Politică

Joseph Stiglitz: Eu ştiu cum aş vota la referendumul din Grecia

descărcareEconomistul american Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel, crede că Europa este responsabilă pentru eşecul soluţiilor impuse pentru scoaterea Greciei din criză, dar cu toate aceastea nu-şi asumă această responsabilitate ci, mai mult, „forţează Grecia să accepte inacceptabilul”, adică nu doar măsuri de austeritate, ci şi alte politici represive.

Liderii europeni încep în sfârşit să dezvăluie adevărata faţă a disputei din Grecia: este mai degrabă vorba despre putere şi democraţie decât despre bani şi economie, scrie Stiglitz într-un articol publicat în Project Syndicate în care descrie poziţia Europei faţă de Grecia, pe care o consideră antidemocrată.

Ingredientele programului pe care Grecia l-a aplicat forţată de „troikă” – Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) – acum 5 ani au avut efecte puternice, rezultatul fiind distrugerea a 25% din economie, continuă Stiglitz. Nu-mi amintesc o criză care să fi fost vreodată atât de dezbătută şi care să aibă consecinţe atât de devastatoare: spre exemplu, rata de şomaj în rândul tinerilor din Grecia depăşeşte 60%.

Este uimitor că Troika a refuzat să-şi asume responsabilitatea sau să admită cât de greşite au fost condiţiile şi soluţiile sale. Liderii Europei nu au învăţat nimic, cer ca Grecia să atingă un excedent bugetar primar (care exclude plata dobânzilor) de 3,5% din PIB până în 2018. Încearcarea de a atinge acest obiectiv va aduce economia într-o recesiune şi mai gravă.

Chiar dacă datoriile Greciei sunt restructurate, ţara va rămâne în criză dacă electoratul votează că acceptă propunerile creditorilor la referendumul de duminică. În ceea ce priveşte transformarea unui deficit bugetar primar într-un excedent, puţine ţări au realizat ceea ce a realizat Grecia în ultimii cinci ani.

Guvernului grec are mult de muncă pentru a îndeplini cerinţele creditorilor. Să fim clari: suma uriaşă dată cu împrumut Greciei nu a ajuns deloc unde trebuie. A fost folosită pentru a plăti creditorii din sectorul privat – incluzând băncile germane şi franceze. FMI-ul şi ceilalţi creditori nu au nevoie de banii pe care îi cer, pentru că oricum vor fi împrumutaţi înapoi Greciei.

Dar nu este vorba despre bani, ci despre folosirea termenului limită pentru a forţa Grecia să accepte inacceptabilul – nu doar măsuri de austeritate, ci şi alte politici represive.

De ce se opun liderii europeni referendumului şi au refuzat să extindă cu câteva zile termenul limită din 30 iunie pentru următoarea plată a Greciei către FMI? Nu era Europa un reprezentant al democraţiei?

În ianuarie, grecii au votat pentru un guvern care îşi propunea să pună capăt măsurilor de austeritate. Dacă guvernul şi-ar fi îndeplinit promisiunile din campanie, s-ar fi opus deja creditorilor. Dar a vrut să dea Greciei o şansă să dezbată problema.

Legitimitatea populară este incompatibilă cu politica zonei euro, care nu a fost niciodată un proiect prea democratic. Multe din guvernele ţărilor membre nu au cerut acordul poporului pentru a ceda către BCE suveranitatea monetară. Când guvernul Suediei i-a întrebat prin referendum, în 2003, pe cetăţeni dacă vor ca ţara lor să renunţe la moneda naţională şi să adopte euro, suedezii au spus nu. Au înţeles că rata şomajului ar creşte şi că banca centrală s-ar concentra doar pe inflaţie şi nu se va acorda suficientă atenţie stabilităţii financiare. Economia ar suferi, pentru că modelul economic al zonei euro se bazează pe relaţii de subordonare, care îi  dezavantajează pe muncitori.

Ceea ce vedem acum, la 16 ani după ce zona euro a instituţionalizat aceste relaţii, este opusul democraţiei: mulţi lideri europeni vor să vadă sfârşitul guvernului de stânga al prim-ministrului grec Tsipras, un guvern incomod, care se opune acelor tipuri de politici care au favorizat atât de mult inegalitatea în ţările dezvoltate. Ei cred că pot da jos guvernul grec prin forţarea acestuia să ia decizii care contravin propriului mandat.

Este greu să sfătuieşti Grecia cum să voteze pe 5 iulie. Nicio variantă – da sau nu – nu va fi uşoară şi ambele prezintă riscuri majore. Un vot pozitiv ar însemna o criză fără sfârşit. Poate că o ţară epuizată – una care şi-a vândut toate activele şi ai cărei tineri au emigrat – ar putea primi „iertarea” datoriilor; poate că, devenind o economie medie, Grecia ar putea în sfârşit să primească ajutor de la Banca Mondială. Toate acestea s-ar putea întâmpla în următorii 10 sau 20 de ani.

De cealaltă parte, un vot negativ ar permite Greciei să poată face singură destinul. Grecii ar putea găsi oportunitatea de a-şi construi singuri un viitor care, chiar dacă nu la fel de prosper ca trecutul, macar dă mai multă speranţă decât prezentul. Eu ştiu cum aş vota.

Sursa: Ziarul Financiar

Abonează-te la newsletter