Politică

Ce au în comun Silviu Brucan şi Vladimir Tismăneanu

[P1000991.JPG]Pus în faţa propriilor scrieri ceauşiste de tinereţe, dl Vladimir Tismăneanu devine, asemeni lui Nicolae Ceauşescu în documentarele de televiziune din anii 1980, “din acuzat acuzator”. Conform dlui Tismăneanu, nu el, ci Radu Călin Cristea ar fi asemănător lui Brucan, pentru că RCC îi refuză lui VT “dreptul la schimbare”, drept pe care Brucan i-l refuza în 1990 lui Octavian Paler.

Jignit de comparaţiile dintre domnia-sa şi Silviu Brucan, dl Tismăneanu se revoltă  sincer şi se întreabă retoric:

Nu sunt ”Homo Brucanus”, cum prea putin inspirat si incontestabil stigmatizant si-a intitulat dl Cristea serialul in varianta initiala, anuntata de “Observator Cultural” drept “un text incendiar”. Chiar este nevoie de incendii? Si totusi, in final, ce am eu in comun cu Silviu Brucan?

Chiar aşa, ce are în comun dl Tismăneanu cu tovarăşul Brucan? Răspunsul cere o coborâre în arhivele istoriei recente. Să începem cu istoria cea mai recentă, cea a sprijinului acordat de dl Tismăneanu Preşedintelui Băsescu.

În ianuarie 2012, Vladimir Tismăneanu scria despre manifestanţii (anti-sistem, anti-Băsescu) din Piaţa Universităţii:

Mihail Neamtu are dreptate: a iesit la iveala in Bucuresti, de-a lungul ultimelor zile si nopti, acel fond primar si agresiv care fierbe dedesubtul aparentei de calma si senina civilitate. Ceea ce consideram de la sine inteles devine subit indoielnic. Nu e in fond ceva nou. O stim de la Sigmund Freud, exista un instinct distructiv, agresiv, bestial daca vreti, pe care civilizatia il domesticeste, il reprima, dar nu il poate anihila. Exista frustrari colective, o stare difuza de neliniste, de teama, de malaise care, in anumite clipe istorice, duce la defulari de masa. In vremuri de criza, aceste sentimente si emotii se radicalizeaza. Dar aceste explozii nu se intampla ex nihilo, exista antreprenorii urii si resentimentului social, demagogii de serviciu si negustorii de slogane. Pegra nu se mobilizeaza de la sine. Niciun pogrom in istorie nu a avut loc in chip cu desavarsire spontan.

Pe 23 mai 1990, Alan M. Dershowitz, profesor de drept la Harvard, activist şi editorialist influent, publica în presa americană articolul “Resurgence of Anti-Semitism in Europe”. În acest text, Dershowitz se referă şi la antisemitismul din România. Descoperit, cu ajutorul lui Silviu Brucan, în rândul manifestanţilor anti-FSN, anti-Iliescu, din Piaţa Universităţii:

There was no pogrom that Saturday, but the Jews of Leningrad remain frightened for their future as Pamyat seems to be striking a responsive chord not only among the Soviet riffraff but also among Russian intellectuals. From Leningrad, I flew to Bucharest, where my hotel room overlooked the student demonstrations in University Square. There are hardly any Jews left in Romania, but there too a Jewish issue has emerged.

I met with one of the leaders of the National Salvation Front, Prof. Silviu Brucan. Brucan had stood up to Nicolae Ceausescu and had been arrested by the dictator. Following Ceausescu’s execution, he was running for the legislature. One of his opponents, the vice president of the National Christian Peasants Party, had been a member of the Nazi Iron Guard during World War II. His party “exposed” Brucan’s Jewish ancestry, by plastering posters with stars of David superimposed on his quoted words.

Brucan eventually had to resign as a member of his party’s executive, in order to avoid hurting the party in the election. The former Nazi proudly retains his post as vice president of his party. In post-Ceausescu Romania, it is apparently better politics to have a Nazi background than a Jewish one.

