Apelul de urgență, sistemul 112, nu este un moft. El reprezintă un drept vital de care trebuie să beneficieze toți cetățenii Uniunii Europene. Inclusiv cetățenii României. De aceea apelul de urgență trebuie să funcționeze impecabil. Și să creeze posibilitatea localizării instantanee a persoanei aflate în pericol. Dar 112 s-a rătăcit într-un hățiș birocratic. Iar birocrația prost utilizată face victime.
Un prieten din Elveția mi-a povestit că face în mod regulat jogging într-o pădure din imediata apropiere a localității sale și a observat trei zile la rând o bicicletă în același loc, probabil abandonată. A sunat la 112 anunțând acest lucru. Operatorul de servicii i-a cerut permisiunea să-i localizeze poziția pentru ca astfel să poată localiza bicicleta. Cee ce s-a și întâmplat. Instantaneu.
Exemplul acesta din Elveția mă preocupă. Pentru că, de mult timp, pentru a ne preciza poziția, noi utilizăm frecvent sistemul share location. De ce nu există o asemenea facilitate și în ceea ce privește apelul de urgență? Până la urmă nu ar fi nevoie de nicio lege specială pentru ca persoanele aflate în pericol, care cer ajutorul, și care sunt primele interesate să poata fi localizată poziția lor, să poată să pună la disspoziția operatorului liniei 112 informațiile necesare localizării. Eu sunt în pericol. Eu sunt prima persoană interesată să fiu găsită imediat de către autorități. Indiferent unde mă aflu. Prin urmare, în cazul meu, nu este necesar vreun mandat semnat de un procuror sau de un judecător. Pentru că eu însumi, prin liberul meu arbitru, le ofer atorităților posibilitatea de a afla locul în care mă aflu.
Această localizare a personei aflate în pericol nu este un moft. Așa cum s-a dovedit și acum, recent, în cazul atât de mediatizat al tragediei din Caracal. Viteza de intervenție, în cazuri de urgență, este vitală și această viteză depinde întotdeauna de operativitatea cu care este depistată poziția persoanei aflate în pericol.
Asist cu stupoare la discuții interminabile pe această temă, a modului în care funcționează sistemul 112. Când, de fapt, totul s-ar putea reduce la o simplă extindere a unei aplicații care nu încalcă sub nicio formă drepturile și libertățile fundametale ale omului. Ci, dimpotrivă. Atâta vreme cât localizarea este liber consimțită. Ar putea exista, eventual, discuții doar de ordin tehnic. În condiții normale, un share location poate fi dat de oriunde? Da și nu. Da, dacă ne referim la zonele cu acoperire din punctul de vedere al comunicațiilor electronice. În mod normal, de pe telefonul meu mobil, eu pot să dau un share location aproape de oriunde. Iar locurile de unde eu nu pot să-mi transmit localizarea prin share location, pentru că nu funcționează absolut niciun sistem de telefonie mobilă, sunt puține și vor fi din ce în ce mai puține în viitor. Și în acele locuri, presupun că nu pot apela pentru că nu am cum, nici sistemul de urgență 112.
Prin urmare, autoritățile – nu numai cele din România, ci și cele din întreaga Europă, sunt datoare cu un răspuns simplu dat cetățenilor. Dacă ei sunt în pericol și dacă ei doresc să fie localizați, au sau nu au posibilitatea să o facă instantaneu? Au pus statele europene la dispoziția propriilor cetățeni softuri suficient de performante? Sau și aici a funcționat ”frăția”?
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog
Adauga comentariu