Politică

Cum scapă multinaționalele de ANAF – Studiu de caz: Eldorado, aur low-cost prin evitarea taxelor

aurDacă micii întreprinzători sunt controlați zilele acestea pe îndelete, astfel încât și cel din urmă ban să ajungă în visteria statului, nu același lucru se poate spune și despre multinaționale. Mai ales, că acestea, la adăpostul cadrului legislativ precar și prin scheme corporative bine puse la punct, reușesc să evite plata taxelor și să scape implicit de ‘hărnicia’ ANAF.

Cum se întâmplă acest lucru în cazul Eldorado Gold?

Eldorado investește, atât în România (Certej & more), cât și în Grecia (Skouries & more), prin intermediul unor filiale cu sediul în Olanda. În total, compania deține 12 subsidiare cu sediul în Olanda. Este interesant cum toate aceste subsidiare au sediul social la aceeași adresă, o adresă care, conform Camerei de Comerț olandeze, este folosită de peste alte 70 de companii. Mai mult decât atât, niciuna dintre aceste companii nu a avut angajați în anul 2013, cu excepția Eldorado Gold Cooperatief UA, care a avut 3 angajați.

Aceste companii olandeze sunt în practică mailbox companies. O astfel de companie (firmă de tip căsuță poștală) este o firmă deținută de o altă companie, în cadrul unui grup de firme (holding), cu activitate limitată sau nici o activitate în statul de reședință, specializată în tranzacții financiare transfrontaliere (definiție Eurostat). Pe scurt, e o firmă care există doar printr-o cutie poștală și printr-un cont bancar, fără să fie nevoită să aibă niciun angajat.

Toată această structură complexă a multinaționalei are rolul de a se eschiva de la plata taxelor în țările unde operează. Exemplul Greciei este cel mai elocvent în acest sens. Aceeași schemă financiară este folosită însă și în România.

Compania olandeză tip cutie poștală Eldorado Gold (România) BV, cu active de 15 milioane de dolari, dar nici un angajat, este proprietarul direct al Deva Gold care intenționează să opereze mina Certej. Deva Gold este finanțată printr-o facilitate de credit în valoare de 200 milioane de dolari a unei alte firme de tip cutie poștală olandeză, Eldorado Gold Treasury BV, care la rândul său, este finanțată prin bilete la ordin emise de acționarul său olandez (Eldorado Gold Cooperatief). Evidențele contabile arată că Eldorado Gold Cooperatief a primit împrumuturi de la două filiale din Barbados în 2013, în valoare de 100 milioane, respectiv 25 milioane de dolari. Mina românească de la Certej este, prin urmare, în cele din urmă finanțată din Barbados.

Cum se face evaziunea prin Olanda

Compania Eldorado este unul din cei mai mari producători de aur low-cost din lume. Compania operează în Brazilia, China, Turcia, Grecia și România prin peste 40 de subsidiare, dintre care aproape jumătate se află în paradisuri fiscale.

Avantajul oferit de țările ce sunt paradis fiscal este lipsa de transparență a sectorului fiscal, ceea ce permite inducerea în eroare a Fiscului. Firmele deschise în astfel de țări nu plătesc impozite și nici nu sunt obligate să țină rapoarte contabile. De asemenea, țările garantează păstrarea secretului bancar, ceea ce permite companiilor inclusiv spălarea unor sume de bani provenite din afaceri ilicite.

Plățile de dobânzi din România către Olanda (aferente împrumutului pentru proiectul Certej obținute de la alte subsidiare Eldorado), care ar trebui să fie impozitate în țara noastră sau în Olanda, nu sunt impozitate nicăieri, doar, eventual, în paradisul fiscal Barbados. Acest lucru reduce taxele achitate în România și în consecință, încasările statului român în cazul în care mina Certej ar începe vreodată.

Dovezile sugerează că sectorul extractiv este asociat, de cele mai multe ori, cu operațiuni offshore. Deoarece companiile se situează la limita legală, într-o zonă neclară a fiscalității, aceste lucruri sunt greu de detectat. SOMO (Centrul de Cercetare al Corporațiilor Multinaționale) a calculat recent că 28 de țări în curs de dezvoltare au pierdut aproximativ 771 de milioane de euro anual din taxe și dobânzi, doar datorită companiilor mailbox cu sediul în Olanda. De fapt, aceste sume ar putea fi mult mai mari, însă bazele de date ale anumitor țări nu sunt accesibile.

OCED (Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare) și FMI au discutat în repetate rânduri despre riscurile asociate cu regulile insuficiente din sectorul mailbox al Olandei, în special despre corupție și spălare de bani, iar companiile miniere canadiene, printre care și Eldorado Gold, sunt în centrul acestui scandal, care include violențe, poluare, spălare de bani și încălcarea drepturilor omului.

Olanda, paradis fiscal

Olanda joacă un rol crucial in evitarea globală a taxelor. Conform organizației Publish What You Pay, după clasicele paradisuri fiscale ca Insulele Cayman, Bahamas, Bermude, care nu aplică deloc taxe asupra veniturilor, Olanda este a doua locație preferată a companiilor miniere de a-și deschide noi filiale.

Legislația Olandei oferă tratament special firmelor offshore sau holding și impozitează foarte puțin veniturile acestora. Olanda nu este un paradis fiscal în sensul că ar oferi secret bancar sau scutiri de taxe, ci, mai degrabă, facilitează evitarea taxelor lăsând firmele să-și mute veniturile dintr-o țară cu taxe mari într-o țară cu taxe mici sau deloc. Aceste companii cu sediul în Olanda se numesc în engleză – mailbox (căsuță poștală).

