O să încep cu o veste bună: în ţara asta sunt aproximativ 4 milioane de oameni cu capul pe umeri.
Nu mă îndoiam, dar speram din tot sufletul ca numărul lor să fie mai mare. N-a fost să fie. Asta e, 4 milioane din aproximativ 15 milioane, numărul real al celor cu drept de vot. Restul masei electorale este formată dintr-o minoritate de aproximativ 4%-7% de tefelişti şi o imensă masă de prostovani, de imbecili manipulabili, imposibil de înţeles şi cărora ar trebui să le fie luat dreptul la vot. Nu ştiu cum s-ar putea face asta, dar pentru aceste moluşte instinctuale şi manipulabile democraţia nu este o opţiune.
Vestea proastă e că cei 4 milioane de oameni sunt absolut nereprezentaţi pe scena politică. Voi începe cu PSD. Mai ţineţi minte referendumul din 2012? Speriat de amploarea mediatică, Ponta(împreună cu Antonescu, dar ăla, Slavă Domnului!, nu mai contează) a ales să facă un blat mizerabil cu ajutorul Bruxelles-ului. Imediat după ce actorii au răsuflat uşuraţi că nu s-a făcut cvorumul, atât Ponta cât şi Băsescu, dar şi locotenenţii beligeranţilor au ales să pună batista pe ţambal plecând în concediu. În condiţiile în care aveai o cvasi majoritate care-i cerea ticălosului trădător să plece, vajnicul securist Ponta a ales blatul. Desigur, şi poporul are partea sa de vină în acea afacere. Ghişe a încercat să organizeze ceva, dar şi-a rupt picioarele în jurul Cotroceniului şi n-a fost însoţit de mai nimeni. Nu trebuie uitat că pe vremea aceea, în PSD se afla la butoane şi Liviu Dragnea. Şi, la fel ca Ponta, a ales blatul. Spre deosebire însă de Ponta s-a mai ales şi cu un dosar penal şi cu o condamnare pentru exces de zel.
Şi acum să mergem la referendumul de azi. PSD-ul l-a împins deoarece s-a gândit că merge la sigur şi va avea un consistent câştig electoral din asta. I-au aburit pe iniţiatori ani la rând cu organizarea şi, fix în momentul în care fenomenul se răcise, s-au hotărât s-o pună de un referendum aproape în clandestinitate. Culmea e că treburile s-au scurtcircuitat la Bruxelles unde sexomarxiştii din PE s-au activat. După tăvălirea României prin colbul audierilor inepte, politicienii care contează au fost chemaţi rând pe rând la „Înalta Poartă” şi li s-a transmis mesajul clar că acest referendum nu trebuie să treacă. Şi, rând pe rând, precum Iuda, politicienii lu’ Peşte au început să se dezică. Tăriceanu a anunţat că nu face campanie, apoi cei din PNL, apoi, desigur, PSD. Culmea e că atât PSD cât şi PNL au mers înainte strict pentru a marca electoral. În rest, n-au făcut nimic împotriva dezinformării, menţinând vidul informaţional.
Este pentru a doua oară când PSD-ul face un blat monstruos. În mod normal trebuiau să-şi asume referendumul şi să participe activ la campania de informare. Asta cerea poporul prin gura celor 3 milioane de semnatari. E un subiect fierbinte pe care ei, care teoretic şi-au asumat o agendă mai degrabă conservatoare, trebuiau să-l ia şi să defileze cu el. N-au făcut-o sperând să stea şi cu fundul în luntrea de la Bruxelles şi cu sufletul în raiul naţional. Nu merge aşa, băieţi, iar, din punctul meu de vedere, asta a fost ultima ieşire la care m-aţi avut de client. Nu vă mai votez nici dacă mi se usucă mâna. M-am săturat ca din cauza unor limbrici să suport jocurile securistice şi scenetele lor ieftine puse în scenă. Nu mai merge şi sper ca o majoritate covârşitoare a celor 20% care au mers la vot să nu se mai lase păcăliţi. Decât momâile acestea care preferă să ne omoare lent, mai bine să luăm în freză adevăratul duşman. Cel puţin va fi o moarte demnă.
Despre PNL nu am ce să spun. Au încercat acelaşi joc sterp cu al PSD şi, la fel ca şi aceştia, au luat-o-n freză. Mai mult, pentru că a participat la referendum, Orban va fi belit. Îşi merită soarta şi reintrarea definitivă în lada de gunoi a politicii.
O să mai zăbovesc puţin asupra USR&Cioloş. Ei sunt adevăraţii câştigători ai referendumului. Şi-au asumat poziţia şi chiar dacă au obţinut rezultatul dorit prin cea mai jegoasă manipulare, trebuie să înţelegem că au câştigat. Asta ne e democraţia, ăştia ne sunt câştigătorii. De altfel, neavând mari aşteptări de la democraţie, trebuie să înţelegem că acestea sunt „valorile” politice pe care le aduce după sine democraţia gloatei.
