Analize și opinii

Cazul Weiss sau cum s-au scăpat ”conservatorii” în pantaloni de dragul ”interesului național”

De dragul principiilor, de dragul libertatii, de dragul conservatorismului nu riști să devii o ”amenințare la adresa securității naționale”. Nu riști să devii ”omul rușilor”. Este lecția tristă pe care o învățăm astăzi. Cu rachetele românești îndreptate spre Rusia și cu un Trump gata-gata să le transforme din defensive în ofensive, trebuie să îl urîm pe Putin. Iar în context, pentru că presa subordonată progresiștilor a decrertat că Weiss e ”omul rușilor”, așa să fie, să îi facem cu mîna. Nu ne va mai deranja. Am demonstrat că sîntem parteneri fideli ai Marelui Licurici. Pînă și UE ne iubește acum mai mult… Iar pe noi nu ne deranjează cînd ne privim dimineața în oglindă.



PSD este un partid aflat în derivă ideologică (patinînd între o pseudo-stîngă și un centru-dreapta unde simte nevoia să acționeze frînele), cochetează în prezent cu conservatorismul pentru că ar putea deveni o modă. Partidul a generat în ultima vreme nu mai puțin de trei guverne debile, e drept, hărțuite în permanență, cu o gașcă de strînsură și cu un manej ce iese la trap – cînd și cînd –  ca să prezinte numere de dresură și să ridice praful de fiecare dată cînd impotența conducătorilor cer acest lucru. Altminteri, PSD nu este cîtuși de puțin conservator! Să ne amintim doar că a semnat fără să clipească (și fără să negocieze, ba chiar și fără să anunțe populația) celebra Convenție de la Istanbul cu mîna deloc tremurîndă a Rovanei Plumb. Era în iunie 2014. Peste cîteva luni, Guvernul Ponta trimitea deja textul președintelui de carton Iohannis, de unde revenea în Parlament, doar ca să primească votul majorității. Și a fost un vot unanim. Se definea astfel, în deplină concordanță cu ideologia neomarxistă din UE genul ca și construct social. Pe aceeași direcție se așează și Strategia națională de educație parentală 2018-2025, ce vine să desăvîrșească îndobitocirea maselor prin inocularea tezelor de gen ce amestecă ceea ce nici Dumnezeu și nici natura nu au facut vreodată, partea bărbătească a societății cu cea femeiască, pulverizîndu-le.

Tot PSD a boicotat și referendumul inițiat de adevărata societate civilă a țării, ca o ultimă baricadă pentru a păstra familia în forma ei dintotdeauna, alcătuită dintr-un bărbat și o femeie, răspunzînd și perceptelor creștine în materie. Numai că PSD este și un partid ateu. Și lipsit de coloană vertebrală. Ca atare, odată scăpat de referendum, a și purces la elaborarea textului de lege privind parteneriatul civil pentru persoanele de același sex, pașii previzibili urmînd să fie adopția, pedofilia, iar odată astea bifate, va trece la strămutarea de populații musulmane pe teritoriul țării: Timișoara, Rădăuți, București etc.

Revista Capital scrie că ”Guvernului votează modificarea ordonanţei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România. În noua variantă se precizează faptul că dacă primăriile nu pot asigura locuinţe imigranţilor sau spaţii de cazare, Inspectoratul General pentru Imigrări poate acorda sprijin în vederea cazării beneficiarilor unei forme de protecţie înscrişi în programul de integrare, prin decontarea, lunară, în limita fondurilor disponibile, pe perioada desfăşurării programului de integrare, dar nu mai mult de 12 luni, a cheltuielilor cu închirierea unei locuinţe private sau din fondul locativ de stat, precum şi utilităţile lunare aferente. O altă variantă este contractarea de servicii de specialitate pentru cazarea în locaţii individuale sau colective”. Brusc, îmi vine în minte cum a descoperit Boc că are un milion de euro din care vrea să plătească chirii pentru cei defavorizați. Pînă la urmă ar putea deveni și asta o bună afacere de partid. Oricum, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se pregătește de construirea de locuințe pentru solicitările de azil ce sosesc cu miile. A vorbit cineva despre asta în vreun program de guvernare?

i bănuiesc că nimeni nu a auzit vreun guvernant să vorbească despre Declarația de la Marrakech. Un fleac: 200 de milioane de africani ce vor sosi în Europa și, potrivit dorințelor coanei Merkel se vor așeza în toate țările UE. Desigur, afară de aceștia, Erdogan vrea să deschidă și el robinetul dinspre Turcia. Cum, cum nu, interesul național nu s-a hazardat să se ocupe nici de această chestiune. Cum nu ne îngrijorează nici faptul că legea Sharia începe să devină legea statelor UE, și acestea pe cale să devină state islamice. Nu vorbim de construirea unei moschei sau ajutoare plătite pentru niște nefericiți.

