Politică

Dan Diaconu: “La ce te poți aștepta atunci când faci pe deșteptul cu armele altuia?”

În timp ce fugiți după fentă pierzându-vă energiile în tot felul de non-subiecte, în lume se petrec lucruri importante pe care așa-zișii noștri reprezentanți le ignoră conștient. Să le luăm pe rând deoarece sunt multe.



În primul și-n primul rând, vă anunț că, după ce Italia a spart piața semnând colaborarea cu China în proiectul „Belt and Road Initiative”, lucrurile s-au dezghețat teribil. Grecii s-au alăturat și ei. Mă rog, în cazul lor a fost vorba doar de parafarea acordului întrucât cooperarea dintre Grecia și China este veche și solidă.

Cei care însă și-au jucat extrem de bine cartea externă sunt croații. În urmă cu vreo două săptămâni, premierul Andrej Plenkovic, împreună cu premierul chinez Li Keqiang au inaugurat prima fază a unui proiect gigantic de infrastructutră: podul Peljesac. Este vorba despre o cooperare chinezo-croată în urma căreia se va construi un pod de nu mai puțin de 2405 m și înalt de 55m. O superbă lucrare de infrastructură menită a moderniza una dintre multiplele căi europene ale noului drum al mătăsii.

După cum lesne se poate observa, treburile încep să se miște accelerat. Dacă mai țineți minte, la fel s-au petrecut treburile și-n cazul „Asian Infrastructure Investment Bank”. Inițial proiectul a fost boicotat de toată lumea deoarece SUA făcuse tone de flexiuni diplomatice împotriva inițiativei, însă, imediat după ce englezii s-au băgat în proiect, țările europene s-au înghesuit să-și ocupe locurile care oricum li se rezervaseră. Mai țineți minte cine-a rămas pe loc? Între alții, proștii proștilor, adică românii. Sub conducerea patri(h)otică a jegurilor securiste băsescu & Ponta, România a rămas pe margine. Abia în 2018(față de 2015, anul intrării englezilor) ne-am ocupat locul pe care chinezii, totuși, ni-l reținuseră.

În timp ce AIIB reprezenta o inițiativă mai degrabă regională, BRI reprezintă o dezvoltare care va influența bunăstarea economică a membrilor sute de ani de-aici înainte. România în continuare se află în afara proiectului din cauza unor politicieni imbecili care, treptat, ne scot de pe harta lumii.

Și, înainte de a încheia, vă anunț că Turcia amenință – de data aceasta apăsat – SUA că, în cazul în care i se va refuza comanda de F-35 va cumpăra SU-57 de la ruși. Ar însemna ieșirea de facto din NATO a Turciei și recreionarea structurii strategice a zonei. Cert e că arsenalul nuclear pe care SUA îl are în Turcia va trebui mutat undeva, iar singurii candidați pentru domicilierea respectivelor arme suntem noi. Asta ne transformă în țintă prioritară pentru Rusia și ne aruncă într-un inutil război diplomatic cu grave consecințe comerciale.

Probabil, de-a lungul timpului, ne-am obișnuit să facem foamea în timp ce vecinii noștri o duc bine. Se pare însă că acum, politicienii noștri s-au gândit să încondeieze foamea cu o experiență nouă: prăjirea, mai bine spus propria noastră prăjire. Că doar la ce te poți aștepta atunci când faci pe deșteptul cu armele altuia?

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu