Le place unora să-l citeze pe Nietzsche care spunea că „tot ceea ce nu te ucide te face mai puternic”. Uneori. Uneori te năuceşte. Uitaţi-vă la Nietzsche, care a murit abia după ce şi-a pierdut minţile.
De douăzeci de ani, românii sunt şubreziţi intelectual şi psihic de interminabilele false dispute dintre tovarăşii de dreapta aliaţi cu camarazii de stânga şi tovarăşii de stânga aliaţi cu camarazii de dreapta. Băsescu s-a aliat cu Tismăneanu pentru a combate stânga, Iliescu s-a aliat cu Vadim pentru a combate legionarii, Baconsky s-a aliat cu M.R.U. pentru a combate căderea părului şi aşa mai departe.
Ciclul aceloraşi false dispute care ne tâmpesc – şi ne tâmpesc tocmai pentru că sunt false dispute, în cursul cărora participanţilor nu li se cere să lămurească vreo problemă spre folosul publicului, ci doar să-şi declare adeziunea faţă de una sau alta dintre părţi – a continuat recent cu episodul confruntării dintre doi titani ai gândirii social-politice din România: dnul Remus Cernea, în stânga ringului, şi dl Adrian Papahagi, în dreapta. În apărarea dlui Cernea au sărit Alina Mungiu Pippidi, Cristian Ciucu, CriticAtac şi poate şi alţii. În apărarea dlui Papahagi nu a sărit niciunul dintre numele grele ale „dreptei” băsiste, ceea ce indică faptul că, în acea zonă, există o problemă cu ceea ce dl Baconsky ar numi „resorturile solidarizante”. O dovedeşte şi recenta dispută dintre cei doi baci – cel ungu(r)ean şi cu cel nemţean – referitoare la modul în care trebuie scoasă la mezat Mioriţa.
Să ne întoarcem însă la oile dlor Papahagi şi Cernea. Dacă reuşim să le numărăm fără să adormim, vom observa că, de fapt, sunt cai verzi pe pereţi.
Dl Cernea: „România va fi cu adevărat liberă şi democratică atunci când va avea preşedinte o femeie romă, lesbiană şi atee.”
Dl Papahagi: „La urma urmei, dacă am ajuns să avem un premier plagiator, pucist și cheguevarist, de ce n-am avea în scurtă vreme o președintă romă, lesbiană și atee.”
Sincer să fiu, nu înţeleg prea bine ce vrea să spună dl Cernea: că România va semnala că a devenit cu adevărat liberă şi democratică alegând un preşedinte femeie romă, lesbiană şi atee sau că România va deveni liberă şi democratică doar ca urmare a alegerii unui preşedinte femeie, romă, lesbiană şi atee. România va deveni liberă şi democratică înainte de alegerea unui asemenea preşedinte sau va deveni liberă ca urmare a activităţii depuse de un asemenea preşedinte? Alegerea unui asemenea preşedinte va fi culminarea unui proces de democratizare sau începutul unei campanii de democratizare. Dl Cernea constată o realitate sau exprimă o aspiraţie, un deziderat, o credinţă?
Indiferent de răspuns, dl Cernea greşeşte. Democraţia şi libertatea depind de adevăr – care ne face liberi. Democraţia e o expresie politică a adevărului coerenţă: e guvernarea cu asentimentul şi în interesul poporului. Libertatea e o expresie existenţială a adevărului corespondenţă: e viaţa trăită în conformitate cu nişte adevăruri şi valori – cu o realitate – care îţi îngăduie să respingi tirania majorităţii grobiene sau a minorităţii ticăloase. Orice regim cu adevărat liber şi democratic e un regim reprezentativ: adică un regim care reprezintă poporul şi care îi reprezintă netrunchiat poporului valorile şi realitatea care stau la baza modului său de viaţă. Din acest punct de vedere, e greu de crezut că democratizarea României va apuca pe drumul visat de dl Cernea.
Eu aş spune că România va putea să devină sau va semnala că a devenit cu adevărat liberă şi democratică în momentul în care vom fi reprezentaţi politic şi intelectual de oameni care – indiferent de rasă, crez sau opţiune politică şi identitate religioasă – vor fi oneşti, competenţi şi vor acţiona ţinând cont de interesele naţionale ale statului român. Fiindcă, „ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26). Ce folos aduce un minoritar sau un majoritar dacă e corupt, dacă îşi batjocoreşte şi trădează poporul, dacă e omul corporaţiilor, al complexului militaro-industrial, sau al lui Food Inc.? Trăim într-o epocă în care corupţia face posibilă propulsarea publicitară a oricui – minoritar sau majoritar – în vârful piramidei politice, economice, culturale. Femeia neagră, necăsătorită (nu ştiu dacă şi lesbiană şi atee, aşa cum cere dl Cernea) Condoleezza Rice nu a fost cu nimic mai liberal-democrată decât bărbatul alb, heterosexul şi creştin Jimmy Carter.
