Politică

Europa a rămas fără lideri

11692571_10153381928692649_8907189752567549045_n-300x188Nu stiu cât mă mai pot indigna că se întâmplă atentate în Europa. După ultimele evenimente, începe să devină ceva firesc. Am avut Charlie Hebdo, am avut Paris Bataclam, am avut Bruxelles. Atentatele de la Ankara și Istambul nu le numărăm, pentru că Turcia e condusă de Erdogan, un tiran, iar toți turcii sunt vinovați pentru asta. Atentatele din Pakistan, Africa, Irak nu le numărăm, că oricum sunt departe de noi. Dar rămânem totuși cu 3 atentate sângeroase, în mai puțin de 12 luni, fix în centrul Uniunii Europene.

Auzim că Europa a eșuat, proiectul european este pierdut. Da, cel mai probabil așa este, dar nu din cauza lipsei de substanță a proiectului sau din cauza statelor integrate mai târziu. Nu, proiectul european moare pentru că liderii europeni sunt inexistenți.

Am trecut de la Tony Blair, un luptător, la Davind Cameron  care încearcă să negocieze orice. De la Sarkozy, care a fost mereu foarte viu, cu personalitate, la un Hollande foarte șters, care este aproape neglijabil. De la Berlusconi, un mafiot, dar care a dus Italia unde este astăzi, la Renzi care nu reușește să o mențină. Și în final de la Băsescu, care, cu toate păcatele lui, a fost un animal politic, la Iohannis care înțelege politica externă chiar mai puțin decât înțelege să fie comunicativ și empatic.

Germania a rămas consecventă. Angela Merkel este mâna forte a Europei, dar nu pentru că ea este un lider de magnitudine istorică, ci pentru nu are adversar. Puterea de negociere a Germaniei se vede în discuțiile cu SUA, Rusia sau China, atunci când administrația Merkel își arată limitele.

Am asistat în ultimii ani la promovarea unor lideri fără personalitate, lideri fără priză la public, lideri care pot fi controlați de instituțiile de forță pentru că nu au susținere populară. Nimeni nu iese în stradă pentru Cameron, Renzi sau Hollande. Forța lor este diminuată, chiar dacă ajung în funcție în urma unui scrutin care ar trebui să le ofere legitimitate maximă. Ei sunt, de fapt, niște funcționari.

O Europă fără lideri este o Europă slabă. Oricât de performant ar fi sistemul birocratic de la Bruxelles, chiar dacă principiile lui Weber sunt aplicate cu religiozitate în statele occidentale, atunci când este nevoie de decizii rapide și mai ales de asumare, acest mecanism dă greș, iar oamenii mor.

Forța unui stat este dată de elita sa, în cea mai mare parte a timpului, dar în situații limită trebuie să existe un responsabil, care să-și asume și meritele și criticile, care să ia deciziile grele. Pentru a fi un astfel de lider ai nevoie de legitimitatea dată de cetățeni, dar ai nevoie și de carismă, ca acea legitimitate să se păstreze.

Logica impusă de Bruxelles a fost fără lideri carismatici, deoarece sunt periculoși, ceea ce este foarte adevărat. Fără lideri carismatici însă, înseamnă fără leadeship puternic, iar asta se vede în situațiile-limită.

Europa a fost teritoriul marilor lideri militari și politici ai lumii. Aici s-au născut ideile și conceptele de leadership și totuși acum suntem împinși să ne alegem drept lideri funcționari care nu pot ține discursuri pentru că ei nu au nimic de spus, ei pot doar executa.  Marea problemă a Europei nu mai sunt imigranții (care sunt totuși o problemă) ci lipsa de lideri, de oameni care să însemne ceva, de oameni care să energizeze masele. Problema migrației, ca și terorismul propagat în Europa Occidentală sunt mai mult niște consecințe ale lipsei de leadership.

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Pe langa “liderii” din tarile puternice ale europei , cred ca sunt si altii in “umbra” care vor face ceva sau chiar fac , pentru ei , bineinteles si sper ca , avand in vedere atentatele recente , vor face si pentru oamenii simplii .