Deci Brucan îi acuza pe cei de la PNŢCD – numit aici “Partidul Ţărănesc Naţional Creştin”, ca să sune mai legionar, mai a Sumanele Negre – că întreţin în România o atmosferă mai propice naziştilor antisemiţi decât democraţilor cu rădăcini peceriste. Manifestaţia din Piaţa Universităţii şi antisemitismul pogromist sunt juxtapuse  cu o măestrie pe care o vom întâlni, peste ani, doar la Vladimir Tismăneanu. Mineriada “anti-legionară” a lui Ion Iliescu era pregătită mediatic de Silviu Brucan.

Şi dl Tismăneanu, şi Brucan, şi-au ascuns oportunismul în spatele acuzaţiilor, insinuărilor şi plângerilor de “antisemitism”, “fascism”, “totalitarism”, “stalinism”, “legionarism” aruncate în faţa sau în spatele mai tuturor adversarilor. Dl Tismăneanu nu poate accepta că există oameni care tocmai pentru că sunt imuni la aceste maladii ale spiritului găsesc de cuviinţă să se revolte şi în faţa grimaselor ideologice şi morale ale domniei-sale.

Mihail Neamţu şi Vladimir Tismăneanu pontificând la IICMER

Într-un text mai vechi, scriam: “Nu i-am făcut dlui Tismăneanu nici o vină din faptul că e fiul tatălui domniei-sale, dar i-am făcut o vină din faptul că foloseste acelasi limbaj ca al tatălui domniei-sale si că, dincolo de rasă, clasă sau religie, pregăteste o nouă generatie de oportunisti (ortodocsi, catolici etc.) care să apere sistemul corupt din România. Si cea mai bună dovadă că aliatii domniei-sale sînt fie corupti, fie incompetenti, e că nici unul dintre vasalii tismănieni nu a îndrăznit să constate, ca „expert”, pe tot cuprinsul acestei polemici despre stînga si dreapta, ceea ce era de constatat, si anume că, judecat după scrierile sale, dl Tismăneanu nu poate fi considerat un om de dreapta. Poate fi considerat un om al stîngii antistaliniste (anticommunist Left/ liberal Left), asta ca să fim generosi cu precizie.”

Dl Tismăneanu crede că a fost un om care s-a plimbat prin “grădinile stângii”. Având în vedere dosarul alcătuit de dl Radu Călin Cristea, grădinile respective erau amplasate pe acoperişurile temniţelor comuniste.

Nu pot să nu mă gândesc la Albert Camus, care nota, cu excepţională pătrundere, despre diferenţa dintre vechea şi noua tiranie: “Când tiranul rădea oraşe pentru mai marea lui glorie, când sclavul înlănţuit de carul cuceritorului era târât pe străzile umplute de mulţimi în delir, când inamicii erau aruncaţi fiarelor sălbatice sub ochii unor amfiteatre pline, mintea nu se zdruncina în faţa unor asemenea crime fără de ruşine… Dar lagăre de sclavi organizate în numele libertăţii, masacre justificate în numele filantropiei sau de gustul pentru suprauman, aceste lucruri, într-un anumit sens, schilodesc mintea.”

Chiar nu înţelege dl Tismăneanu, intelectual fin, cât de mult ne schilodeşte mintea şi sufletul uitând atât de multe în numele memoriei şi minţind atât de mult în numele adevărului?
PS: Interzic preluarea acestui text – sau a altora de pe blogul meu – în scop de propagandă antisemită.

Fac această precizare deoarece, de obicei, neputând să combată ceea ce scriu, dl Tismăneanu combate antisemitismul comentatorilor anonimi ai blogurilor care preiau textele mele. Reciclate astfel prin sistemul său de canalizare simbolică, textele mele capătă o imaginară aură “antisemită” pe care apoi dl Tismăneanu se simte chemat şi în stare a o înfiera în toate cele patru vânturi.

Autor: Mircea Platon
sursa: focuriinnoapte.blogspot.ca

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • – “Chiar aşa, ce are în comun dl Tismăneanu cu tovarăşul Brucan?” – Circumcizia ! Si tot ceea ce urmeaza din asta…