Autoritățile românești sunt criticate în relația cu Statele Unite ale Americii. Asta, în contextul în care America spune că găsește aici interlocutori prea zeloși sau intelocutori prea apatici, și mai rar oameni bine informați și pe picioarele lor, cu care poți conveni o platformă comună, se afirmă într-uncomentariu Deutsche Welle, semnat de Horațiu Pepine.
”Felul cum este tratată politica externă în spațiul public românesc suferă de un dramatic schematism și de o lipsă cronică de informare”, își începe jurnalistul comentariul.
Pepine aduce în discuție cazul ambasadorul Rusiei împotriva unui articol semnat de Vladimir Tismăneanu și Marius Stan, subliniind faptul că ”analiștii dedicați critică Guvernul, Președinția și autoritățile în general că nu sunt destul de anti-rusești și de zelos pro-americane”.
”Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a inițiat o serie de reuniuni cu exponenți ai presei și societății civile pe tema politicii externe a României („Dialoguri@MAE”). Este o idee excelentă, dar nu pentru că specialiștii din minister ar avea ceva de câștigat (deși nu este exclus), ci pentru că s-ar crea un spațiu public mai coerent pentru dezbaterea ideilor și inițiativelor de politică externă. Căci dacă privim ce se scrie astăzi putem observa un cadru dezarticulat în care nu există dialog, ci doar afirmații peremptorii și adesea false antagonisme. Iese în evidență mai ales o anumită direcție: analiștii dedicați critică Guvernul, Președinția și autoritățile în general că nu sunt destul de anti-rusești și de zelos pro-americane. Un caz grăitor este legat de declarația brutală și ieșită din limitele rolului pe care a făcut-o ambasadorul Rusiei împotriva unui articol semnat de Vladimir Tismăneanu și Marius Stan. Or, dacă intervenția diplomatului rus a fost neadecvată, o reacție a mediilor diplomatice și politice oficiale românești ar fi fost și mai nepotrivită, căci era o neadevcare la neadecvare. Lumea pare intoxicată de stilul hiperreactiv care a caracterizat politica din ultimii10 ani și nu se mai poate desprinde de reflexul replicii rapide și contondente. A murit de tot orice subtilitate, uitându-se că o tăcere poate fi o dezaprobare mai mare decât orice critică”, se arată în comentariu.
Jurnalistul critică atitudinea unor persoane de a-l admonesta pe Klaus Iohannis pentru faptul că nu a cerut aprobarea autorităților de la Washington înainte de alegerea conducerii SRI.
”Dar problema de fond stă într-o anumită psihologie nevralgică: Nu am fi pe de-a-ntregul occidentali și atunci trebuie să compensăm prin zelul declarațiilor, să arătăm că suntem 150% pro-americani și 200 % anti-ruși ca nu cumva să se îndoiască cineva și mai ales ca nu cumva să ne îndoim noi înșine. Așa se explică de ce un fost candidat la președinție, laolaltă cu presa de aceeași tendință, îl admonesta pe președintele în exercițiu că nu a cerut avizul autorităților de la Washington înainte de a-l desemna pe directorul SRI. Dar ceea ce ignoră promotorii acestor poziții este că pro-americanismul nu are sens decât dacă vine dintr-o perspectivă diferită de cea americană. Un pro-americanism din perspectivă americană este fie un nonsens, fie doar un jalnic mimetism și, de fapt, devine stingheritor pentru americanii înșiși, care au nevoie de parteneri și de prieteni cu identitate asumată și nu de roboți docili. De fapt, așa cum a reieșit printre rânduri din declarațiile oficialilor americani care au vizitat România în ultimii ani, America manifestă o vagă insatisfacție în relația cu România din cauză că găsește aici interlocutori prea zeloși sau intelocutori prea apatici, și mai rar oameni bine informați și pe picioarele lor, cu care poți conveni o platformă comună. Căci aici se află esența: diplomația și politica externă a țărilor caută o platformă comună și nu una identică. România nu poate gândi ca o mare putere globală și din acest motiv nu îi rămâne decât să gândească ca ea însăși sau să nu gândească deloc”, mai scrie Pepine.
Acesta este de acord și cu articolul publicat de fostul ministru de externe Theodor Baconschi pe Contributors.ro: ”Nu am internalizat celebrele ”valori euro-atlantice” până la punctul în care ne permitem politici multivectoriale, o geometrie pragmatică a parteneriatelor strategice sau intrarea în detalii: stăm pe zidul cetății și recităm o singură mantră, cu speranța tribală că sfârșitul lumii se amână” (”Secolul 21: greu la dealul geopolitic”).
”Presa românească în varianta ei ostentativ pro-americană dă senzația că România este un alcoolic care trebuie supravegheat clipă de clipă ca să nu dea pe gât un pahar de vodcă rusească. Sau, pshihanalitic vorbind, sugerează că eul nostru transatlantic se luptă din greu cu sinele ortodox și răsăritean, în timp ce ambasada SUA este chiar supra-eul sau chipul tatălui autoritar”.
Politica internă se numără printre factorii care au condus la această situație, este de părere Pepini, care a propus ”o descriere simplificată a lumii și, în esență, falsă: `Direcția Vest` sau neantul `răsăritean`, conchide acesta.
Sursa: B1.ro
Adauga comentariu