Pe de altă parte, nu m-ar deranja ca în locul lui M.R.U. sau al lui Teodor Baconsky să văd candidând la preşedinţia României o femeie romă, lesbiană, atee, cinstită cu sine însăşi şi cu ceilalţi şi susţinătoare a unui sistem economico-politic la scară umană. Prefer o lesbiană atee care se ocupă de agricultura organică unui bărbat heterosexual alb, creştin-democrat, preocupat doar de pomezi şi de temperatura apei din jacuzzi.
Teologul reformat Pierre Bayle – unul dintre pionierii toleranţei susţinute astăzi cu fanatism anti-religios de mulţi activişti de genul dlui Cernea – a scandalizat opinia publică (protestanta şi catolică) a secolelor XVII-XVIII afirmând că e cu putinţă să existe o republică de atei mai bine condusă şi mai prosperă decât un stat creştin. Şi Bayle nu avea de unde să ştie de tipurile de “ordine” şi de “virtute” promovate de utopiile şi distopiile ultimelor două secole. Astfel, referindu-se la admiraţia anumitor spirite progresiste pentru ingineria socială, marele antropolog francez socialist (atenţie, USL!) Charles Le Coeur, erou al Rezistenţei franceze, scria în epoca interbelică: “Spiritele politice progresiste vor să reformeze societatea conform regulilor a ceea ce numesc ‘raţiune’. Dacă odinioară dl Homais admira eficienţa Puritanilor fără preoţi […] astăzi el se entuziasmează de materialismul istoric al lui Marx. Dar visul său e acelaşi. Continuă să aspire la dictatura internaţională a igieniştilor care l-ar pune pe Gargantua la dietă şi l-ar obliga pe Gandhi să se îndoape cu mâncare”. Mă întreb dacă nu cumva dl Cernea e mai puţin preocupat de democratizarea şi libertatea românilor şi mai mult de punerea lor la dieta progresistă a momentului. Lipsa onestităţii dintre atributele cerute de domnia-sa de la preşedintele imaginar al unei Românii libere şi democratice mă face să cred că aşa stă cazul.
Şi lucrul acesta mă deranjează pentru că tocmai onestitatea lipseşte din discursul, „de dreapta” al dlui Papahagi, care combină poza conservatoare cu limbajul („pucist”?!) camarazilor de stânga alde Vladimir Tismăneanu, om cu darul glosolaliei politice, capabil să vocalizeze fluid liberalismul (de stânga) în SUA şi Liberalismul (de dreapta) în România. În SUA, dl Tismăneanu, unul dintre mentorii „dreptei” papaconskyene, l-a promovat pe Iliescu şi îl denunţă pe Viktor Orban. În România, îl denunţă pe Iliescu şi îl sprijină pe Traian Băsescu, preşedintele care a rămas la putere cu sprijinul lui Viktor Orban.[1]
Când vine vorba de dl Cernea, dl Papahagi scoate spada şi porneşte în cruciadă împotriva „liberalilor stângişti” care vor un preşedinte aşa şi pe dincolo şi care „lipesc eticheta de legionar” adversarilor politici în general şi dlui Papahagi în particularul acestei dispute. Să înţeleg deci că dl Papahagi e gata să denunţe „stângismul” prietenului Mihail Neamţu, care a căutat să-şi facă ascuns şi iertat trecutul legionar insinuând că adversarii săi de idei sunt legionari?[2] Să înţeleg oare că dl Paphagi are un dinte sau o măsea de minte împotriva dlui Tismăneanu, care scria în cartea Fantasies of Salvation cum căsătoriei homosexuale i se opun fascişii care denigrează valorile toleranţei şi pluralismului?[3] Să înţeleg prin urmare că dl Papahagi susţine proiectul Statelor Unite ale Europei pentru că e convins că de la Bruxelles nu ne vor veni şi mai mulţi gânditori pe puncte şi politruci care îşi câştigă existenţa şi ne risipesc vieţile bifând formulare şi vehiculând formule goale?
Sau să înţeleg că dl Papahagi şi amicii ARD gazul de pomană şi că România reală e sortită să se evapore la focul, mic, al disputelor fără miză? Oare oamenii ăştia mai ştiu şi altceva decât să tot folosească România drept combustibil al carierei lor politice? O ARD când pe stânga, când pe dreapta, până când din România nu va mai rămâne decât un biet „scrum tăciune” bun doar de scris, pe pereţii peşterii, „SFÂRŞIT”.
Note
[1] http://focuriinnoapte.blogspot.ca/2012/09/tumbe-la-dreapta.html
[2] http://focuriinnoapte.blogspot.ca/2012/09/dreapta-in-zigzag.html
[3] Vezi (eventual online) Fantasies of Salvation, p. 94.
Mircea Platon
sursa: focuriinnoapte.blogspot.ca
Adauga comentariu