C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Democratie si capitalism

Confruntat cu cea mai preocupanta criza economica din istoria sa recenta, sistemul capitalist este pus in urmatorul deceniu in fata unor alegeri dramatice. Una dintre acestea s-ar putea referi chiar la viitorul “surorii” sale (prezumtiv) gemene, adica democratia.

Pentru a intelege la ce anume ma refer trebuie sa fac o scurta incursiune istorica. Este vorba de originea celor doua concepte, acela de “capitalism” si acela de “democratie”.

Ambele sunt concepte relativ noi pe scara istorica. Nici unul nu a insotit dezvoltarea omenirii in cel mai recent ciclu istoric al acesteia, ciclu inceput in urma cu circa 10-12 milenii, dupa ultima glaciatiune.

Epoca vinatorilor-culegatorilor, apoi aceea agricola si apoi medievala au fost lipsite de ambele.

Exista istorici care cauta originea democratiei moderne in Antichitate, in sistemul politic dezvoltat de orasele-cetati grecesti (mai ales Atena) si, partial, in epoca republicana romana, oferindu-i prin aceasta un arbore genealogic consistent in timp.

Insa dincolo de etimologie este dificil sa gasim asemanari intre notiunea moderna de democratie si organizarea ateniana, de pilda. Cu atit mai putin in organizarea politica romana.

Sensul antic de “elita” – “cei alesi” – deriva mai mult din ideea de aristocratie (preluata de Evul mediu) si mai putin din aceea de meritocratie.

Sclavii erau numerosi si cvasilipsiti de drepturi, la fel si femeile, de pilda, sau cei saraci, in tot spatiul mediteraneean. Radacinile democratiei trebuie cautate mai degraba in spatiul opus celui de la Mediterana, respectiv in nord, la popoarele celtice si germanice.

Sclavia era rar intilnita – se rezuma la prizonierii de razboi – statutul femeii era egal cu cel al barbatului (romanii erau socati de femeile care luptau alaturi de barbati in armatele germanice si/sau celtice) iar conducatorii era alesi pe baza meritelor razboinice, neexistind ideea de continuitate genetica pe tron.

Prin urmare, puterea tuturor era drastic limitata.

Abia Clovis l al francilor se crestineaza si este “uns” rege (circa 500 d.C.), nascind ideea de dinastie, ca si Carol cel Mare trei secole mai tirziu, sau Otto cel Mare al teutonilor patru secole mai tirziu.

Insusi feudalismul european, rezultat din aceasta paradigma, este mai degraba un pact decit o tiranie.

Fermierii munceau pamintul pentru hrana, primind in schimb securitate seculara de la seniori si securitate duhovniceasca de la cler. Izvoare de drept de tipul Codului lui Meroveu (Legea Salica) sau Codul Svab asigurau, macar prezumtiv, egalitatea in fata legii.

Dar acest mod de organizare era dramatic diferit de cel intilnit in Rusia eliberata de sub jugul mongol, de pilda, sau in Imperiul Otoman sau in China acelor vremuri. La fel, altfel mergeau lucrurile in Imperiul Inca sau in cel mongol.

Magna Carta, impusa de seniorii englezi monarhiei vine practic sa sublinieze iarasi aceasta stare de spirit pe care Henric Plantagentul incercase sa o sfarime printr-o tentativa de concentrare a puterii.

Peste secole, acelasi rol il va juca si “Petitia Drepturilor” la adresa lui Carol l Stuart, cel care va sfirsi pe esafod. Ideea comuna era aceea ca nici macar un rege nu poate dispune dupa bunul plac de bunurile sau integritatea fizica a supusilor.

Conceptul de “habeas corpus” limiteaza asisderea bunul-plac al potentatilor in administrarea justitiei.

In renascuta Prusie, Frederic cel Mare este infruntat de un mic proprietar cu celebrul avertisment:”Mai sunt judecatori la Berlin.” In Franta iau nastere Starile, in Anglia apare Parlamentul.

Gindirea politica naste, prin Jean-Jacques Rousseau, ideea de “contract social” intre putere si supusi (viitorii “cetateni” pe care ii vor naste efectiv ca si concept politic Razboiul de Independenta din SUA si Revolutia Franceza de la 1789).

La rindul sau, capitalismul apare in aceeasi arie geografica, atunci cind economia trece definitiv de la troc la cea monetara si cind paradigma cumpatarii consacrata de protestantism permite semnificative acumulari de capital in defavoarea consumatorismului.

Compania Indiilor sau prima bursa (Amsterdam) dau tonul unui sistem care va fi conceptualizat de ginditori ca Smith sau Ricardo. Scotia naste primul sistem de asigurari din istorie.

Am facut acest scurt si deloc exhaustiv traseu istoric pentru a sublinia trei lucruri.

Primul: conceptul modern de democratie se naste, practic, istoriceste vorbind, odata cu cel de capitalism, in formele sale incipiente.

