Politică

Criza i-a întors pe greci la troc

Oraşul grecesc Volos are o monedă alternativă: TEM

Cu câteva luni în urmă, o monedă alternativă a apărut în oraşul-port Volos din Grecia. A fost o iniţiativă pornită de jos, care a crescut până la reţeaua actuală de peste 800 de membri, într-o comunitate care se luptă cu preţurile în euro din această perioadă de criză financiară profundă.

Zona de produse meşteşugăreeşti din piaţa centrală a oraşului Volos e chiar în capăt, după tarabele cu dulceţuri de casă. După o trecere în revistă a ofertei, Hara Soldatou alege un set de lumânări decorative, de care e vădit încântată: „M-au costat 24 de TEM, pe care i-am făcut oferind lecţii de yoga“, precizează ea.
Oriunde ai merge în piaţă, singurul lucru de care nu ai nevoie în buzunar sunt banii.
De la bijuterii la mâncare, de la produse electrocasnice la articole de îmbrăcăminte, totul aici se poate cumpăra cu moneda locală TEM.
Moneda funcţionează ca mijlocitor al schimbului. Dacă ai de oferit bunuri ori servicii, capeţi un credit în echivalentul un Euro = 1 TEM.

Apoi, câştigurile le poţi folosi pentru a cumpăra în cadrul reţelei, care este un sistem original de schimb de bunuri.
Este o reminiscenţă a unui străvechi sistem de troc, reînviat în Grecia zilelor noastre.
„Pot căpăta în schimb lecţii de limbi străine ori de computer“, spune Stavros Ntentos din spatele tarabei lui pe care sunt etalate produse de lenjerie pentru copii.
„E o idee foarte bună, pentru că trebuie să-i învăţăm pe oameni că fiecare dintre noi are ceva de cumpărat sau de vândut şi că pentru asta nu e neapărat nevoie de euro.“
„Am ajuns în punctul cel mai de jos al vieţii noastre şi acum trebuie să gândim diferit“, spune Tasos, vânzător de legume.

Monede coexistente
Întreg sistemul este organizat online şi cuprinde membrii care au conturi în TEM, creditate ori debitate prin tranzacţii virtuale.
Creatorul sistemului, Yiannis Grigoriou, stă la computerul-bancă din piaţă, supraveghind tranzacţiile.
„Este ceva care atrage pentru că oamenii găsesc aici speranţă. Găsesc aici lucruri pe care le pot da ori lua“, spune el.
Ar putea ajunge TEM moneda dominantă în Volos?
„Nu ştiu“ răspunde el zâmbind, „om trăi şi om vedea“.
Yiannis Grigoriou, creatorul sistemului, consideră că iniţiativa lui ar putea avea un mare viitor.
Părăsirea zonei euro a fost un scenariu frecvent discutat în lunile din urmă, pe măsură ce Grecia se adâncea tot mai mult în cea mai grozavă recesiune din istoria ei modernă.
În vreme ce unii văd în TEM o alternativă – „Euro e ceva ce ţine de trecut“, explică un cumpărător – pentru alţii el este mai degrabă o soluţie de criză decât o alternativă reală.
Primarul din Volos, Panos Skotiniotis, insistă că moneda euro nu este ameninţată de TEM.
El sprijină proiectul, dar spune că ambele monede pot coexista.
„Noi sprijinim iniţiativa pentru că este o foarte bună modalitate de ieşire din profunda criză economică şi socială“, spune el.
„Este o iniţiativă care oferă o alternativă la euro, fără a înlocui însă moneda europeană. Grecia este în eurozonă, noi vrem să rămânem în zona euro, credem că trebuie să rămânem în zona euro.“

Un nou început?
Reţeaua monedei alternative creşte continuu, tot mai multe afaceri acceptând-o şi apelând la ea.
În cooperativa locală de crescători de flori, din care fac parte persoane cu dizabilităţi de învăţare, membrii folosesc TEM pentru a-şi vinde plantele şi a căpăta în schimb servicii la care altfel le-ar fi foarte greu să aibă acces.
Iar unii dintre cumpărători pot veni să ajute cooperativa, de pildă pentru a tunde iarba ori a repara un gard în schimbul plantelor primite.
„Putem cumpăra pâine ori carne în schimbul produselor noastre, sau fetele pot merge la coafor“, spune Peri Mantzafleri, managerul cooperativei.
„Eu am crescut într-un sat – aşa mergeau lucrurile altădată, înainte ca banii să fie folosiţi pentru tot. Ar putea fi o bună ocazie să o luăm de la capăt.“
Tinerele generaţii beneficiază şi ele de pe urma sistemului.
Într-o clădire a primăriei, copiii iau parte la activităţi pline de animaţie – un amestec de joc, cântec şi desen.
Părinţii care acum se luptă din greu pentru a plăti lecţiile le vor putea plăti cu TEM, cele două monede având valabilitate egală.

Să vezi lucrurile „diferit“
Charalampos Bardas, coordonatorul programelor pentru copii, spune că moneda locală este nepreţuită.
„Este o bună soluţie în vremuri de criză. Viaţa merge înainte, iar noi trebuie să luptăm“, spune el.
„Acum trebuie să vedem şi să gândim altfel. Crza actuală nu este sfârşitul lumii. Trebuie să ne descurcăm şi să mergem înainte.“
Comunitatea din Volos şi-a dezvoltat o armă nouă cu care luptă împotriva celei mai grele crize financiare pe care mulţi dintre membrii ei au cunoscut-o vreodată.
Chiar dacă în Volos nu prisosesc euro, locuitorii oraşului au găsit o cale de a-i înlocui cu mijloace alternative.
Un sistem simplu de troc, care schimbă disperarea în speranţă.

Traducere din limba engleză de Alexandru Ciolan
sursa: atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com

Abonează-te la newsletter