Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Fruntaşi la… scăpătare?

Tocmai când speram într-o relativă înviorare – mai mult a stării de spirit, în aşteptarea primăverii – Institutul European de Statistică şi-a anunţat cele mai recente… numărători. Potrivit acestora, am fi deţinătorii unui “record” absolut, unul care ne trimite tocmai la coada Europei, de vreme ce suntem “cei mai săraci” de pe Bătrânul Continent. Adică fruntaşi la privaţiuni; la degradarea progresivă a existenţei.

Mai exact, “românii câştigă cel mai puţin într-un an. În 2011, aveau, în medie, un venit de 2.116 euro pe an”, sună ştirile negative. De ce nu ne surprinde?! Fiindcă era de la sine înţeles. Doar ne plângem de ani buni, pe marginea sărăcirii fără precedent?! A imposibilităţii de a depăşi o criză perpetuă, ale cărei rădăcini au fost gospodăreşte fixate şi neobosit udate, timp de 23 de ani. Chiar de către aceia care au adus ţara pe buza prăpastiei. În zadar încercăm să scăpăm de etichete păgubitoare pentru imaginea noastră, de popor harnic şi vrednic de cinste.

Inutil ne revoltăm în faţa şuvoiului de încercări la care toţi românii au privit cu spaimă, cu durere, cu sfâşiere sufletească, fiind martorii celei mai stranii istorii, a ultimului sfert de veac. Un fel de complot pentru “instalarea” umilinţei absolute, a terorii financiare şi morale. Chiar credeţi că ei, cei care au urgentat “obţinerea” cifrei codaşe, nu ştiau încotro ne îndreptăm?! Nu au fost ei autorii mizeriei, ai regresului continuu? Ai scăpătării ce ne ţine calea? Ameninţându-ne în fiecare zi, trimiţându-ne pe tărâmuri improprii viziunii noastre despre viaţă, acolo unde nimeni nu ar vrea să ajungă.

“Sărăcia este părintele revoluţiei şi crimei”, spunea Aristotel, în urmă cu peste 2000 de ani. Se subînţelege, revoluţie avem – una tacită, a neîmpăcării cu situaţia actuală, mai mult decât dramatică pentru majoritatea populaţiei, în urma vânzării, falimentării sau şterpelirii celor peste 1.000 de centrale industriale şi întreprinderi care asigurau fluxul vital al României. Iar crime sunt cu duiumul… De la sinucideri la omucideri – parcă programate, culmea, într-o Românie paşnică, trecută prin probele de foc ale rezistenţei în faţa vremurilor. Într-o zonă a Europei, binecuvântată cu bogăţii nemăsurate, cu inteligenţe sclipitoare şi cu frumuseţe. Da, cu multă frumuseţe. De la cuget la chip. Cu tainice ritmuri de vieţuire în spaţiul propriu, al paradisului pământesc. Cu un trecut imemorial, care îşi refuză pieirea. Şi însemnele naţionale oficiale. Şi săracii – făcuţi de unii şi aruncaţi în deznădejde. O ţară (asemenea unui sumum de verticale, impresionantă geometrie a contopirii într-un tot unitar !) altădată printre primele din Europa, în unicitatea producţiilor specifice locului. Fiinţa dăinurii noastre multimilenare, jinduită când de unii, când de alţii.

Fără intenţia de a cădea în cazuistică, le reamintim tuturor acelora ce par a fi neobosiţi în eforturile proprii de a-şi aroga – prin înverşunate lupte politice – merite (fără acoperire!), referitor la redresarea situaţiei actuale, că le-au fost adresate, până acum, liste nesfârşite cu “de ce-uri”. La care nu au catadicsit să răspundă. De pildă: “De ce sunt încurajate companiile străine să-i jupoaie la facturi, pe abonaţi?”, “De ce sunt majorate preţurile, de la o zi la alta, la alimentele de bază, în timp ce salariile rămân la nivelul anului 2000?”, “De ce cresc preţurile medicamentelor ?” , “De ce cresc taxele şi impozitele, cu mult peste posibilităţile oamenilor?”, “De ce este stimulat paradisul ilegalităţilor?”. Şi, ca o concluzie, cu multiple semne de întrebare, ce credeţi că ascund statisticile zilei? Cine stă în spatele preparativelor spre o anunţată pierzanie? Pentru nedoritul record de “cei mai amărâţi europeni”? Ce ficţiuni sau iluzii străine îşi văd rodul împlinit în slava pământurilor noastre, la care nu e firesc să li se promită accesul? Indiferent ce sau cine sunt aceste entităţi, e timpul să afle, o dată pentru totdeauna, că orice ţară din lume, trăitoare prin ea însăşi, fără a se deda vreodată, în istoria sa, la acte de agresiune, fără intenţii de cucerire, dimpotrivă, venită şi mergând sub nimbul înveşnicirii, este însăşi Faţa lui Dumnezeu. Aşadar, de neatins…

Autor: Veronica Marinescu

sursa: curierulnational.ro

Abonează-te la newsletter