni de caracter NU LICHELE!