Mai jos lista subsidiarelor din România și Grecia:
(la total bunuri, cifrele sunt exprimate în milioane de dolari, BV=SRL în Olanda)

Nume companie Total bunuri  Angajați Deținută din Activitate principală
Deva Gold (Barbados) Ltd 12 *radiată Finanțează subsidiarele din România prin împrumuturi
Eldorado Gold (România) BV 15 0 2012 Companie care finanțează și deține stocurile
Eldorado Gold Cooperatif UA 170 3 2011 Companie care finanțează și deține stocurile
Thrace Investment BV -1 2014
Eldorado Thrace (Grecia) BV 22 0 2012 Companie care finanțează și deține stocurile
Eldorado Gold BV 477 0 2012 Companie care finanțează și deține stocurile

 Compania Eldorado își recunoaște efortul organizat de evitare a taxelor

“Structurăm și restructurăm, din când în când, organizarea companiei noastre într-o manieră eficientă din punct de vedere comercial, iar dacă un astfel de efort este considerat de Fisc ca și evitare a taxelor, atunci acest lucru ar putea însemna creșterea taxelor și aplicarea de penalități, lucru care ar avea efecte adverse asupra situației noastre financiare.” (extras din declarația oficială a Eldorado Gold privind situația financiară de la sfârșitul anilor 2010-2011) 

Acest lucru se traduce, în practică, prin “planificare fiscală agresivă” și conform raportului Comisiei Europene din 2012 este catalogată drept abuz.

Modalități de evitare a taxelor

Deducerea de taxe si impozite: să considerăm, de exemplu, că deținem firma X SRL din România. Conform legilor acestei țări, firma este impozitată cu 16% pe profitul realizat. Așadar, dacă firma X SRL înregistrează un profit de 10.000 euro, ea va fi obligată să plătească statului impozitul aferent de 1.600 euro. Însă dacă firma are încheiat un contract de prestări servicii de 1.500 euro cu o companie offshore, acea companie va emite lunar facturi externe. Firma X SRL va plăti respectivele facturi lunar, deducându-și astfel taxele către stat. Compania offshore își va păstra partea de bani agreată pentru acest serviciu, apoi va transfera restul banilor înapoi firmei X SRL.

Schema deducerii de taxe printr-o companie offshore:

Bineînțeles, faptul că banii se întorc uneori în țară este un caz fericit, însă nu toți aleg să își reinvesteacă banii scutiți de taxe într-o țară cu fiscalitate mare. Uneori banii sunt reinvestiți în alte țări sau stocați în bănci din paradisuri fiscale.

Vânzare-cumpărare printr-o companie offshore: se efectuează acțiunea de vânzare-cumpărare prin aceste companii offshore pentru a ascunde profitul real. Firma mamă își tranzacționează afacerile prin companiile offshore/mailbox fără a fi obligată să declare sumele în țara de origine, evitând astfel taxele.

Compania holding: Singurul scop al companiei de tip holding este acela de a deține stocuri, profit sau alte companii. De aici și numele de „holding” din engleză – a deține. Aceste companii sunt înființate în țări paradis fiscal ca toate bunurile, investițiile sau orice alte lucruri dețin să poată fi scutite de taxe.

Compania de finanțare: compania offshore este folosită ca vehicul pentru finanțarea altei companii dintr-o țară cu fiscalitate ridicată. Prin folosirea Tratatului Dublei Impuneri se pot obține chiar și reduceri la plata dobânzilor.

Majoritatea companiilor deținute de Eldorado în Olanda sunt companii de finanțare.

Evitarea taxelor și drepturile omului

Evitarea taxelor nu este, în sine, un lucru ilegal, însă implicațiile pe care le atrage sunt foarte grave. Eldorado este în prezent investigată pentru încălcarea drepturilor omului în țările sărace din care exploatează resurse minerale.

Cazul Greciei ne arată exact cum, prin evitarea taxelor de către Eldorado, s-a ajuns la un context social care încalcă drepturile omului. Responsabilitatea achitării taxelor este atât o problemă a Greciei, cât și a Olandei. Această eroziune a bazei de taxare înseamnă, de fapt, refuzul companiei de a oferi țării și cetățenilor resursele bănești ce revin din exploatarea zăcămintelor.

Conform raportului SOMO (Centrul de Cercetare al Corporațiilor Multinaționale) despre Eldorado, dat publicității în martie 2015, se constată încălcări grave ale drepturilor omului și poluarea mediului înconjurător, în paralel cu evitarea plătirii taxelor în Grecia. Localnicii afirmă că proiectul de minerit Skouries din Grecia le va afecta mediul înconjurător și stilul de viață, iar locurile de muncă vor scădea odată cu construirea minei. Rapoartele independente de mediu susțin aceste temeri ale localnicilor și chiar demonstrează că, odată cu despăduririle, vor apărea efecte adverse ca eroziunea solului, poluarea aerului și a apei.

Eldorado Gold aplică acest tip de schemă la nivel internațional. Ce se întâmplă acum în Grecia, se va  întămplă cu siguranță și în România, mai ales că lucrările pentru proiectul minier de la Certej au demarat ilegal în octombrie 2014. Certej este un proiect deținut prin Deva Gold SA, de către Eldorado.

Sursa: Mining Watch

 

 

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Ca nu platesc impozite ii cel mai mic bai.Baiul mare ii atunci cand vor polua masiv mediu.Din cauza coruptiei ,sunt sigur ca nu se vor lua masuri preventive privind retinerea de fonduri pentru situatii de avarii sau neutraliyarea deseurilor sau a platii de despagubiri-Asa cum a fost cu firma fantoma din Baia Mare .Statul roman a ramas singur la plata despagubirilor fata de tarile poluate.