Al doilea: ambele concepte sunt, de fapt, restrinse la o arie geografica relativ limitata si niciodata macar majoritara la scara planetara.

Mai bine de un secol, doua sau pina in zilele noastre, ele nu au ecou pe intinse zone din Asia, Africa sau America centrala si de sud, de exemplu.

Al treilea: mereu s-a crezut ca democratia in plan politic si capitalismul in cel economic sunt “frati gemeni”, potentindu-se reciproc.

In epoca contemporana, tiraniile s-au dovedit slab performante inclusiv din punct de vedere economic. Comunismul, de exemplu, a implozat in primul rind economic si mai deloc militar, de pilda. Acest mariaj fericit intre democratie si capitalism si-a trait “luna de miere” in cel mai deplin sens incepind cu finalul WW ll si pina la finele anilor ’90.

Chiar daca a fost o epoca a razboiului rece, acest interval a insemnat o bunastare fara precedent pentru acea arie geografica care, asa cum scriam, a si “inventat” ambele concepte.

Niciodata in istoria umanitatii atit de multi oameni nu au avut acces la bunastare economica, educatie, sistem medical, etc, etc in proportia in care au avut-o traitorii in spatiul occidental (Europa non-comunista plus SUA) in acele decenii.

Chiar daca aceste momente Kodak erau intrerupte de episoade gen Pinochet in Chile, Franco in Spania sau Salazar in Portugalia, care demonstrau inca de atunci ca exista un capitalism care nu are nevoie decit, poate, de un rudiment de democratie, intregul era suficient de convingator incit sa-l determine pe un ginditor sa considere ca am ajuns la “sfirsitul istoriei”.

Cu alte cuvinte democratia si capitalismul invinsesera si erau validate pe scara istorica drept singurele sisteme valabile si viabile pentru traitorii pe planeta numita Terra in prezent si in viitor. S-au intimplat insa doua lucruri, dupa ce marele inamic, comunismul, s-a prabusit in praf in 1989.

Primul: largi spatii geografice s-au dovedit incapabile sa adopte aceste concepte, sau pur si simplu nu au vrut sa o faca.

Al doilea: epoca bunastarii pare a se fi incheiat chiar la ea “acasa” si, prin urmare, forta de seductie a ambelor concepte a inceput sa se fisureze.

Actualele revolte din Orient, de pilda, sunt revolutii menite sa nasca macar germeni de democratie sau sunt doar revolte impotriva unor lideri imbatriniti, lupte tribale pentru putere ce nu au nici o legatura actuala sau viitoare cu democratia si capitalismul modern?

Va renunta la un moment-dat China la actualul sistem politic, in favoarea pluripartitismului? Va schimba India profunda ceva din etica hindusa adinc antidemocratica din punct de vedere occidental?

Se va dovedi democratia o planta capabila sa prinda radacini reale in Africa neagra, fara “mutatii genetice” care sa o desfigureze pina la a nu o mai recunoaste?

Se vor diminua diferentele economice cumplite din sinul societatilor latino-americane, diferente care nu au nici o legatura reala cu ceea ce numim democratie si/sau capitalism in sensul originar?

Oricit ar fi de optimist un observator, cred ca este tentat mai degraba sa raspunda negativ tuturor intrebarilor de mai sus.

Mai grav este ca modelul incepe sa fie sub presiune chiar la el acasa. Greciaeste un singur exemplu.

Afirmatiile privind “esecul multiculturalismului” de la Berlin sau Paris pot fi inceputul sfirsitului pentru un mod de-a vedea lumea care ne-a condus timp de un secol.

Presiunea islamica, modelul chinez, slabirea statului-natiune traditional, cutremurele dintr-o economie globala ce pare tot mai mult o oala sub presiune,criza alimentara tot mai dramatica sunt tot atitea motive sa credem ca secolul al XXl-lea poate fi unul de regres al democratiei, iar ideile de “stat al bunastarii”, “dreptate pentru toti” si “dreptul la cautarea fericirii” sa ramina vestigii istorice ale unui experiment esuat.

Alternativa este un nou model al “capitalismului aspru”, carateristic, de pilda, secolului al XlX-lea, mult mai lipsit de inhibitii in a accepta inegalitati flagrante si limitari importante ale “drepturilor omului”.

El incepe deja sa se contureze prin unele decizii politice care ar fi stirnit indignare in urma cu doar doua-trei decenii. Insa o intreaga istorie a umanitatii ne invata ca oamenii accepta un “transfer de libertate” atunci cind securitatea lor este amenintata, economic sau militar.

Afirmatia lui Jefferson:”Cine isi vinde libertatea in schimbul prosperitatii le va pierde pe ambele” ramine doar spusa unui idealist care a trait, poate, la inceputul a ceea ce se va numi peste secole “Epoca Iluziilor”.

Eugen Ovidiu Chirovici
Sursa:

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss