Politică

H.R. Patapievici detestă să i se spună că a fost “intelectualul lui Traian Băsescu”

HR-Patapievici-basescu-fotoPrezent miercuri seara la Realitatea TV,„marele filosof” H.-R. Patapievici, cum îi spunea Rareş Bogdan, a declarat că îl enervează cumplit să i se spună că a fost„intelectualul lui Băsescu”! Nu e prima lepădare de „diavol”. Şi Mircea Cărtărescu declara că „abia dacă-şi aduce aminte” cînd i se spunea la fel.

În emisiunea respectivă, într-un mod penibil, imitînd reacţia lui Gabriel Liiceanu, Patapievici a venit să spună naţiunii că „Nicolae Breban vrea să-l împuşte”! Pe urmă a nuanţat, spunînd că„nu-l vede în stare pe Breban să ia pistolul în mînă şi să tragă”, însă îi este teamă că vreun nebun ar putea să interpreteze vorbele scriitorului ca pe o instigare! Şi, cum altfel!, a făcut trimitere la lozinca din ’90, care spunea „Moarte intelectualilor”!

Patapievici, în 2009: „Sunt unul dintre intelectualii lui Băsescu”

Exagerările lui Patapievici, ca şi ale lui Liiceanu, nu arată altceva decît că acestor oameni le place statutul de victimă, ceea ce explică şi permanenta lor preocupare de a-şi afirma şi inexistentul statut de disidenţi faţă de regimul comunist, adică tot un fel de victime ale sistemului totalitar!

Culmea este că ei cred că memoria celor din preajmă nu reţine nimic. Iată însă ce declara Patapievici în anul 2009, în interviul acordat jurnalistului spaniol Félix Flores, pentru cotidianul „La Vanguardia”: „Avem oligarhi iar ei au un rol neplăcut. Lupt împotriva lor în calitate de intelectual în spaţiul public. Din acest motiv, sunt unul dintre intelectualii lui Băsescu!

Este vorba despre acelaşi interviu în care Patapievici a aruncat „bomba” despre caseta porno cu Mircea Geoană! Iată ce spunea „marele filosof”: „Apropo, ştiu din surse sigure că lui Băsescu i s-a oferit un film în care lui Mircea Geoană i se face sex oral, iar el (Băsescu, n.red.) a refuzat s-o folosească împotriva sa. Este un om onest, credeţi-mă”! Iată şi facsimilul:

desagradable

 

 

 

Adică: „Apropos. Ştiu din sursă bună faptul că lui Băsescu i s-a oferit o casetă în care lui Mircea Geoană i se făcea sex oral…, iar el a refuzat să o folosească împotriva sa. Este un om onest, credeţi-mă”.

Dacă acum şi-a reamintit că i-a spus ziaristului spaniol exact aşa: „sunt unul dintre intelectualii lui Băsescu”, poate ne spune cînd şi de ce a început să-i fie greaţă cînd i se reaminteşte acest lucru! Şi o întrebare: cine e la rînd să se lepede de Traian Băsescu?

Autor: Ion Spanu

Sursa: Cotidianul

Abonează-te la newsletter