Analize și opinii Extern Politică

Ce ascund China și Germania în spatele unui euro supraevaluat

În scurt timp, premierul social-democrat al României se va întâlni cu Angela Merkel, cancelarul singurului stat european care este prezentat drept model pentru reformele de care are nevoie întreg Sudul şi Estul UE. Cum reformele au fost aplicate în Germania de social-democratul Gerhard Schroeder, şi cum sondajele arată că doamna Merkel nu prea poate scăpa victoria la alegerile din această toamnă, ea poate să-l convingă pe premier să se îndrăgostească de aceste reforme. Cu atât mai mult cu cât în ţările fostului bloc socialist, după cum spunea Lars Christensen, analist şef al Danske Bank, aici ’’majoritatea au trăit şi vremuri mai grele, când stăteau la coadă pentru hârtie igienică.’’

Au fost reformele redactate sub îndrumarea directorului de resurse umane de la VW. Au început în 2002. Reformele Hartz I, II, III şi IV din timpul guvernării Schroeder, au simplificat regulile de angajare, au creat aşa-zisele mini-joburi şi midjoburi, au simplificat regulile de concediere în interesul patronilor şi au redus de trei ori durată pe care un şomer poate beneficia de indemnizaţia de şomaj refuzând slujbe cu o calificare inferioară celei pe care o deţine. Milioane de angajaţi germani nu plătesc contribuţii sociale şi nu vor beneficia de pensii şi asistenţă medicală. Mini-joburile presupun un salariu de maximum 400 de euro pe lună şi un număr de ore de muncă de cel mult 15 pe săptămână, fără plată contribuţiilor sociale.

Publicaţia La Tribune, dând voce şi orgoliului rănit al francezilor, propune însă o altă abordare în depistarea secretului vitalităţii economiei germane.

”Evocăm tot mai des astăzi ideea unui război al monedelor, mereu plecând de la ideea că anumite zone geografice ale globului pot duce acest război devalorizându-şi moneda. Pentru doamna Merkel şi pentru Bundesbank însă, un euro puternic şi supraevaluat este o problemă care nu ar trebui abordată. Şi totuşi, acest euro supraevaluat este rezultatul unui lobby puternic orchestrat de China şi de Germania. Cum, este posibil, ar spune unii?

Euro este supraevaluat, iar această supraevaluare este din ce în ce mai stabilă. Ne putem întreba: cum se poate că după multiplele atacuri pe care le-a suportat euro în timpul crizei din Grecia, această monedă pare să se stabilizeze în mod uimitor la 1,30 dolari, iar aceasta de nu mai puţin de opt luni încoace? Uniunea bancară, ar spune unii. Intervenţiile Băncii Centrale Europene asupra datoriilor publice, ar spune alţii. Politicile structurale pe care le aplică deja unele state…Toate acestea ar putea asigura pieţele financiare, de unde şi nivelul crescut al euro. Dar uniunea bancară şi intervenţiile BCE care cumpăra din datoriile publice nu sunt încă deloc operaţionale.

Un mic excurs istoric se impune aici: rata de schimb efectiv a euro nu a încetat să crească din 2002 până în 2011. Iar raţiunile acestui fenomen nu ţin de ceea ce a întreprins recent BCE sau politicile structurale, ci ţin de naşterea unui nou pol geografic al schimburilor structurat în jurul a două ţări: Germania şi China. De o parte avem China, integrată în Organizația Mondială Comerţului în 2001 şi care beneficiază de acest euro puternic pentru a exporta bunurile sale fără multă plusvaloare. De cealaltă parte avem Germania (cel mai mare exportator din lume până de curând, acum depăşită de China) care vinde maşini de lux. Însă cui le vinde? Chinei; unii ar spune, cu puţin umor, Partidului Comunist Chinez. Una dintre particularităţile bunurilor de export germane este că nu sunt sensibile la variaţiile de preţ, pentru că suntem gata să plătim mult pentru ceva de calitate: elasticitatea preţului la cumpărător pentru produsele germane este redusă. Putem extinde chiar acest raţionament la cuplul câştigător Germania-Asia de Sud-Est.

De un deceniu, acest joc nu a încetat să se amplifice. China cumpăra echipamente produse de IMM-urile germane la prețuri foarte mici. În contrapartidă, China cumpăra la prețuri nu contează cât de mari BMW-uri a căror cerere nu prea depinde de preţ. Să adăugăm la această veniturile de la Audi, Siemens, care sunt traduse în contabilitate într-o monedă foarte puternică, euro, ceea ce face să crească cursul acţiunilor acestor societăţi la DAX, la Frankfurt.

Vitalitatea Germaniei are puţin a face cu contra-reformele lui Gerhard Schroeder, puse în practică după Tratatul european de la Nisa (în 2000). În acest cadru, ar fi naiv să ne imaginăm că ajunge să aplicăm reformele Hartz pe piaţa muncii din Franța pentru a reda competitivitatea prețurilor produselor franțuzești. Această competitiviaite pierdută începând din 2002 a făcut să se inverseze balanța comercială a Franței. Rata de schimb a euro este cea care creează probleme. Dar este şi rata de schimb efectiv pe care Germania și Bruxelles-ul doresc să o menţină. Pentru a deturna atenţia, se doreşte o diminuare a costului forţei de muncă în Europa de sud, când salariile deja sunt mici aici în valoare absolută şi diagnosticul economic arată că problema acestor ţări este supracapacitatea de ofertă în raport cu cererea şi nu invers.

Se pare că în timpul ultimei vizte anuale în China, în toamnă lui 2012, Angela Merkel a negociat cu chinezii menţinerea unei rate de schimb stabile, la 1,3 dolari pentru un euro. Am tăcut prea mult despre această posibilă înţelegere – făcută în parte într-un mod necooperant – cu violarea flagrantă a tratatelor. Această rată de schimb neoficială, dar stabilă de opt luni, violează spiritul şi litera tratatelor europene. Euro este net supraevaluat pentru ţările din Europa de Sud şi împiedica orice creştere a PIB-ului acolo…”

autor: Călin Marchievici
sursa: cotidianul.ro

Abonează-te la newsletter