Politică

Cum au băgat bolivienii restaurantele McDonald’s în faliment

mcdonaldsBolivienii au reuşit să falimenteze cel mai cunoscut lanţ de mâncare fast-food din lume, McDonald’s. Un studiu a arătat că peste 60% dintre cetățenii acestei țări din America de Sud au declarat că nu ar călca într-un restaurant al brandului american, declarându-se adepții unei alimentații sănătoase, scrie Agrointel.

Principalul motiv invocat de bolivieni este că mâncarea fast-food este preparată mult prea rapid pentru a avea efecte benefice pentru sănătate, iar această rapiditate le ridică și semne de întrebare privind ingredientele naturale folosite.

În capitala Boliviei – La Paz, au rezistat opt restaurante McDonald’s. Deși au raportat pierderi anuale în ultimii zece ani, aceste locații s-au încăpățânat să rămână deschise, iar brandul a ținut cu dinții la prezența sa în Bolivia. Într-un final, cu pierderi tot mai mari, rețeaua de fast-food a trebuit să se recunoască învinsă și să își încheie socotelile în această țară.

Semnalul dat de falimentul McDonald’s în Bolivia nu a trecut neobservat pe piața internațională. Imediat, pe piață a fost lansat și un documentar care a analizat situația pe care lanțul fast-food a avut-o de înfruntat și care, în final, a arătat că principiile sănătoase ale populației nu au putut fi corupte de reclame, de promoții sau de ”americanizare”.  Bolivienii s-au dovedit a fi cetățeni preocupați de ceea hrană și de prepararea ei corectă. De aceea, restaurantele preferate de aceștia su fost și se mențin cele cu meniu sănătos, ingrediente locale și rețete tradiționale. În acest context, nici nu este de mirare că bolivienii au respins de la bun început tehnologia ”cărnii restructurate”, așa cum a fost denumit principalul ingredient folosit în hamburgerii americani.

În ciuda eșecului din Bolivia, compania McDonald’s continuă să dețină 3.400 de restaurante în 118 state ale lumii, cu 1,8 milioane de angajați. Cifra clienților de mâncare fast-food raportată de companie pentru 2012 a fost de 69 de milioane de persoane. În proporție de 80%, locațiile funcționează în regim de franciză.

În afară de Bolivia, alt stat care a ”refuzat” oferta restaurantelor americane de fast-food este Islanda, în timp ce în alte țări: Cambodgia, Ghana și Yemen, McDonald’s nu a putut pătrunde pe piață din cauza condițiilor locale.

Autor: Tudor Matei

Sursa: Active News

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • La fel ar trebui procedat si la noi, nu doar cu McDonald’s, ci si cu alte lanturi nenorocite precum KFC, Burger King, etc.

  • Sun Total de accord cu Aidos … Cu toarte ar trebui procedate asa,inclusiv cu supermarketurile.Tone de legume se arunca anual pentru ca nu au la cine sa le vanda iar supermarketurile nu cumpara de la producatorii din tara.

    Deaia toti Romanii,si de fapt toti oamenii,ar trebui sa renunte la prostiile astea de mancauriri “rapide” si sa mearga la un restaurant sa manance meniul zilei,pentru ca,cat dai pe un rahat de shaorma,cu 12-15 lei iei meniul zilei si in orase scumpe gen Cluj unde personal am platit 12 lei pt meniul zilei.Tot 12 lei e un meniu si in nativul meu Satmar … Acolo macar mananci niste cartofi piure/fierti carne de pui si o supa/ciorba … toate sanatoase si traditionale,nu porcarii ce se vand la dast food.

Abonează-te la newsletter