Analize și opinii Politică

Democraţia în suferinţă: avantajele votului cenzitar

Ne văităm de deficitul democratic. Ne plângem că ţara a fost condusă prost timp de mai bine de 2 decenii – dovadă rata anuală medie de creştere a PIB, de 1% – o calamitate penru o economie emergentă, care ar trebui să atragă în mod natural capitalul abundent din ţările bogate dacă guvernanţa politică nu ar reprezenta un serios handicap. Ne lamentăm că unele sunt problemele ţării şi altele soluţiile clasei politice. În fine, ni se pare incredibil nu atât că „cei mai răi ajung în vârf”, ci că sunt foarte, foarte răi; altfel spus, am ajuns să tânjim după cineva care să fure mai puţin.

Toate acestea au în fond o explicaţie imediată, dincolo de caracteristicile culturale ale societăţii noastre. Această explicaţie se referă la calitatea corpului electoral, a masei de votanţi. Nu ar trebui să uităm că ţara este întotdeauna condusă aşa cum merită. Orice guvern este legitim şi reprezintă voinţa majorităţii, în sensul că politicile sale proaste sunt aplaudate sau măcar acceptate tacit de cei mai mulţi votanţi. Deci, dacă suntem guvernaţi prost acest lucru se datorează “miopiei” electorilor, incapacităţii acestora de a distinge între efectele pe termen scurt şi cele pe termen lung ale politicilor publice, comportamentului infantil sau chiar vicios, de tipul “Să moară capra vecinului”, de care dau dovadă foarte mulţi alegători – atunci când cer pensii mai mari, creşterea salariului minim, alocaţii sociale sporite şi, cum altfel, impozite mai mari pentru “bogaţi”.

Şi atunci trebuie să ne schimbăm noi înşine, aşa cum am auzit de multe ori spunându-se? De ce nu, e important să cultivăm virtuţile. Dar şi mai importante mi se par instituţiile care permit viciilor şi ignoranţei să se “smântânească” în rezultatul votului. Acestea pot fi schimbate şi încă rapid, dacă ne dorim o schimbare urgentă în bine.

Instituţia care mi se pare că a contribuit decisiv la degenerarea democraţiei contemporane este votul egal universal. Câtă vreme toată lumea are acelaşi drept de vot, fie că este bugetar fie că este întreprinzător, fie că este şomer fie că este angajat, fie că este pensionar fie că lucrează, fie că este instruit superior fie că are 8 clase s.a.m.d., este clar că efectele alegerilor vor fi radical diferite de cele ale democraţiei antice ateniene – modelul democratic prin excelenţă.

Ca să o iau pe scurtătură, mi se pare că instaurarea unui soi de vot cenzitar ar fi de bun augur. De pildă, este inacceptabil ca pensionarii să decidă politica publică (aşa cum spune şi Tyler Cowen); evident, ei vor fi tentaţi să voteze cu cei care promit exproprierea generaţiilor tinere (prin cotizaţii sociale mari sau creşterea vârstei de pensionare) pentru a le oferi astfel o pleaşcă, deşi o asemenea politică subminează viitorul naţiunii. Alt exemplu, este o copilărie să credem că indivizi incapabili să acumuleze capital uman peste nivelul celor 8 clase sunt în schimb în măsură să judece consecinţele complicate ale diverselor măsuri politice.

În fond, democraţia ar trebui să scoată în faţă o elită, corect? La fel cum notele pe care le acordă profesorul în şcoală ar trebui să facă diferenţa dintre elevii slabi şi cei talentaţi şi harnici. Din păcate sistemul electoral actual funcţionează ca un profesor care acordă aceeaşi notă tuturor elevilor, indiferent de cât de mult se străduiesc. Nu e de mirare că acest sistem generează apatie şi absenteism pe scară largă, descurajând puternic dorinţa de perfecţionare, respectiv prezenţa la vot şi alegerea celor mai capabili cetăţeni. Nu e de mirare că statul ajunge să fie condus de persoane care, în întreaga carieră, au fost incapabile să ofere ceva societăţii, un “bun public” oarecare: o invenţie, o afacere productivă (care să folosească eficient resursele), un comportament virtuos.
Democraţia universală nelimitată nu înseamnă doar, aşa cum au spus-o numeroşi înţelepţi, tirania majorităţii. Este tirania majorităţii ignorante şi coruptibile, a minţilor leneşe şi a caracterelor precare. Dacă cetăţenii au abilităţi inegale în şcoală şi în viaţă este ciudat ca ei să deţină drepturi egale de vot. În fond, cei incapabili să-şi administreze adecvat treburile propriei gospodării nu au dreptul moral de a pretinde că pot avea un cuvânt de spus în treburile societăţii. Dar graţie sistemului actual, tocmai asta fac.

Nu m-am gândit cum ar trebui reformat sistemul de vot, nu este uşor dacă vrem să ne întoarcem la democraţia funcţională de tip atenian. Dar direcţia în care ar trebui să mergem este aceea în care „clasa muncitoare” în general (nu cea aflată în solda statului) şi categoria întreprinzătorilor în special ar trebui să decidă treburile ţării.

Autor: Bogdan Glăvan – profesor universitar de economie.
sursa: logec.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Domnule Glavan teoria dumneavoastra ne intoarce inapoi in sclavagismul antic. Ideea de segregare valorica in functie de capacitatea intelectuala a individului este nociva si antiprogresista. Contrar asteptarii dumneavoastra ea va duce la regeres o impresionanta masa de oameni in timp ce elitele care ar detine dreptul de decizie si conducere s-ar restrange si in consecinta se vor comporta ca stapani de sclavi din antichitate.
    Carentele Democratiei nu deriva din exercitarea votului egal si direct ci din incapacitatea societatii de a-si construii un model de conduita pe care sa-l impuna clasei politice iar vina acestei stari de fapt este chiar a elitei intelectuale care ar vrea sa decida in numele tuturor pentru ca aceasta elita sa dezradacinat pierzand legatura cu propriul mediu din care s-a ridicat. Noua ne lipseste o societate civila care sa sadeasca in popor samanta progresului, sa-i deschida “ochii” asupra perspectivelor si sa-l calauzeasca in taina discernamantului intre adevar minciuna si propaganda.