Politică

Cum l-a vânat Mugur Isărescu pe Lucian Isar la “atacul speculativ”: Era ca iepurașul din desene animate – se termină crenguța, dar mai aleargă zece pași

Povestea “atacului speculativ asupra leului” din 2008.

gorghiu_isar

Lucian Isar (35 de ani), desemnat pentru postul de ministru delegat pentru relația cu mediul de afaceri, a fost unul dintre șefii de trezorerii bancare implicați în așa-numitul “atac speculativ” asupra leului, de la sfârșitul lui 2008. BNR a acuzat atunci o acțiune coordonată a mai multor bănci, românești și străine, care ar fi încercat să mute cursul leului la un nivel de variație superior și să încaseze diferența.

Banca centrală a contracarat atunci absorbind toți banii de pe piața monetară, astfel încât speculatorii să nu mai aibă de unde se împrumuta. “Ca iepurașul din desene animate, care merge pe o crenguță până se termină crenguța și mai face apoi vreo 10 pași”, explica atunci situația guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR a cerut eliminarea din sistemul bancar a celor care au declanșat atacul

El i-a acuzat pe șefii de trezorerie că “nu și-au închis pozițiile” – ceea ce înseamnă că nu și-au onorat la sfârșitul zilei angajamentele de plată – situație caracterizată drept fără precedent.

Ulterior, BNR a cerut eliminarea lor din sistemul bancar. Bogdan Mihoc, trezorierul Unicredit, a demisionat în scurt timp.

Lui Lucian Isar i-a fost desființată funcția de vicepreședinte de la Bancpost și a fost mutat pe un post în divizia de clienți corporate, pe care l-a părăsit în cele din urmă în ianuarie anul acesta.

Florin Cîțu, de la ING, a scăpat de mâna lungă a BNR din cauză că banca este sucursală străină, însă a plecat anul trecut.

Și Consiliul Concurenței a făcut o anchetă referitor la modul în care băncile au încercat, prin e-mail, să se înțeleagă asupra cursului și a dobânzilor, însă până acum rezultatele nu au fost concludente.

Bancherii s-au apărat că nici vorbă de “atac speculativ” și că doar și-au făcut treaba de intermediari pentru clienți care anticipau deprecierea iminentă a leului, după decizia Parlamentului de mărire a salariilor din educație cu 50%. De altfel, după scurta oscilație în apropierea valorii de 3,6 lei, care a marcat “atacul speculativ”, leul s-a depreciat cu 15% în doar câteva luni. CV-ul lui Isar

Lucian Isar, fost olimpic la matematică, are studii de matematică la Universitatea din București și de finanțe-bănci la ASE, un master în matematici financiare la Oxford, MBA la University of Chicago și programe avansate urmate la Harvard, dar și la Colegiul Național de Apărare respectiv Academia Națională de Informații. Înainte de-a lucra la Bancpost, el a fost vicepreședinte în cadrul Citibank România, între 1998 și 2006. Isar are o abordare economică liberală, dar susține și măsuri cum ar fi creșterea salariului minim pe economie, depre care spune că ar fi “o distorsiune care poate spori eficiența” într-o economie deja distorsionată cum este cea a României.

Autor: Lucian Davidescu

Sursa: Evz.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • OF DOAMNEEEE!!!!!
    “Atacul speculativ” de la sfr. 2008 se leaga cu imprumutul de la FMI din 2009, mega dosarul ingropat adanc ca pe-o comoara in toata splendoarea paradoxului cu salarii si pensii taiate, falimentarea unui nr. de 350 000 firme autohtone, despagubirile fabuloase, halucinante din sfera ANRP-ului, alimentarea conturilor din paradisurile fiscale, bugetele secrete MAJORAREA taxelor si impozitelor, actiunile in forta ale ANAF-ului, EXECURILOR JUDECATORESTI, FIRMELOR DE RECUPERARE, INDOSARIEREA, SUPRAIMPOVARAREA UNUI POPOR, INGENUNCHEREA UNEI NATIUNI, STIRBIREA IDENTITATII NATIONALE…DISOLUTIA INDUSA, REGRESUL SI PSIHOINVOLUTIA in stilul si guvernarea mafiota, multidimensionala a SISTEMULUI GLOBAL DIN UMBRA – DOMINATIA LUCIFERICA asupra UMANITATII! Dar toate acestea sunt pe CALE sa se SCHIMBE, caci NIMENI, entitate pamanteana sau extra, nu este mai presus de Dumnezeu, Creatorul, Sursa Vietii, a toate cate sunt, vazute si nevazute, Lumina din Lumina!

  • @Adnana cum puteti spune asa ceva! Este incredibil cum absolut toti crestinii cred acelasi lucru ca si tine, ca toate se schimba daca nu faci nimic! Sunteti cea mai proasta civilizatie de pe planeta asta, aveti probleme pentru …. pentru fiecare cuvant!

  • SCHIMBAREA, constanta unanim recunoscuta la niv. universului, se produce “ope legis”, vrem – nu vrem, in sensul restabilirii ordinii firesti…la acelasi nivel. Ref. la …crestini, popor ales…intelege fiecare cum simte, poate, pentru mine, alesul reprezentand omul de oriunde ar fi pe fata Pamantului, iar “a fi OM e lucru mare” si ” Omul sfinteste locul”, fix acolo unde este, respira, munceste, traieste, iarta, iubeste, constientizeaza, evolueaza, moare ca sa renasca din propria cenusa.

    ps: in teoria ref. la NIMIC nu mai fac trimiteri. ESTE FABULOASA!

  • corect .. dar nu inteleg cu de voi nu v-ati dat inca seama ca faceti parte din problema iar dumnezeul vostru va extermina tocmai pentru a curata planeta de probleme !!!