Politică

„Despre razboi se vorbeste uneori fara judecata“

Cam asa trebuie traduse vorbele presedintelui american Barack Obama folosite la intâlnirea cu lobby-ul evreiesc american din organizatia AIPAC, intâlnire care a avut loc chiar in timpul ultimei vizite la Casa Alba a premierului israelian Netanyahu. O vizita precipitata, impusa de cresterea tensiunii in Orientul Mijlociu ca urmare a deteriorarii grave a relatiilor dintre Israel si Iran. Daca ar fi sa luam in serios declaratiile belicoase de la Teheran si de la Tel Aviv ar trebui sa ne pregatim de un nou razboi. Acum, când inca nu s-a linistit lumea araba dupa revoltele, revolutiile, razboaiele din Tunisia, Egipt, Algeria, Libia, Siria. Când pentru razboaiele din Irak si din Afganistan nu au fost gasite solutii. Zece ani le-au trebuit aliatilor impotriva terorismului islamic sa-l elimine pe Bin Laden. Decapitarea Al-Qaeda nu s-a dovedit decât o victorie fara invinsi. Terorismul continua sa ameninte si sa faca victime. Prapastia dintre lumea islamica si democratia occidentala se adânceste. Tot zece ani le-au trebuit acelorasi aliati sa-l elimine pe Saddam Hussein banuit ca se pregateste sa se inarmeze cu bomba atomica. Si pericolul de inarmare nucleara nu a fost inlaturat. De data asta avem un protagonist: Iranul. Declarativ, Orientul Mijlociu se afla in pragul unui razboi. Teheranul vrea sa rada de pe fata pamântului Israelul, Tel Aviv-ul se pregateste sa atace preventiv Iranul pentru a-i distruge capacitatile militare.

Escaladarea amenintarilor, reale sau tactice, se produce tocmai când presedintele Obama are nevoie de liniste pentru a-si pregati intrarea in lupta electorala. Bush-junior a câstigat un mandat prezidential prin implicarea Statelor Unite in razboi. Vremurile s-au mai schimbat. A acorda acum sprijin de razboi Israelului, dupa ce mii de soldati americani trimisi in Irak si in Afganistan au fost repatriati in sicrie, inseamna sa accepti riscul ruinarii propriilor sanse de reusita la alegerile din noiembrie. Si, totusi, Casa Alba trebuie sa-si arate, chiar si in aceste nefericite imprejurari, solidaritatea cu Israelul, aliatul Statelor Unite impus de istorie. Gest necesar, dar nu neaparat facut fara strângere de inima. Pentru ca Tel Aviv-ul are pacatele lui. Premierul Netanyahu l-a jenat constant pe presedintele Obama sa-si implineasca macar o parte din promisiunile facute electoratului american si lumii in campania electorala pentru a limpezi lucrurile in conflictul israelo-palestinian. Guvernul de extrema-dreapta  condus de Netanyahu a continuat sa ramâna inflexibil. Iar acum si-a mai facut rost de un dusman belicos, Iranul, condus de un regim fundamentalist intratabil.

