Politică

”Diplomatia aeroporturilor”, sau cum se face politica externa a SUA in Europa de Est

Sen.-John-McCain-R-shakes-hands-with-a-protester-during-a-mass-opposition-rally-at-Independence-Square-in-Kiev-on-December-15-2013.-e1424793875636Sunt binecunoscute criticile aduse staruitor, de cativa ani buni, Departamentului de Stat al SUA, institutia menita sa identifice, planifice, elaboreze in format final ”hard copy” pe masa presedintelui si, apoi, sa gestioneze politica externa a Statelor Unite. Se afirma, in esenta, ca ea a abdicat de la indeplinirea sarcinilor de serviciu enumerate. Ca influenta si reputatia sa au atins, la Washington, cele mai joase cote, la fel in alte capitale ale lumii.

Aproape toti cei din bransa Externelor, de la diplomati profesionisti, cu o experienta indelungata, la experti de toate felurile (geo-politici, securitate nationala si internationala, strategii regionale si globaliste etc.), au semnalat deficiente si propus solutii pentru corectarea lor. Astfel, prezentandu-si cartea ”Demilitarizarea diplomatiei americane” la Universtatea statului Maine, spunea in 2013 autorul ei, fostul ambasador Laurence Pope:

”Prezenta anemica a Departamentului de Stat si a Serviciului Extern al Statelor Unite a fost inlocuita cu ceea ce eu as numi ‘complexul militarist-informational’. Trebuie neaparat sa reinventam aceste doua institutii, pentru a putea face fata lumii secolului 21… Astazi, ‘Orasul de pe Deal’ seamana mai degraba cu Prusia secolului 19, decat cu Republica adusa pe lume de Parintii Intemeietori ai Americii”. Adica, spus mai pe romaneste,  distinsul diplomat de cariera american a zis ca, in prezent, diplomatia americana a fost trasa pe dreapta, ca diplomatii profesionisti au fost inlocuiti cu trimisi militari, komisari politici si prieteni/protejati/clienti ai unor lideri importanti din Congres, sau Executiv, straini de diplomatie, si ca aceasta stare de lucruri negativa trebuie sa inceteze, intrucit Washingtonul seamana acum mai mult cu Prusia militarista in ascensiune in secolul 19, decit cu tara, republica si democratia nascute pe Potomac si dealul Capitoliului la 4 iulie 1776.

La fel ca ambasadorul  Pope, a procedat cu putina vreme in urma si Joseph Cassidy, un alt diplomat de cariera din Serviciul Extern al Statelor Unite in ultimii  25 de ani, acesta  a listat,  in cunoscuta revista bilunara Foreign Policy, un numar de  deficiente in functionarea Departamentului de Stat, si de remedii pentru revenirea  la normalitate si profesionalism. Multi dintre cei care au cunoscut opiniile si sugestiile sale, au afirmat ca ele sunt ”extraordinar de acurate”, ca starea de lucruri negativa din diplomatia si politica externa americana este veche, de decenii; ca Departamentul de Stat se confrunta cu un numar tot mai ridicat de crize si provocari internationale, dar capacitatea sa de a le face fata  se diminueaza constant;  in sfarsit, ca autorul propunerilor a reusit sa prezinte ”o zona de dezastru” intr-o maniera atractiva, la limita sarcasmului si a ironiei fine, ceea ce ar putea sa starneasca interes fata de tema, si sa produca revirimentul asteptat in SUA si  in alte parti ale lumii – in Romania, in Balcani si Europa de Est.

Punctam, foarte pe scurt, cateva minusuri de pe ”lista lui Cassidy”: dintr-un minister insarcinat cu elaborarea politicii externe  a tarii, Departamentul de Stat a ajuns un simplu serviciu postal de curierat diplomatic; cultura organizatorica existenta la Departament este ineficienta si depasita, elaborarea deciziilor este concentrata in mainile catorva sefi cu o pregatire discutabila in domeniile relatiilor internationale, complet depasiti de evenimente si de realitate; in sfarsit, secretarul de Stat si adjunctii lui nu impart sarcini si responsabilitati cu subalternii lor, sau cu alti experti, desi au dovedit ca nu prea au treaba cu diplomatia si ca au reusit, peste tot unde s-au dus, sa faca mai multi dusmani, decat prieteni ai Statelor Unite. Iar faptul ca secretari de Stat americani si adjuncti ai lor, repetam din ”lista lui Cassidy”, ”…au reusit peste tot unde s-au dus, sa faca mai multi dusmani, decat prieteni ai Statelor Unite”,  se ilustreaza perfect cu doua momente despartite in timp de un deceniu. Ambele s-au petrecut pe aeroporturile de la Kiev si Bucuresti, ocazional acestea au inlocuit Departamentul de Stat, pistele lor de decolare si aterizare au ajuns locurile unde au fost expuse politicile est-europene ale Americii (?!)

