Analize și opinii Politică

Ăsta-i sistemul!

Cred că şi de această dată, ca de atâtea ori în trecut, trecem pe lângă şansa de a face o reformă reală a sistemului administraţiei publice. Înainte chiar de a fi concepută, reforma în administraţia publică se confundă cu şi este înlocuită de măsuri precum reducerea salariilor şi, eventual, o scădere a numărului de funcţionari, măsuri determinate nu de logica îmbunătăţirii funcţionării sale, ci de nevoia de reducere a cheltuielilor bugetare. Iar catastrofalele inundaţii din estul ţării au fost un bun prilej de a pune în evidenţă importanţa diverselor servicii publice şi simplismul ideii că reforma se reduce la tăierea de posturi şi fonduri.

Există tendinţa de a concepe reforma în administraţia publică pornind de la organigramă: mai tăiem de aici ceva, mai comasăm dincolo nişte birouri, servicii, departamente sau agenţii, mai eliminăm din posturile vacante, în aşa fel încât să se vadă că am făcut eforturi de schimbare şi am respectat cerinţele de reducere de personal. Rezultatele nu sunt de obicei pe măsura aşteptărilor, funcţionarea aparatului administrativ nu se îmbunătăţeşte, ba chiar, adesea, se deteriorează. Şi aceasta, deoarece structura şi modul de funcţionare a aparatului administraţiei publice sunt concepute în perspectiva rezolvării unei probleme punctuale cu care se confruntă administraţia însăşi – minister, departament sau chiar demnitar. Apare astfel o nouă structură birocratică, cu propriile formulare şi circuite de raportări, cu propriile reguli, programe de funcţionare şi obiceiuri.

O adevărată reformă în administraţia publică ar trebui să înceapă cu reexaminarea întregului sistem de reglementare, care trebuie conceput în funcţie de nevoile utilizatorului, şi nu în funcţie de nevoile şi structurile ministeriale existente. Spre exemplu, societăţile comerciale trebuie lună de lună să facă repetate raportări legate de forţa de muncă: pentru asigurările sociale de stat privind pensiile şi accidentele de muncă; pentru fondul naţional unic de asigurări de sănătate; pentru asigurările de şomaj; către inspectoratul teritorial de muncă. Unele dintre acestea presupun nu unul, ci două sau chiar trei rapoarte, care se elaborează cu un program informatic diferit şi mereu schimbat! Iar toate datele transmise astfel sunt reluate în declaraţiile depuse la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală… În mod evident, tot acest sistem a fost construit pentru a servi nevoile administrării diverselor bugete independente de asigurări, după un mecanism simplu: pe măsură ce se mai constituie un buget, se înfiinţează şi aparatul corespunzător de administrare, cu schema sa de personal, cu sedii mereu aglomerate şi funcţionari nemulţumiţi şi stresaţi de presiunea lucrului cu oameni revoltaţi. Întreţinerea unui asemenea aparat, evident, costă. La rândul lor, societăţile comerciale cheltuiesc lunar sume importante pentru a elabora şi depune toate aceste raportări, având adesea angajaţi care se ocupă cu statul la cozi pentru depunerea rapoartelor.

Într-o administraţie publică reformată în ideea de a servi, în primul rând, contribuabilul, şi nu nevoile proprii ale administraţiei, totul s-ar putea rezolva cu o singură declaraţie-raportare, depusă o singură dată, la un singur ghişeu sau sub formă electronică. Aceasta ar cuprinde toate elementele necesare pentru evidenţa plăţilor la diverse bugete, fiecare administraţie putându-şi extrage elementele de care are nevoie din această unică declaraţie. Circulaţia oamenilor ar fi înlocuită de circulaţia hârtiilor – un principiu de bază al unei birocraţii eficiente. Ar rezulta economii de cheltuieli importante, nu doar pentru societăţile comerciale, ci şi pentru administraţia publică, întrucât nenumărate sedii şi funcţionari care nu fac decât să primească raportări ar deveni de prisos.

La nivelul autorităţilor publice locale lucrurile nu stau mai bine. Descentralizarea nu a adus o îmbunătăţire a serviciilor, ci mai degrabă o fragmentare şi o diferenţiere a procedurilor şi standardelor – poţi avea surpriza ca în fiecare localitate să ţi se ceară alte condiţii şi proceduri pentru rezolvarea aceleiaşi probleme. În ultimul an -m-am angajat în proiectul construirii unei case la Câmpina în locul casei părinteşti şi cea mai mare surpriză pe care am avut-o în acest proiect a fost să descopăr că ridicarea propriu-zisă a durat mai puţin şi a presupus mai puţine eforturi din partea mea decât procesul de obţinere a autorizaţiilor şi avizelor necesare.

Toată lumea ridică din umeri şi spune resemnată: ce să faci, ăsta-i sistemul! Da, dar noi l-am creat şi noi îl putem schimba. Cred că în acest moment cea mai importantă contribuţie pe care un guvern o poate avea la modernizarea României ar fi eficientizarea administraţiei publice, reconstruirea sistemului pornind de la nevoile şi interesele cetăţeanului, ale contribuabilului.

AURELIAN DOCHIA
sursa: romanialibera.ro

Abonează-te la newsletter