Oamenii au înnăscut în ei instinctul imitației și fiecare este inluențat, într-o măsură mai mică sau mai mare, de vorbirea, felul de a fi și de a gândi al semenilor săi. (Samuel Smile)
Atunci când ratezi viitorul este inutil să mai lupți cu prezentul. Lipsa de perspectivă pe termen lung face ca orice tentativă de a controla prezentul să fie sortită eșecului. Viziunea este cea care generează încredere și solidaritate. A acționa la voia întâmplării prin improvizații și inconsecvență provoacă nu doar disconfort psihic, ci și demobilizarea celor pentru care invoci construirea viitorului.
Este trist nu faptul că societatea românească suferă. Este tragic că generația care se formează acum va suporta efectele deziluziilor pe care le trăiește în prezent. Lipsa de motivație și de neîncredere existente chiar la generația tânără ar trebui să constituie cea mai profundă îngrijorare pentru cei care gestionează prezentul distrugând viitorul.
Drept urmare, criza modelelor se prezintă de departe ca fiind cea mai gravă criză cu care ne confruntăm. Ce lăsăm în urma noastră? Din ce se inspiră cei care vin după noi? Ce modele le furnizează această societate bolnavă? Poate că nu întâmplător școala românească deține un loc de frunte în lume în ceea ce privește violența (locul doi într-un clasament în ceea ce priveşte violenţa în unităţile şcolare, conform unui studiu realizat de OMS în 37 de ţări). Și atunci care sunt perspectivele?
Părinți debusolați, jurnaliști fără principii, politicieni lipsiți de noblețe, intelectuali de carieră, cu toții au un rol important în educarea celor care pășesc sfios după noi. Și toți sunt amatori de non-valori. Consumatori de tabloide! Iar modelele care ar trebui să motiveze nu se regăsesc. Au decedat, lăsând în derivă o generație care se dezvoltă fără repere…S-au stins generând un haos moral, lipsit de echilibru și bun simț. Confruntată fără menajamente cu un limbaj contondent tradiționalizat chiar de către cei care au responsabilitate educativă, tânăra generație își irosește viitorul fiindcă este într-o criză identitară a prezentului.
Atunci când vom constata ce roade va trebui să culegem va fi prea târziu pentru redresare. Iar cei care au constituit sursă negativă de inspirație nu vor mai avea ocazia nici măcar să regrete!
Se spune că un om simplu, chiar introvertit fiind, într-o viață întreagă poate influența alte 10.000 de persoane. Ce putem spune atunci despre un profesor? Dar despre un politician? Dar despre președintele țării? Al cărui limbaj colorat a devenit celebru? Factura “investițiilor” pe care le facem acum va fi plătită! Chiar mai curând decât ne așteptăm…
P.S. Clipul de mai jos este considerat unul dintre cele mai profunde în ceea ce privește mesajele educaționale. Nu veți regreta vizionându-l… Vom începe să ne punem multe întrebări.
Autor: prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Domnule profesor, asta este tot ce ati putut scrie? La capitolul “observare” stam foarte bine.
Cum stam la capitolul “solutii” si “atitudine”?
Dar bine-nteles, de aceste capitole trebuie sa se ocupe, intotdeauna, ALTCINEVA.
Pacat, va numiti “profesor”, iar un dascal trebuie sa iasa in fata tocmai cu aceste capitole si nu cu texte…
Tiberiu,
Fiindca ai trimis comentariul si pe blogul meu, sunt obligat sa postez si aici! Oricum, multumesc pentru onestitate…
Nu am pretentia ca sunt un observator bun, insa incerc sa dau si eu ceata deoparte, dupa priceperea mea…
Inainte de a face ceva, trebuie sa VEZI unde este necesar sa intervii. Altfel, s-ar putea sa scoti maseaua necariata!!!
Pe de alta parte, de unde stiti ca doar dau din gura? Din cate stiu nu mi-am publicat CV-ul… Fiindca daca as fi facut-o poate ati fi ”observat” ca incerc sa fac ceva… Sper sa nu fiu eu principalul vinovat ca realitatea este dramatica in Romania. Sunt profesor inca, si sunt preocupat de ceea ce se intampla in tara aceasta. Iar ceea ce incerc sa fac este mai mult decat sa observ, te asigur!
Insa, faptul ca nu sunt rezultate vizibile, izbitoare, poate imi recomanzi si mie persoana care reuseste sa faca ”ravagii„ in spatiul public romanesc! Mediocritatea este atat de ampla incat valoarea cu greu se poate identifica. Si cu toate acestea, nu cred ca toti sunt ”Observatori”. Si chiar daca ar fi asa, tot este mai acceptabil decat a fi ”spectator”!!!