La inceputul lui decembrie 2005, fostul secretar de Stat Condoleezza Rice, din vremea presedintelui Bush jr., a sosit la Bucuresti pentru 4 ore, grabita tare a anuntat la aterizare ca a venit pentru  semnarea acordului privind construirea bazelor militare americane in Romania, s-a dus la Palatul Cotroceni, a stat acolo cateva clipe, s-a intors la Otopeni si a zburat catre Ucraina. Imediat cum a aterizat la Kiev, de pe un podium improvizat chiar la capul pistei de aterizare, a tunat si fulgerat impotriva Rusiei, cu toata munitia cunoscuta: bilant politic negativ al Kremlinului, Putin nu mai este partenerul in care Occidentul si-a pus sperantele, erodarea in Rusia a libertatilor personale si a democratiei, persecutarea ONG-urilor, santaj energetic transformat in politica de stat, institutii politice corupte si fragile, Rusia nu are ce sa caute la presedintia G-8 etc. Aflat la acea vreme in SUA, autorul acestui comentariu a urmarit filipica anti-Moscova a lui Rice la o televiziune din New York si a vazut cu ochii lui cum, alaturi de secretara de Stat, fostul presedinte ucrainean,Viktor  Iuscenko, s-a topit in haine,  s-a indepartat cat sa nu cada de pe platforma si, tot timpul cat ea a vorbit, a privit in partea opusa, intr-un gest disperat de desolidarizare publica fata de atacurile ei violente impotriva rusilor.

Iata deci ca, inca din 2005, Departamentul de Stat si diplomatia au fost date uitarii, si inlocuite cu un mega-mesaj de politica externa americana  in direct de pe pista unui  aeroport aflat la numai 400 km. de soseaua Volokolamskului, centura de aparare a capitalei Rusiei… La jumatatea acestui iulie, adjuncta Victoria Nuland a secretarului de Stat american, a facut ”diplomatie” exact in acelasi mod si loc unde Condi Rice fusese cu 10 ani  in urma, comunicand gazdelor, imediat dupa  sosirea pe  aeroportul din Kiev, stabilirea  un statut special pentru regiunea separatista Donbas si anuntand Rada (parlamentul) Ucrainei care anume reforme legislative va trebui sa voteze a doua zi, pentru a primi bani de la FMI. Este limpede ca,  in locuri ca Bucurestiul si Kievul, Departamentul de Stat, diplomatia si chiar ambasadorii americani deveniti, intre timp, inutili, au fost inlocuiti cu un nou tip de diplomatie. Cu ”diplomatia aeroporturilor”.

In 2005, secretara de Stat la acea vreme, Rice, reprezenta un grup neoconservator ce conducea discretionar, de ani buni, treburile Casei Albe si ii pasa prea putin, ca il punea pe fostul presedinte Iuscenko intr-o situatie dificila cu Moscova. La fel acum, in 2015, pe subsecretara de Stat Nuland – mai degraba purtatoare de cuvint a unei agende neoconservatoare, si a complexului militaro-industrial, decat a Departamentului de Stat – n-a  deranjat-o deloc faptul ca  il poate impinge pe Porosenko intr-un conflict asimetric cu superputerea vecina, Rusia. Important pentru cele doua personaje a fost ca alte interese sa fie promovate si auzite la doi pasi de Kremlin, peste capul departamentului amintit, de asemenea ca acele interese sa fie impinse inainte, ignorandu-se diplomatia, devenita de ani si ani ”Cenusareasa” Washingtonului, dar si aspiratiile de normalitate si securitate ale est-europenilor, oamenii  locului. Pacat.

Autor: Radu Toma

Sursa: Correct News

Abonează-te la newsletter