Analize și opinii Politică

Asta nu e reformă, ăsta e circ! Hoţia şi prostia au triumfat

Cine pe cine crede păcăleşte cu jumătăţi de măsură? Dacă Boc nu pleacă, atunci Băsescu şi Boc trebuie să plece!

62% din PIB datorie publică în 2012! E mai rău decât părea, Grecia este doar la 4-5 ani distanţă. Incredibil cum un Guverm poate deveni brusc lucid unde până acum fusese schizofrenic. Şi tot incredibil este cum acelaşi Guvern poate rămâne perfect schizofrenic în alte subiecte, cel puţin la fel de grave.

Trecem peste reapariţia jenantă a premierului-zombie. Ceea ce a putut să spună a dat măsura adevărată atât a continuităţii sale acolo cât şi a vorbelor preşedintelui. Sunt cu toţii la furat!

Cum poţi tu, prim-ministru, spune că vei continua programe bugetofage gen prima casă, rabla, 10 locuinţe şi alte aiureli la ţară, săli de sport, investiţii la mamuţii industriali de stat etc., după un an şi jumătate în care ai putut vedea că ele n-au niciun efect în economie şi că din ce ţi-ai propus n-ai realizat aproape nimic. Ele sunt doar sursă de risipă şi de şpagă. Iar zeci de mii de birocraţi iau leafă doar pentru ca să intermedieze şpaga şi să maximizeze risipa.

România are nevoie doar de autostrăzi, e de ajuns ca ele să fie date în concesiune de la stadiul în care se află acum, iar statul să renunţe la orice al program de investiţii. Proiectele europene, dacă sunt fezabile, le vor finanţa băncile. Altfel, e oricum pierdere de timp şi bani.

Cum poţi tu, ministru de finanţe, să spui că nu te vei atinge de cheltuielile materiale pentru că sunt deja prea mici? Păi dacă vor rămâne doar 75% cei mai buni dintre bugetari, de ce le mai trebuie la fel de multe maşini, telefoane, coli şi pixuri la preţuri demente? Cumva clientela zgârie pe la uşi pentru că nu şi-a mai luat toţi banii cu care era obişnuită? Sunt spitalele – de unde oricum se fură – justificarea pentru licitaţiile trucate din fiecare căpuşă administrativă?

Lucrurile sunt mai grave decât par. Atât timp cât ministerele, agenţiile şi autorităţile sunt vaci de muls, vor fi păstraţi cei care se ocupă cu activitatea de bază – mulsul -, şi vor fi concediaţi cei care chiar trebuie să facă treaba. Suntem în plin feudalism!

Ce ar fi trebuit să ceară prim-ministrul independent şi competent al cărui post Emil Boc îl ocupă abuziv:

1. Desfiinţarea oricărei legi de salarizare în sectorul public şi posibilitatea intrării în stare de insolvabilitate a fiecărui ordonator de credit în parte. Plafoanele de salarizare trebuie stabilite DISCREŢIONAR, în funcţie de încasări şi de oportunitate. Asta e singura garanţie credibilă că tăierile de salarii nu vor fi recâştigate în justiţie şi că nu vom ajunge de unde am plecat.

2. O situaţie statistică a aparatului funcţionăresc şi o fişă de parcurs pentru desfiinţarea de atribuţii, instituţii şi posturi.

3. Un calendar de ţinte fiscale în funcţie de care vor putea fi mărite la loc, pe etape, pensiile şi salariile. Un exemplu pe care Boc a început să-l dea, dar nu l-a dus până la capăt: în momentul în care vor fi eliminate pensiile speciale, din banii obţinuţi se măresc pensiile astfel încât reducerea să rămână la doar 5%. Calendarul este important nu doar din considerent sociale, ci şi pentru a stimula reforma reală.

Fără astfel de măsuri, restructurarea bugetară va echivala mai degrabă cu o epurare. Nu c-ar fi un lucru rău. Mai bine O epurare decât NICIO epurare. În schimb, hoţia şi prostia rămân la putere.

sursa: riscograma.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu