Eurofamigliile

Tragediile zilei sunt cel mai bun camuflaj pentru tot ce se întâmplă în viaţa politică. A fost strategia anilor post-decembrişti să confecţioneze evenimente în lipsa unora dramatice, printr-o propagandă specifică. Această falsificare a presei şi a democraţiei face nota de plată a societăţii insuportabilă, apocaliptică. Nimeni nu mai înţelege nimic, trăim într-un contradictoriu în care lucrurile sunt golite de conţinut până la scandal. Trivialul cu sofisticate bibliografii marxiste a fost înlocuit cu unul care te poate încremeni prin relaţionările propuse. Invocarea legalităţii şi moralei de către oficialitatea ideologică pare să determine adevărate cataclisme sociale, exact ca în cazul dictaturii comuniste. Întreaga clasa politică nu mai are chiar niciun dram de credibilitate, fiind expresia răului absolut. Orice formă organizată în România se înscrie într-un contrasens, altfel dispare imediat de pe linia e plutire. Românii funcţionează unii contra altora, deasupra acestei crime şi imposturi sociale fluturând steagurile unor cauze mari. Tot mai mari şi mişcătoare. Ideologiile înfloresc dintr-un aluat al oportunismului, dau apetit haitelor care au un reflex al sfâşierii mult mai mare decât cel al foamei maxime. Amestecul de cultură, Occident, religie în toată amploarea acestui fenomen românesc actual reprezintă cuplarea cu subteranele ceauşismului. În cealaltă parte a baricadei de carton, unde sublimarea rudimentarului lucrează din plin, însă spre aceleaşi scopuri, afacerile, exercitarea puterii sunt şi ele total deturnate. Din orice unghi ai privi România momentului, ea se arată a fi un lagăr de muncă forţată şi reeducare în spiritul totalitarismului. Declararea unei rezistenţe faţă de tot ce se întâmplă în această ţară pare un act de minimă protecţie personală şi un averisment pentru cei care susţin, indirect, instaurarea unei noi demenţe populare.

Neluarea în calcul a României în Europa este rezultatul profilului politicii naţionale. Speranţa că unele fundaţii sau personalităţi pot suplini spiritul democratic a transformat ţara într-un teritoriu al nimănui. Niciun român nu poate fi înlocuit de altul, nimeni nu poate răspunde în locul altcuiva pentru nimic. Implicarea colectivă există doar prin propria persoană. În zona falselor aşteptări au funcţionat liniştit naţionalismul, xenofobia, pseudo-europenismul. Dirijismul momentului încalcă tot elementarul unor norme şi standarde. Mentalul public a suferit, se pare, mutaţii de o gravitate teribilă pentru a mai avea reacţii democratice imediate. Nici creştinismul nu pare a se fi instalat convingător printre cei revendicându-se de la religia Mântuitorului. Biserica naţională pare a se apropia mai mult de vraci decât de susţinerea virtuţilor sacre. Într-un asemenea climat, cu tot mai multe şi complicate ierarhii, cuib perfect de impostură şi teroare, cauza şi efectul se pierd într-un abis tot mai greu de aproximat.

Problema cea mai gravă a României nu este reprezentată, în fond, de deţinătorii puterii, ci de laşitate, de trădători. Lipsa Opoziţiei, atât de firavă, inexistentă în Parlament, vine din societate. Cum apare un centru de putere, el reprezintă o atracţie mortală pentru români, indiferent de ce se întâmplă acolo. Lipsa idealurilor în politică, în viaţa publică, personală, face din România un loc neatractiv. Ţara nu este departe de a deveni la propriu în totalitate un teren de vânătoare, cu suporteri pe măsură. În fapt, suntem obligaţi să constatăm că mulţi dintre noi ne-am aflat printre oameni care n-au avut nicio secundă în mintea lor democraţia, însă şi-au făcut o carieră publică în numele acesteia. Este ceva înspăimântător. Comportamentele deviate de astăzi au fost aşa dintotdeauna. Monştri nu se nasc din îngeri. Omul nou a fost generat de-a lungul anilor de toate adaptările la conjuncturile handicapante ale istoriei. El face “jocurile” istoriei în România, orientat într-o direcţie deloc democratică. Apropierea de unele ţări arabe în care fundamentalismul şi terorismul înfloresc sub îndrumarea unor instituţii religioase, ceea ce este teoretic un paradox, poate fi aplicată şi României, deşi sferele de influenţă sunt altele.

Că Europa nu poate face nimic pentru România, în măsura în care românii preferă să fie o simplă masă de manevră electorală, nu mai este cazul să insist. Spulberarea identităţii are loc printr-un proces natural de permisivitate şi pasivitatea în faţa manifestării formelor creativităţii. Politica internă o generează pe cea externă, asimilând şi exportând democraţie. Reacţia publică la absolut toate mişcările şi alegerile clasei politice sunt mai mult decât necesare. Lăsarea partidelor în libertatea propriilor decăderi şi corupţii interne ne-a adus aici. Anul acesta, care este unul electoral, pare lipsit de orice dezbateri şi confruntări ideatice. Zilele acestea, partidele îşi decid eligibilii pe listele de euro-parlamentari într-o secretomanie totală, aşa cum iau toate deciziile. Disciplina de partid funcţionează din plin în susţinerea acestor aranjamente, în defavoarea tuturor. Famigliile îşi aleg apropiaţii să ne reprezinte la Bruxelles de parcă am fi sub tutela lor, precum sclavii. Nici vorbă de proiecte, de competenţe, de moralitate. Cei vechi au deja vechime, ca atare experienţa este decisivă. Ne adâncim în rău, statuându-l drept soluţie unică. Lipsa de principii operează drept cod de conduită, susţinând impenetrabilitatea sistemului.

Eurofamigliile româneşti, această masă de manevră a grupurilor politice din Parlamentul European, ar trebui demontate măcar în al treisprezecelea ceas.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul