Analize și opinii Politică

Despre “mitul fortăreţei asediate”

nascent-nationalism-and-indian-architecture4Într-un text de chirurgicală precizie, dl Dorin Tudoran scrie, printre altele: “Dnii Antonescu și Ponta nu pot fi acuzați, simultan și de aceiași oameni, și de fascism, și de bolșevism” (http://www.dorintudoran.com/2012/08/16/gustul-mensevic-al-salatei-de-rosii-cu-branza-telemea/)

Ba da, pot fi acuzaţi şi de fascism, şi de bolşevism, pentru că generatorul acuzaţiilor cu pricina se chinuie de ani de zile să dea consistenţă academică unui concept fantomă: “barocul fascisto-comunist/stalinist”. Şi neoconservatorii, în SUA, vorbesc de “fascismul liberal (adică stângist)” ş.a.m.d..

Pentru oamenii care politizează cu neruşinare istoria intelectuală, uneori e mai important ceea ce uneşte, alteori e mai important ceea ce desparte, uneori ne uneşte ceea ce ne desparte (“diversitatea”), alteori ne desparte ceea ce ne uneşte [1]. Astfel, comunismul şi fascismul sunt împerecheate “baroc”, în vreme ce între “naţionalismul etnic” şi “naţionalismul civic” se trasează o distincţie clară, de natură a oferi primului doar valenţe negative şi celui de al doilea doar valenţe pozitive [2], deşi, de exemplu, crimele Revoluţiei Franceze sau ale Revoluţiei bolşevice au fost făcute în numele naţiunii civice, nu al celei etnice.

De fapt, cele două tipuri de naţionalism se susţin, moderează şi/sau inflamează reciproc. Naţionalismul civic, de exemplu, al apărării “vechii constiţutii”, nu e posibil fără apelul la un trecut comun, la istorie: ordinea constitutională nu poate fi creată in vitro. Dacă admitem, şi cei care nu se uită la istorie cu ochelari de cal partinici ştiu asta, ca, în esenţă, comunismul e mai legat de naţionalismul civic (naţiunea sovietică a omului nou, nu rusă, a omului vechi-reacţionar, pravoslavnic sau chiabur) iar fascismul, de cel etnic, atunci existenţa “barocului fascisto-comunist”, judecată în lumina distincţiei clare dintre naţionalismul etnic şi cel civic, devine problematică. Nu poţi să fii şi cu naţionalismul civic în pod, şi cu barocul fascisto-comunist pe buze.

Atacând “mitul fortăreţei asediate” invocat pare-se de liderii USL, dl Tismăneanu uită să pomenească folosirea isterică a aceluiaşi mit de către Băsescu şi băsescoduli (adică oamenii care se închină plictisitor de mult la Băsescu). În ce anume a constat campania pro-Băsescu din 2009 (“vin ruşii”, “Băsescu ne apără de chinezi” etc.) dacă nu în isterizarea electoratului în numele apărării “ţărişoarei noastre, România”?!  Se pare că românii nu au voie să îşi apere singuri ţara, prin referendum, de exemplu. Ăsta e naţionalism. Patriotismul civic luminat ne impune să ne lăsăm ţara apărată de Băsescu. Cu alte cuvinte, democraţia participativă e fascism, iar mitul Căpitanului e democraţie.

Strigoii care ne bântuie sunt fabricaţi uneori prin aglutinare artificială, alteori prin distincţii arbitrare, prin ciopârţiri conceptuale. Nu e muncă de amator. Şi nici prost plătită. Dar e muncă joasă.

Note

[1] Astfel, PDL şi intelectualii băsescoduli au simţit nevoia să se delimiteze calomnios de toate partidele şi de toţi oamenii de dreapta care au refuzat să se lase fagocitaţi şi astfel au pus în pericol monopolul PDL asupra “dreptei”.
[2] http://www.contributors.ro/global-europa/patriotism-nationalism-si-ticalosie-despre-mitul-fortaretei-asediate/.

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

Abonează-te la newsletter