Politică

Cum protestează fermierii în Franța

RoadblockadeFranța a fost zguduită în ultimele zile de mai multe proteste organizate de fermieri, care și-au manifestat nemulțumirea față de de scăderea preţurilor la produsele alimentare, care i-a adus în pragul falimentului.

Mai multe autostrăzi de la frontiera cu Spania și Germania au fost blocate, iar în unele cazuri fermierii au intrat și în parcările unor hipermarketuri sau lanțuri de restaurante.

Fermierii au descărcat gunoi de grajd în oraşe, au blocat accesul pe drumuri şi la autostrăzi şi i-au împiedicat pe turişti să ajungă la Muntele Saint Michel, în nordul Franţei, unul dintre cele mai vizitare locuri din ţară.

Temându-se de organizaţiile de lobby ale agricultorilor, Guvernul francez a anunţat miercuri un pachet cu măsuri de urgenţă în valoare de 600 de milioane de euro (660 milioane de dolari), care prevede facilităţi fiscale şi garanţii pentru împrumuturi, însă acest ajutor nu a contribuit prea mult la aplanarea tulburărilor.

O combinaţie de factori – inclusiv schimbarea obiceiurilor alimentare, scăderea cererii din partea pieţei chineze şi embargoul rusesc impus produselor din Occident din cauza conflictului din Ucraina – a determinat scăderea preţurilor la produse precum carnea de vită, de porc şi lapte.

manurespreadingREX-586x319

supermarket

farmerblockade

Buffalogrill

mcdonalds

Sursa: Independent.md

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • In anul 1900 toamna asa vor protesta si fermierii romani. Ei n-aqu motorina sa ajunga la lotul din camp, darmite sa ajunga la zeci si sute de km. Si nici n-au cu ce. Tractorul, combina, etc ale lor se strica de doua ori de acasa pana in camp.