Se afla Orientul Mijlociu, cu adevarat, in pragul unui nou razboi?  Este de presupus ca, cel putin pâna la alegerile prezidentiale din noiembrie, Casa Alba nu este dispusa sa-si angajeze credibilitatea intr-un nou conflict militar. Cu toate acestea, Obama le reaminteste curent iranienilor sa nu se joace de-a razboiul. „Un Iran inarmat nuclear intra in contradictie cu interesele nationale ale Statelor Unite…Voi folosi orice mijloc pentru a impiedica Teheranul sa ajunga acolo“, a declarat presedintele Obama. Israelul vrea sa curme rapid raul si sa distruga la timp capacitatile nucleare iraniene. Washingtonul reclama pacienta, cere inspectii pentru obtinerea dovezilor vinovatiei si punerea sub controlul Agentiei Internationale pentru Energia Atomica de la Viena a activitatilor iranienilor in domeniul nuclear. Prudenta, realismul si filozofia de pace ale presedintelui Obama s-au manifestat inca odata la intâlnirea cu Netanyahu si lobby-ul evreiesc din Statele Unite. El a vorbit despre responsabilitatea uriasa in privinta luarii unei decizii militare punitive: „Despre razboi se vorbeste cu usurinta“ a declarat el. Desigur, era vizat in primul rând Iranul. Dar vorbele abia disimulau rezerva serioasa fata de solutia loviturii preventive in care crede Netanyahu. Dezacordul in privinta Iranului, dupa unii  profund, intre Obama si Netanyahu nu a fost inlaturat nici dupa aceasta noua intâlnire. El se adauga nemultumirilor mai vechi produse de rigiditatea cu care guvernul israelian trateaza tentativele  Washington-ului  de a readuce la masa tratativelor pe israelieni si palestinieni si de a gasi o iesire rezonabila din acest conflict.

Cu peste patru decenii in urna, Iranul, intrat sub regim islamic, a recurs la o politica belicoasa fata de Statele Unite. Ambasada SUA la Teheran a fost asaltata de fundamentalistii iranieni iar diplomatii americani au fost luati ostatici. De atunci, Teheranul a tinut cu incapatânare sa arate lumii ca poate deveni liderul luptei popoarelor islamice si islamizate impotriva Statelor Unite. O alta tinta este Israelul. Reactia Tel Aviv-ului a fost, ca intotdeauna, de forta: anihilarea rapida si din timp a inarmarii Iranului. Mai nou, suspiciunea ca Iranul este pe punctul de a fabrica arma nucleara a devenit un pretext pentru Tel Aviv sa socoteasca  necesar un atac preventiv in scopul distrugerii capacitatilor militare iraniene. Pentru obtinerea unei dezlegari, sau mai mult, pentru un ajutor direct, Netanyahu a facut recenta sa vizita la Wasington, a noua de la venirea la Casa Alba a lui Obama. Premierul a tinut sa se asigure ca chiar in an electoral Washingtonul isi va tine promisiunile de aliat militar al Israelului. Presedintele american a beneficiat in alegerile din 2007 de voturile a 60% din evreii din Statele Unite. Netanyahu a urmarit sa exploateze acest beneficiu in perspectiva alegerilor din noiembrie. Deocamdata a obtinut un mesaj de solidaritate americano-israeliana in fata pericolului mollahilor de la Teheran. Lucrurile nu au intrat definitiv pe un fagas bun. Ceea ce produce o anumita iritare, poate chiar ingrijorare, este trufia declarativa a premierului israelian care considera ca, chiar si fara ajutor american, atacul preventiv asupra Iranului poate fi dat. „Responsabilitatea mea suprema este sa fac astfel incât Israelul sa ramâna stapânul destinului lui“. Cunoscând rezervele presedintelui american fata de rigiditatea guvernului de la Tel Aviv, si intuind ca, in an electoral, nu este dispus sa angajeze Statele Unite intr-un nou razboi, premierul israelit continua sa-si  manifeste inflexibil duritatea cunoscuta. Aceasta echivaleaza cu o presiune indirecta. Presedintele Obama ramâne fidel crezului sau si nu renunta la rezervele serioase in privinta strategiei cabinetului de la Tel Aviv in contenciosul cu Iranul. Suntem in fata a doua abordari diferite. Netanyahu nu exclude ideea de razboi, Obama nu renunta la avantajele demersului diplomatic. Când a vorbit la AIPAC despre pericolul iranian, presedintele american a declarat ca ramâne „destul timp si spatiu pentru diplomati“. Viza direct graba cu care premierul israelian vrea sa recurga la solutiile militare, pe de o parte, si pe de alta, pe rivalii lui republicani care i-u lasat mostenirea grea a doua razboaie. La ultima intâlnire, Obama nu a acceptat nici sugestia Tel Aviv-ului de a fi definite „liniile rosii“ ale actiunii impotriva Iranului. Ceea ce ar fi echivalat cu acceptarea atacului preventiv. Cu alte cuvinte, planificarea in timp a unui nou razboi. Terminologia deruteaza, diferentele de abordare sunt imperceptibile. Trebuie ochi de expert sa le sesizeze. Israelul  vrea sa loveasca pornind numai de la necesitatea impiedicarii Iranului de a dobândi „capacitatea nucleara militara“, in timp ce Statele Unite pretind sa se actioneze numai in cazul prevenirii fabricarii armelor nucleare. Cine s-a fript cu ciorba sufla si in iaurt. Obama nu vrea sa angajeze statul intr-un conflict in conditii similare cu cele acceptate cândva de predecesorul lui G. W. Bush si de premierul britanic Tony Blair pentru a declansa razboiul in Irak. Adica pe rapoarte mincinoase ale serviciilor secrete. Este interesanta si de luat in seama interpretarea „pretextelor de razboi“ ale Tel-Aviv-ului si Washington-ului avansata de un expert american, Aaron Miller: ca sa atace astazi Iranul, israelienilor le-ar fi suficienta invocarea capacitatii iranienilor de a imbogati uraniul. Administratia americana nu socoteste aceasta suficienta pentru o justificare legala. Aaron considera ca mesajul adevarat transmis de Obama lui Netanyahu la Washington ar fi acesta: daca intrati in razboi in acest stadiu, mergeti singuri. Conditie in care, dupa cum spune Miller, Israelul nu va lovi Iranul anul acesta. Dar ceva mai târziu? Pornind de la parerea ca sansele republicanilor, cei care au o inclinatie mai mare spre razboi, de a reveni la putere la Casa Alba sunt reduse, perspectivele antrenarii Statelor Unite intr-un razboi cu Iranul sub presedintele Obama sunt minime. In plus, americanii sunt demoralizati de pretul urias pe care il platesc pentru razboaie. Mai ales cel nefericit, in vietile copiilor lor. De aceea presedintele Barack Obama vorbeste, dupa cum s-a vazut, altfel despre razboi. Despre razboi sa vorbim cu mai multa judecata!