Dintre fustele amazoanelor așa-zis social-democrate, Liviu Dragnea nu are tăria să iasă cu o linie politică coerentă, deci nici să adopte linia trasată de Berlin, dar nici să meargă înspre Visegrad, așteptînd mioritic ca destinul să decidă în cele din urmă. Sau opoziția ghidonată de serviciile secrete. Guvernul PSD a ajuns să retacă pînă și chestiuni simple ce vizează proiecte de infrastructură, doar pentru că acestea se bazează pe înțelegeri bilaterale cu guvernul Ungariei. În speță, linia ferată de mare viteză Budapesta-Cluj. Să nu-i supărăm pe naționaliștii care ”ne apără”. Care behăie despre ”interesul național”.

Suveranitatea țării s-a aruncat demult la tomberon, doar cei cu adevărat orbi nu văd acest lucru, capitalul românesc este prigonit și distrus cu mare voluptate prin reglementări și taxe, învățămîntul e pe butuci. Economia României înseamnă ce? Ford? Renault? Retail franțuzesc sau german? Lohn și companii de IT multinaționale? Ce găsim la capătul PIB-ului? Actualul guvern rezistă prin cifre de macroeconomie și mai contează pe un bazin electoral tot mai vlăguit, pe cale să arunce prosopul. Așa încît, PSD utilizează eternele sperietoare: vin rușii, ungurii ne iau Ardealul, noi vrem să scăpăm de sistemul care ne controlează, dar nu putem. Nici o vorbă despre sarcinile trasate de mai-marii europeni, de înțelegerile cu aceștia.

Acum, punctual, legat de situația din țară, nu e greu să observăm că ministrul Mihai Fifor ne plînge pe umeri că rușii reprezintă un mare pericol pentru țară, iar ”afiliatul” Radu Tudor ne ”încîntă” cu aceleași inepții în mod constant (că de atîta interes național nici presă nu mai avem), în condițiile în care Putin și Trump tocmai au decis să se giugiulească la Casa Albă. Nimic despre bazele americane de pe teritoriul României! Nimic despre faptul că americanii par să-și dorească să transforme aceste lansatoare așa-zis defensive în ofensive, fix în paralel cu o posibilă retragere a lui Trump din acordul INF (Intermediate-Range Nuclear Forces), ceea ce ar transforma România într-o potențială amenințare directă pentru Rusia. Dacă Fifor și Radu Tudor se îmbată cu iluzia că NATO s-ar pune scut în fața României, eu sînt mult mai sceptic. La fel cum, nu cred că un război cu rușii ar însemna o ”Armată Roșie” în plimbare pe aici, ca în al doilea război mondial, ci o ploaie de rachete. Ferească Dumnezeu! Cît despre armamentul plătit cu sume exorbitante de către România, tocmai vînzătorul lor, Donald Trump, le descria în propria-i campanie electorală ca fiind numai bun de ”junkyard”. 

La Interne, Carmen Dan e fericită! Siguranța națională e pe mîini bune. Cumva, ea, Jandarmeria, Poliția, vor continua să se lupte cu ONG-urile sponsorizate generos de afară. S-au interzis mitingurile. Cum un real succes a fost să se interzică protestele sindicale. Lumea de azi țipă după unanimitate, iar acea unanimitate trebuie să fie în deplină consonanță cu vocea CEO-ului multinaționalei care pune banii pe masă doar ca să-i poată apoi externaliza, să fie la unison și cu vocea executanților șoroșiști. Doar în ultimele zile Soros a pompat 14 miliarde de dolari în structurile cu care încarcă să impună noua și minunata ordine mondială, la noi via Sandilău, Angi, Bot și restul.

Și, în timp ce badea Soros făcea plata, Ministerul Afacerilor Interne repurta un imens succes: expulza un cetățean francez stabilit la Cluj și îi interzicea accesul în țară pentru 5 ani pentru că a îndrăznit să scrie articole împotriva sistemului. Acel sistem care înseamnă aservirea intereselor României străinilor, înțelegînd prin asta multinaționale, bănci, FMI, NATO, migranți, import de homosexualitate, ateism, distrugerea valorilor autohtone, a familiei și în general a societății în care încă mai trăim. Raul Weiss e un număr de dosar, un caz de amenințare la securitatea națională. Problema pe care, iată, subordonații ministrului Carmen Dan o rezolvă cu maximă celeritate. Huh, securitatea nației e mai bine acum…

Conservatorii” noștri n-au clipit, n-au piuit în front. Te poți pune cu siguranța nației? Sigur că nu. Mai curajoasă, presa locală a înjghebat niște explicații cretinele, ”Weiss nu era afiliat nici unui partid, deci declarațiile lui nu puteau fi politice”, deci fiind ”vehement”, a trebuit expulzat. Serios? Deranjau opiniile lui? Nu era unanimitate?

