Inițiativa Băncii Centrale Europene de a introduce euro digital, ca alternativă la euro sau la monedele naționale ale statelor membre UE care nu fac parte din zona Euro redistribuie putere în sistem, iar orice redistribuire produce și perdanți.
Ințiativa vine cu garanții (verbale) de securitate, anonimitate, libertate, proprietate. Dar dincolo de promisiuni, pe care le putem crede sau nu, trebuie să avem curajul să punem întrebările incomode.
Este euro digital un „ban” în adevăratul sens al cuvântului?
Știe cineva ce anume este eurodigital și cum arată? Un instrument de schimb, un mijloc de plată și liberare de datorie, un etalon de valoare și un mod de tezaurizare și economisire, așa cum este dintotdeauna banul, trebuie să fie ceva simplu, atât de simplu încât până și cel mai puțin sofisticat membru al societății, ba chiar și un copil de 5 ani, să fie capabil să știe ce este banul.
Iar lumea nu știe nimic despre ce este euro digital.
De asemenea, banul înseamnă încredere. Trebuie ca omul sau compania să aibă încredere că banul are toate funcțiile de mai sus.
Iar lumea nu are încredere în euro digital. Mai ales, nu are încredere pentru că autoritățile au fost ezitante, insidioase, parcimonioase cu informațiile, secretoase …
Lumea se teme de euro digital pentru că presupune, cel puțin în mentalul colectiv, programare, limitare, control.
Cine pierde din această transformare?
În primul rând (și paradoxal), pierd băncile comerciale, urmând a fi confruntate cu riscul unei dez-intermedieri bancare. Odată cu euro digital, cetățeanul (sau întreprinderea) își va putea muta economiile direct către Banca Centrală Europeană. Ce înseamnă asta pentru creditare, pentru economie, pentru stabilitate? Șoc și groază?
În al doilea rând, ce efecte (geo)politice va avea euro digital? Ce se întâmplă cu statele din afara zonei euro? Nu riscăm o pierdere tăcută a suveranității monetare, o integrare forțată într-un mecanism pe care nu îl controlăm?
Ce se va putea întâmpla cu funcția euro de monedă de plată internațională, dacă SUA, China și restul lumii nu vor accepta euro digital?
În al treilea rând, cetățenii pot fi cei mai mari perdanți, urmând a fi expuși unor riscuri reale prin pierderea anonimatului în plăți, prin creșterea supravegherii financiare si dependența totală de un sistem digital. Organizații precum European Digital Rights ridică serioase dubii în privința euro digital, cu privire la protecția datelor si limitele trasabilității.
Poate exista cu adevărat anonimat într-un sistem complet digitalizat?
Eu estimez că nu.
Eu mă tem că există riscul de a transforma moneda într-un instrument de control social și economic.
Ce se poate întâmpla cu cetățeanul, cu drepturile și libertățile lui, cu intimitatea lui, odată cu generalizarea euro digital? Vorbim despre eficiență, dar la ce cost? Putem accepta o lume în care fiecare tranzacție devine potențial trasabilă? Unde este limita între siguranță și supraveghere, între inovație și control?
Cât de pregătit este, de fapt, cetățeanul obișnuit pentru euro digital? Pentru el, beneficiile invocate – plăți mai rapide și mai ieftine, siguranță sporită, acces facil la un instrument garantat de banca centrală – sunt reale doar în măsura în care infrastructura și educația financiară țin pasul cu ambiția politică. Altfel, această inovație nu este o oportunitate, ci o nouă distanță între politicile europene și realitatea de zi cu zi a oamenilor.
În altă ordine de idei, pentru statele din afara zonei euro, precum România, euro digital poate deveni un instrument de integrare forțată sau accelerată. Există riscul unei erodări a controlului național asupra politicii monetare, chiar înainte de aderarea formală la zona euro. Întrebarea crucială este: cine controlează, în final, moneda digitală – statele sau structurile supranaționale?
Țările din Europa de Est pornesc de la un nivel mai scăzut de alfabetizare digitală, infrastructura financiara mai fragilă si vulnerabilități mai mari la fraude și atacuri cibernetice.
Una dintre temerile mele este faptul ca euro digital riscă să accentueze decalajele economice, iar nu să le reducă.
Se poate crea o dependență tehnologică și financiară față de centrele de decizie din Vest.
Temerea mea este cu atât mai mare cu cât azi se vorbește de o „Europa cu două viteze” …
Indiferent de traseul acestui proiect al Băncii Centrale Europene și de destinul cetățenilor și al întreprinderilor, sub impactul acestui nou experiment social și economic, consider că:
• Introducerea euro digital trebuie să respecte specificul economic și social al fiecărui stat membru si să nu devină un instrument de uniformizare forțată atât timp cat resursele si capacitatea de adaptare a fiecărui stat membru este diferita.
• Statele membre trebuie să aibă dreptul de a decide ritmul și condițiile implementării.
• Europa trebuie să evite transformarea unei inovații tehnologice într-un mecanism de centralizare excesivă.
• Viitorul monedei nu trebuie să vină în detrimentul libertății economice și al suveranității naționale.
Autor: Gheorghe Piperea
Adauga comentariu