P.S. Un fapt oarecum divers. La televiziunea noastra nationala, unui doctor român in stiinte politice i s-a cerut parerea despre uciderea de catre un soldat american a 16 civili afgani, printre care se aflau copii si femei. In raspunsul lui balmajit, acesta a strecurat gângav: da, dar si un taliban afgan a ucis recent patru soldati americani. Politologul foloseste logica de gradinas in chestiuni de maxima responsabilitate. Intra, cum s-ar mai putea zice, in gradina umanismului cu ciubote murdare. O astfel de judecata Arghezi ar fi pus-o  pe seama unor „abilitati de stângacie“. Era felul maestrului, inconfundabil, de a  numi cu ironie cinica, printr-o sintagma potrivita, prostia. Oricâte datorii ar avea politologul dâmbovitean pe ici si pe colo, trebuie sa i se spuna ca o crima nu este altceva decât o crima. Tragedia din Afganistan, nu singura de altfel, are explicatia ei. Iata cum o intelege Richard Falk, profesor de drept international la Universitatea Princeton si de studii globale si internationale la Universitatea California: „Aceasta crima odioasa este inca o expresie a unei reactii patologice fata de o realitate militara care pare ca ii innebuneste pe soldatii americani detasati in Afganistan“. Fara sa scuze crima, americanul spune ca este posibil ca razboiul sa-i innebuneasca pe soldati. Când vad pe cei cu care au plecat la lupta sfârtecati de minele-capcana, sentimentul lor de razbunare este unul hranit de ura. El nu mai poate fi supus ratiunii.

AUTOR: GEORGE APOSTOIU
sursa: revistacultura.ro