Ca şi urmări ale referendumului vom avea o condamnare pe repede înainte a lui Dragnea. Asta dacă nu cumva se va cere singur acasă pentru a scăpa de furia justiţiei. Ştiu, a făcut blatul cu un ochi la desfăşurarea proceselor sale, dar nu cred că va fi iertat. Iar el îşi va da seama prea târziu că a greşit. În plus, într-un interval destul de scurt, PSD va pierde guvernarea. Lucru pe care-l merită, iar un guvern sexomarxist va duce la îndeplinire agenda pentru România. Nu mai e absolut nicio piedică în recunoaşterea căsătoriilor homosexuale, astfel încât în aproximativ 1 an vom fi mai europeni decât ne-am fi dorit vreodată, iar istorica poziţie a caprei pe care-am adoptat-o de secole va deveni, în sfârşit relevantă. Din păcate n-am putut evita căderea, astfel încât ceea ce se va întâmpla va fi radical.
Poate vă întrebaţi cum veţi putea scăpa de toată nebunia asta. Nu veţi scăpa! Dacă vă bate gândul emigrării, singurele variante cât de cât viabile din UE ar fi Ungaria, Polonia sau statele baltice. Diferenţele culturale dintre noi şi ei sunt însă atât de mari încât orice tentativă de a pleca acolo se va transforma, în cele mai multe dintre cazuri, în dezastru. În afara UE, sunt de urmărit Serbia sau, pentru cei care vor confortul limbii, Republica Moldova. RM poate fi o alternativă destul de viabilă, dar nu poţi lua cetăţenia acolo fără să renunţi la cea română. Altă alternativă nu văd în afara Maicii Rusii, valabilă doar pentru cei care rezistă la frig şi la o societate extrem de diferită faţă de valorile cu care ne-am obişnuit. Cu alte cuvinte, aşa cum scriam cu ceva mai mult timp în urmă „nowhere to run”.
Din păcate România va înceta să mai existe puţin câte puţin. Încet şi sigur ne vom dizolva într-un internaţionalism buruienos din care nu vom mai ieşi întregi. În mare ne cam merităm soarta.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice
Intr-o lume normala nici nu ar fi adusa in discutie o asemenea tema : din ce e formata familia ! Insa, de mai bine de doua veacuri oculta iudeomasonica din occidentul “civilizat” lucreaza intens pentru a lovi sistematic la temelia societatii.
Asadar, pe 6-7 octombrie a fost adusa la “bun” sfarsit inca o lovitura impotriva neamului, impotriva crestinismului, impotriva familiei, impotriva omului…. e o lovitura pregatita din timp de oculta iudeomasonica care a acaparat prin alogeni, prin strainii de neam ca lupii la oi, de aproape trei decenii, toate institutiile statului, partidele politice, pentru a submina temelia care sta la baza societatii : familia crestina.
Iata, asadar, inca un rezultat trist al “valorilor” occidentului, care loveste inca o data in sufletul omului sarman, cocosat de multimea loviturilor aceluiasi occident “civilizat”, care de mai bine de doua veacuri de “valori” iudeomasonice pervertite, se straduieste sa distruga identitatea popoarelor, sa distruga identitatea omului coborandu-l in iad cu demonii mai jos decat animalele ! Ce batjocora perversa poate fi aceasta decat una diabolica : omul spalat pe creier cu “valorile” occidentului sa aplaude…sa doresca si mai mult “o tara ca afara”… el insusi se ridice impotriva interesului existentei lui ca om… sa nu simta mirosul urat al mocirlei in care zace…sa nu inteleaga sensul Cuvantului : Cine a pierdut sufletul a pierdut tot…pentru ca asta e miza !
Resursele, aurul, petrolul, gazele, uzinele, padurile, pamantul stramosesc…pe care nelegiuitii deja au pus mana prin corporatii si multinationale, nu sant decat mijloacele prin care vor sa acapareze pe miza cea mai de pret : sufletul omului !
Nadajduim in Bunul Dumnezeu ca nu va lasa neamul omenesc bajocorit la nesfarsit de vrajmasii Lui : demonii si slujitorii fideli-iudeomasonii occidentului “civilizat”!
Perfect adevărat! RIP popor român
Ironia este ca exact in perioada asta, Occidentul a inceput sa se scuture, incet dar sigur, de neomarxismele iudeomasoneriei.
Daca romanii s-ar uita mai atent si mai studios la stirile externe, ar observa clar ca viitorul Occidentului este CONSERVATOR. Neomarxista UE este pe moarte, tarile se indreapta spre nationalism, una cate una.
Alegerile europarlamentare de anul viitor vor fi interesante – chiar si acolo, nationalistii deja au crescut semnificativ in pondere.