Sec, Evenimentul Zilei a titrat: Scriitor și traducător controversat, expulzat din România timp de cinci ani. Nici că-i rău, nici c-ar fi bine, aia e. Surpriza mare vine însă de la cei care se pretind mari conservatori – România Liberăși publicația satelit Newstandard. Nu poți să nu ai o opinie cînd libertatea de expresie este atît de flagrant încălcată, cînd un asemenea abuz se săvîrșește de către Ministerul Afacerilor Interne. N-au avut curiozitatea nici măcar să citească actele apărute online, unde vizibil și de pe Marte, procedura a fost grav încălcată: decizia nu este motivată conform legii, apoi legea spune că cel expulzat are la dispoziție 30 de zile ca să parăsescă țara – ceea ce nu s-a pus nici măcar în discuție aici, abia în cazuri de urgență maximă fiind justificată urcarea lui imediată în avion și trimiterea dincolo de granițe, ar mai fi faptul că instanța la care decizia expulzării ar trebui atacată trebuie să analizeze proporționalitatea măsurii luate în acord cu faptele comise, ceea ce devine imposibil în condițiile în care decizia înmînată indezirabilului semnatar de articole cu tentă ne-progresistă, conservatoare, nu conține aceste fapte ci doar generalități precum ”securitatea națională”.

Și mai frumoasă este însă reacția celor de la ActiveWatch, fosta Agenție de Monitorizare a Presei. Cum ar veni, cei care luptă pentru libertatea de exprimare din România și semnalează derapajele. Da, un ONG condus de Mircea Toma și finanțat de Soros. Iată că după trei zile încă nu au găsit nimic în neregulă, ei au probleme grave de dezbătut și de diseminat: cazul primarului Firea, cazul lui Pătraru care nu se înțelege cu Gradea la TVR. Chestii de mare actualitate.

În rest, vești bune. Toți ”intelectualii lui Băsescu” se declară conservatori și chiar fac turnee prin țară ademenind proștii. Exhibă idei creștine. Nici o vorbă despre libertate sau încălcarea libertății în cazul Weiss.

În fine, restul lumii s-a și întors la desfigurarea lui Salam de către nu se știe ce interlop, bancuri despre cutremur, ziua de naștere a lui Dragnea. Confortul intelectual de care lumea are nevoie. Viața merge înainte și dacă libertate avem, de azi, și mai puțină. Iar libertatea este una din valorile centrale ale conservatorilor. Sau cel puțin ar trebui să fie.

 

strong>Post Scriptum: Strîngînd reacțiile (finale) la această poveste, nu putem decît să observăm că cei care abordează timid subiectul nu cunosc legislația în vigoare. Dar, la fel, că în capul multora a vorbi despre ceva înseamnă o crimă. Unii se întreabă de ce nu e expulzat Tokes Laszlo, care a vorbit despre autonomia Ardealului. Sau Sabin Gherman. In primul rînd, pentru că ei sînt cetățeni ai României, iar cetățenia vine nu doar cu obligații, dar și cu drepturi. În al doilea rînd, pentru că legislația României nu îți interzice (încă) să vorbești despre anumite subiecte. Așa cum face Facebook. Pe urmă, pentru că autonomia este prevăzută în legislație și a milita pentru ceva legal nu reprezintă o crimă. Analfabetismul sau ticăloșia nu pot înlocui sensurile pe care limba le conferă unor termeni precum ”autonomie” sau ”autoguvernare” cu alți termeni precum ”independență” sau ”secesiune”. Acești termeni nu sînt interșanjabili. Mai observăm că așa-zișii conservatori sînt de fapt ultra-naționaliști, ultra-ortodocși, parte din ei șovini pînă în măduva oaselor. Libertatea nu e doar pentru unii. Iar fără libertate nu ai nici tradiție, nici ierarhie, nici autoritate, nici proprietate, nici ordine morală, nici varietate. Pentru conservatori oamenii sînt, din capul locului, prin natura lor, inegali, ca atare, adevărata libertate constă în a acorda fiecărui individ posibilitatea să-și dezvolte ceea ce are particular. Mă gîndesc că nu putem exclude gîndirea și exprimarea liberă a propriilor opinii de aici.

În fine, să mai spunem doar că e foarte contraproductiv să privim acest caz cu lejeritatea ce ne caracterizează. A trece cu vederea un asemenea caz poate ascunde pericole uriașe pentru întreaga societate.

Autor: Ambrus Bela

Sursa: Samizdatul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • ma intreb si-acu cine l-a impuscat pe Andrei Karlov? ma mai intreb cu se ocupa oligarhii din umbra? ce fac oamenii cand sunt inconjurati de ne oameni? Ne oamenii sunt oameni, maimute, roboti, animalute, vreo specie noua…? cat de benefica evolutiei vietii pe planeta?

  • Din pacate pt noi, dupa ’89, Romania nu mai este un stat romanesc(adica nu mai apartine romanilor), fiind confiscat de o mafie formata in mare masura din alogeni(adevarate IUDE), si care l-au pus la discretia totala a unor interese straine , oculte si demonice. Articolul 1 din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.” a devenit astazi o formulare de tot rasul– amar pt noi, romanii. Pt a respecta realitatea , Articolul 1 din Constitutie ar trebui reformulat astfel:” România este o colonie antinaţionala, cu trupe americane de ocupatie si migranti relocati aici, fara drepturi in politica interna si cea externa, unitar in hotie si coruptie , faramitat pe zone de interese si minoritati nationale si sexuale.”

  • Referendum pentru revizuirea art.1 din Constitutie. Fara prag de cvorum. Voteaza fiecare cu … constiinta.