Politică

Basmul Uniunii Europene

inocentii-marii-terori-nicolae-daramus-alexandria-librarii2Sunt zece ani de cand am scris acest “basm”. O data cam la patru-cinci ani, simt insa nevoia sa-l supun atentiei publicului, spre a fi judecat si, la caz ca m-am inselat, admonestat. Ceea ce, iata, fac si de asta data.

Asadar, a fost odata un taran sarac si cinstit, roman. El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac, sau ucrainean, importante fiind, nu atat etnia, cat saracia. In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua munti si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Drept care, intr-o buna zi, si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si, nerabdator, si-a spus pasul: “Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa pamant bun, ape limpezi, am si paduri batrane. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine, as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer”.

Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestora, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: “Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de firma vestita. Stiu eu?… Armani, Versace… Tine de frig, de ploaie…”.

Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: “Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic”. A trecut iarna si, din gerurile ei cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget – cel mic de la piciorul stang – degerat. Apoi, vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: “Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine”. Doamna l-a pri­vit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, Steilmann. “Daca-i pe degeaba, merita s-o iau”, isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.

Iarna a trecut cu chiu cu vai si, in afara altui deget de la picior – numai unul –, degerat si amputat, omul n-a avut de suferit.

A urmat primavara, vara si, pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca. Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat, sau cangrenat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.

Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebu­in­te, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si baterii solare. Omul a multumit si, in­torcandu-se in satul sau, a starnit cu masinaria cea aratoasa mari in­vi­dii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Aces­tia nu gasisera mare lucru, dar ple­ca­sera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii la­sa­sera, totusi, caruciorul.

In prag de iarna, taranul s-a po­menit astfel fara basca. Asezat co­mod in caruciorul sau silentios, a por­nit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uni­u­ni si i-a spus: “Marita Doamna, m-au calcat hotii si, acum la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti”. Doamna l-a ma­surat din cap pana la brau – ca de acolo incepea carutul – si, ganditoare, i-a spus: “Bade draga, eu te inteleg… Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari… Á propos… Asa cum te vad de schilod, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca”.

Eco-fabulă din “Inocenții marii terori”  de Nicolae R. Dărămuș

NOTĂ:

„Inocenții marii terori” este cel mai nou volum scris de Nicolae R. Dărămuș și apărut la Alexandria Publishing House în luna octombrie.  Alexandria Librării și Shopping City Suceava organizează astăzi în City Gallery din cadrul Shopping City Suceava, lansarea de carte și dezbaterea „Inocenţii marii terori”, pornind de la incitantele teme abordate în carte prin intermediul „eco-fabulelor”, așa cum le numește cu un tăios dar totodată fin și original spirit ludic, însuși autorul.

Ecolog, prozator, publicist, desenator şi fotograf de natură, Nicolae Dărămuș a fondat în 1994 Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR (SENTRA), axată pe educaţia „pro natura” prin mijloacele artelor – literatură, fotografie, desen, film – şi pe activităţi de teren (preponderent pe observarea şi dezvăluirea spre public a agresării patrimoniului faunistic şi a habitatului forestier).

Gandește România recomandă INOCENȚII MARII TERORI, o carte scrisă în numele celor care nu se pot apăra, cuvântând în faţa oamenilor.

Abonează-te la newsletter